Spunem uneori ca am iertat un caine care a spart o vaza sau ca o anumita institutie a statului ne-a iertat. Nu vreau sa sustin ca aceste feluri de a vorbi sunt neaparat gresite, dar cazurile care mi se par interesante sunt cele in care o persoana iarta o alta persoana.
Pentru aceste cazuri, s-ar putea pune intrebarea: “Ce anume trebuie sa faca o persoana pentru a ierta o alta persoana?”
Am tinut o prezentare intitulata astfel acum cateva zile, in cadrul simpozionului Relatia minte-creier in neurostiinta cognitiei (organizat de Gabriel Vacariu). Slide-urile sunt aici, inregistrarea audio e aici.
E posibil ca o anumita actiune sa aiba o functie semantica? Da, desigur. Aratarea unui obiect, in cadrul unei ostensiuni, face legatura dintre indexicalul “acesta” si referinta sa. Dar o astfel de actiune este o actiune de comunicare.
Fie urmatorul act de vorbire:
(P) Iti promit ca voi veni maine la tine.
Acesta poate fi negat in doua feluri:
(1) Nu iti promit ca voi veni maine la tine.
(2) Iti promit ca nu voi veni maine la tine.
In cate feluri pot sa traversez gresit la semafor?
– trec pe rosu -> E limpede ca am gresit.
– trec printr-un loc in care nu exista semafor -> Nu as spune ca am traversat gresit la semafor, ci ca nu am traversat la semafor.
– trec printr-un loc in care exista semafor, dar nu si trecere de pietoni (exista semafor pentru masini, probabil) -> Am traversat la semaforul gresit. Sau s-ar putea spune ca a fost o greseala sa traversez pe acolo.
– traversez si apoi imi dau seama ca nu aveam ce cauta pe cealalta parte a strazii -> Am gresit traversand la semafor. A fost o greseala sa traversez.
– trec pe verde, fara sa fiu atent la semafor -> Intr-un sens, am traversat corect. Dar nu am facut tot ce trebuia pentru a traversa corect la semafor (nu m-am asigurat ca semaforul arata verde inainte sa trec).
– sunt atent la semafor, astept sa se faca verde, dar traversez inainte sa se faca verde -> Am traversat gresit fiindca nu m-am abtinut sa traversez atata timp cat era rosu.
– astept sa se faca verde, ma abtin sa traversez, dar incep sa trec abia cand semaforul pe verde clipeste -> Nu am traversat gresit, dar puteam traversa mai bine.
– trec pe verde, dar nu pe trecerea de pietoni -> Am traversat gresit la semafor fiindca am traversat gresit.
– cand ma hotarasc sa traversez e verde, asa ca nu mai astept sa se faca verde si nu ma abtin sa traversez -> Nu am traversat gresit la semafor.
– traversez pe verde, dar nu ma asigur ca nu vin masini -> Daca trebuie sa ma asigur ca nu vin masini la orice traversare, atunci am traversat gresit.
– trec pe verde pana la jumatatea trecerii, dupa care ma intorc -> Nu am traversat.
– traversez pe verde, dar e vorba de o trecere pentru pietoni iar eu merg pe motocicleta -> Nu am respectat regulile de circulatie. S-ar putea spune ca nu am traversat cum trebuia (mergand pe jos, pe langa motocicleta) sau ca am traversat prin locul gresit sau la semaforul gresit, desi, intr-un alt sens, am traversat corect la semafor.
– am inceput sa traversez pe rosu, asteptand in continuare, in timp ce traversam, ca semaforul sa arate verde -> Nu am traversat corect la semafor fiindca nu m-am abtinut sa traversez atata timp cat semaforul arata rosu.
Mi-am propus sa citesc textul asta, dar am vrut sa-mi lamuresc mai intai felul in care inteleg eu promisiunile, asa ca mi-am facut cateva insemnari aici.
Socrate: Prin urmare, actiunile se desfasoara si ele potrivit propriei lor naturi si nu potrivit cu parerea noastra. […]
Hermogenes: Mie asa mi se pare.
[…]
Socrate: Dar vorbirea nu este si ea o forma de actiune?
Hermogenes: Da.
[…]
Socrate: Nu este, asadar, si faptul de a numi o actiune anumita, de vreme ce si faptul de a vorbi era o actiune anumita in legatura cu lucrurile?
Hermogenes: Da.
Socrate: Iar actiunile nu ni s-au aratat oare noua ca nefiind in raport cu noi, ci avand o anumita natura care le e proprie?
Hermogenes: Asa este.
[…]
Socrate: […] Prin urmare numele este si el un instrument.
Hermogenes: De buna seama.
(Platon, Cratylos, 387a-388a)