Fie urmatorul act de vorbire:

(P) Iti promit ca voi veni maine la tine.

Acesta poate fi negat in doua feluri:

(1) Nu iti promit ca voi veni maine la tine.
(2) Iti promit ca nu voi veni maine la tine.

(1) nu e o “promisiune negativa”. E, pur si simplu, alt act de vorbire – cel prin care iti pun in vedere, intr-un fel sau altul, ca nu iti fac o anumita promisiune. (2) e tot o promisiune, in cazul careia continutul locutionar al actului (P) apare negat.

Atat (1) cat si (2) sunt acte opuse, in mod obisnuit, fata de (P). Poate diferenta sta in faptul ca prin (1), in anumite contexte, pot anula promisiunea facuta prin (P), in timp ce prin (2) nu pot face in mod obisnuit acest lucru.

Ii pot promite unei persoane ca o voi vizita maine. Aflu ca aceasta nu tine sa o vizitez, dupa care rostesc: ‘Bine, atunci nu promit ca voi veni maine la tine’. Daca m-as fi exprimat explicit, poate as fi spus:

(3) Imi retrag promisiunea de a veni maine la tine.

Daca as fi spus, in schimb: ‘Bine, atunci promit ca nu voi veni maine la tine.’, s-ar fi putut intelege, in contextul adecvat, ca imi retrag promisiunea, dar mi s-ar fi putut reprosa ca ma exprim prost, fiindca fac afirmatii care, intelese literal, sunt contradictorii. Sau mi s-ar fi putut raspunde: ‘Dar eu nu vreau sa-mi promiti asa ceva. Tot ce spuneam era ca nu e nevoie sa vii, nu ca vreau sa nu vii.’.

Dar si daca spun (1) mi s-ar putea raspunde: ‘Dar tocmai ai promis ca vei veni maine la mine!’. Bineinteles, intelesul literal al lui (1) e diferit de intelesul literal al lui (3). O explicitare a lui (1) ar putea arata astfel:

(1′) Te anunt ca nu iti promit ca voi veni maine la tine.

Dar in ce situatii ar fi nevoie de un astfel de anunt? Probabil in cele in care cealalta persoana ar considera ca alte lucruri pe care le-am spus si le-am facut reprezinta o promisiune implicita. Iti imprumut o carte pe care am luat-o de la biblioteca si pe care trebuie sa o returnez cel tarziu maine (si vad ca tu observi acest lucru). Apoi iti spun: ‘Dar te anunt ca nu promit ca voi veni la tine maine.’. Probabil tu imi vei spune: ‘Bine, daca nu poti sa ajungi, spune-mi, ca sa vedem cum putem face.’. Sunt mai multe lucruri presupuse aici, dar e usor sa ne lamurim.

E destul de limpede ca e o diferenta intre a anunta, informa, atentiona pe cineva ca nu faci o anumita promisiune si a iti retrage o promisiune. In particular, (P) e o conditie necesara pentru (3), dar nu si pentru (1).

Cateva dintre particularitatile promisiunii ar putea conta aici – e discutabil ca pot promite ceva fara ca persoana careia ii fac promisiunea sa accepte promisiunea mea; la fel stau lucrurile si atunci cand imi retrag o promisiune. S-ar putea spune ca atunci cand spun ‘promit…’ eu ii propun, de fapt, celeilalte persoane, sa ii fac o promisiune (aceasta mi-ar putea respinge propunerea spunand ‘Nu, nu promiti.’ sau altceva asemanator cu (1), dar nu formulat la persoana intai).

Las toate lucrurile astea la o parte acum.

Daca actul de a-i promite unei persoane ca o vei vizita in ziua urmatoare, realizat prin rostirea lui (P), e privit ca orice alta actiune, atunci o actiune opusa in mod obisnuit fata de rostirea lui (P) e cea de a te abtine sa rostesti (P) sau alte propozitii prin intermediul carora i-ai promite persoanei respective ca o vei vizita in ziua urmatoare.

Nu este vorba despre a spune:

(4) Ma abtin sa iti promit ca voi veni maine la tine.

Poate in unele situatii ar avea rost sa spui (4). Vorbesc cu un prieten despre ziua urmatoare, in care mi-as dori sa il vizitez, desi am un program foarte incarcat. Spunandu-i (4) il las sa inteleaga ca imi vine sa-i promit, dar ma abtin.

Am in vedere chiar abtinerea de a face promisiune. A te abtine sa faci ceva e o actiune, dar nu o actiune de comunicare. Ma pot abtine sa fac o promisiune atunci cand vad ca o persoana se asteapta ca eu sa fac o promisiune sau atunci cand imi vine, pur si simplu, sa promit, dar mi se pare ca ar fi mai bine sa nu promit. Nu ma pot abtine sa fac o promisiune pe care nu am luat-o in considerare.

Sa notam abtinerea de a rosti (P) cu (A). (A) se opune in mod obisnuit lui (P), dar in alt mod decat (1), (2) si (3).

A nu rosti (P) nu este o actiune. In sensul acesta spuneam mai demult ca nu exista actiuni negative. Totusi, daca ar trebui sa vorbesc despre negatie in cazul actiunilor, as spune ca negatia unei actiuni X e actiunea care ma impiedica de obicei sa realizez X (sau sa realizez X cu succes).

Ideea mea de opozitie era mai larga – actiunile opuse fata de X fiind, in mare, cele care, dat fiind un sir de actiuni din care face parte X, impiedica realizarea scopului pentru care sunt realizate actiunile din sir. Negatia ar fi o opozitie aplicata doar la cazul in care intregul sir ar fi format din X.

Si totusi, care e negatia lui (P)?

Rostesc (P), dupa care sunt intrebat ce am facut. As putea sa-mi descriu actiunea in mai multe feluri:

(a) Am produs sunetele care in limba romana sunt de obicei transcrise prin (P).
(b) Am rostit propozitia (P).
(c) I-am adresat propozitia (P) interlocutorului I.
(d) I-am promis lui I ca voi merge maine la ea/el.
(e) L-am asigurat / am asigurat-o pe I ca voi merge maine la el/ea.
(f) M-am angajat fata de I ca ii voi face maine o vizita.

(a)-(f) sunt descrieri diferite ale aceleiasi actiuni. La fel ca in exemplul doamnei Anscombe, as putea spune ca am facut (a) pentru a face (b), (b), impreuna cu anumite gesturi prin care sa-i arat lui I ca ii adresez ceea ce spun, pentru a face (c), (c) pentru a face (d), iar (d) pentru a face (e). Poate as putea spune: ‘Stiu ca facand (d) fac implicit si (f), dar nu de asta am facut (d)’.

(a) nu este o actiune verbala, (b) nu este o actiune de comunicare, (c) nu e o conditie necesara pentru (d), (e) si (f) pot fi realizate si altfel decat prin (d) si e discutabil ca (d) e o conditie suficienta pentru (f).

Ma uit acum la (d). Actiunea de a ma abtine sa fac (d), rostind (P) sau alte propozitii prin care i-as comunica lui I ca ii promit sa vin maine ma va impiedica sa fac (d).

Dar si daca i-as da asigurari lui I ca eu nu promit niciodata nimic in mod serios n-as mai putea sa fac (d). Daca i-as spune, in schimb, ca eu nu-mi respect niciodata promisiunile, cineva cu anumite intuitii lingvistice ar putea spune ca asta nu ma impiedica sa fac (d), ci (e).

Actele de vorbire prin care mi-as retrage promisiunea ar fi si ele opuse fata de (d). Diferenta dintre acestea si abtinerea de a promite ar trebui sa poata fi lamurita fara a presupune ceva temporal. In fond, as putea semna o hartie prin care anulez o promisiune pe care urmeaza sa o fac si inainte sa fac promisiunea respectiva.

Afirmatia ca nu promit niciodata nimic in mod serios as intelege-o ca pe un act de anulare a tuturor promisiunilor mele.

Am, prin urmare, doua moduri diferite prin care poate fi impiedicat (d) – actiunea prin care nu permit realizarea lui (d) – ma abtin sa promit – si actiunea prin care anulez (d) – nerespectarea unei promisiuni nu e o anulare a acesteia (desi uneori lucrurile sunt mai complicate – I poate intelege ‘te iubesc’ sub forma unei conjunctii de promisiuni; daca unele nu sunt respectate ar putea spune ‘nu m-ai iubit’).

Ceea ce am spus ar da seama de (A) si de (3). Distinctia mi se pare aplicabila si la actiuni fara comunicare. Asa cum vorbesc despre retragerea sau anularea unei promisiuni as putea vorbi despre stingerea lumanarii sau impregnarea fitilului lumanarii cu o substanta ignifuga ca o retragere sau anulare a aprinderii acesteia.

Cineva mi-ar putea spune acum: ‘Bine, dar o contradictie logica e altceva. Tu vorbesti ca si cand impregnarea fitilului lumanarii cu o substanta ignifuga ar contrazice aprinderea lumanarii, dar in astfel de cazuri e vorba despre o “contradictie” fizica, nu logica. Pur si simplu nu pot aprinde lumanarea al carei fitil e impregnat cu o substanta ignifuga. In schimb, pot rosti doua propozitii care se contrazic. Problema nu e ca nu pot, ci ca facand asta m-as contrazice.’

Raspunsul meu va fi ca nu e vorba despre nici o “contradictie fizica” in cazul lumanarii. Nu conteaza in ce fel fac ca lumanarea sa nu poata fi aprinsa. ‘A face ca lumanarea sa poata fi aprinsa’ contrazice ‘a aprinde lumanarea’, dar aici nu conteaza absolut de loc legile naturii, ci doar opozitia dintre concepte, iar aceasta opozitie poate fi semantica sau logica. In masura in care nu pot rupe actiunile de descrierile lor, actiunile insele au o latura conceptuala si de asta se pot contrazice. Pe de alta parte, Rostirea lui (1) nu face imposibila rostirea lui (P), adica (b), si nu face imposibila nici macar actiunea de la (c), presupunand ca ii spun (1) aceluiasi interlocutor (I), dar face imposibila realizarea lui (d).

In unele contexte (1) ar putea reprezenta, ca si (3), o anulare. Dar pe parcursul unei discutii mai lungi as putea sa trec de la (1) la (P). Mai intai iti spun ca sunt foarte ocupat maine si ca nu iti promit ca o sa te vizitez, dar apoi, fiind convins de importanta vizitei mele de maine, iti promit ca te voi vizita. Sau as putea sa iti dau cele mai bune asigurari ca voi veni maine la tine spunandu-ti, totodata, ca nu ma angajez sub forma unei promisiuni ca voi veni. Prin contrast, daca iti spun (2) nu mai pot realiza (e) pana nu imi retrag promisiunea de la (2).

Sa zicem ca atunci cand spun (1) ceea ce fac e sa te asigur ca nu iti promit un anumit lucru. Pentru a face (d), daca “as juca exact ca la carte”, poate ar trebui sa-mi retrag mai intai asigurarea de la (1). Dar pentru a face (e) nu ar trebui neaparat sa-mi retrag asigurarea de la (1).

Totusi, cum anume contrazice (d) rostirea propozitiei (1)? As sputea spune ca (1) contine o descriere a situatiei in care eu nu fac (d). Acum, fie eu fac totusi (d) si descrierea e incorecta, fie orice as face descrierea trebuie sa fie corecta iar ceea ce fac nu poate fi (d).

Dar (1) e foarte rar o descriere. Prin (1), de multe ori, m-as angaja ca nu iti voi face o anumita promisiune (exista de obicei un element temporal implicit in (1); bineinteles ca nu iti promit acum, in timp ce rostesc (1), fiindca tocmai spun altceva; se poate intelege: ‘nu voi promite atata timp cat promisiunea mea ar avea sens’).

Cred ca mult mai des as rosti altceva decat (1):

Nu pot sa-ti promit ca…
Nu iti voi promite asta pana nu…
Nu promit ca o sa iasa asa…
Nu am promis ca…
etc.

Pe masura ce ma gandesc mai mult mi se pare ca (1) e o constructie logica un pic artificiala. In orice caz, in afara cazurilor exceptionale, in care (1) e folosita ca si (3), nu rostesc (1) cu intentia de a impiedica realizarea actiunii (d). Poate cineva, pentru a se abtine sa faca o promisiune, ar spune ca nu o face. In cazul acesta rostirea lui (1) ar contrazice realizarea promisiunii de la (d) fiindca e descrisa si drept o abtinere de a face (d). Dar nu reusesc sa vad rostirea lui (1) ca pe o actiune care ar contrazice (d) intr-un mod diferit de cele doua moduri despre care vorbeam inainte.

Trec la (2). In primul rand, daca obiectul unei promisiuni nu poate fi decat o actiune, atunci formularea de la (2) e defectuoasa. Pot promite doar ca ma voi abtine sa vin maine la tine si nu, pur si simplu, ca nu voi veni. Daca vorbesc despre vizita mea la tine ca despre un eveniment, pot doar sa iti promit ca voi face ceea ce tine de mine pentru ca evenimentul respectiv sa nu se petreaca.

Iar acum e mai limpede. Continutul promisiunii facute prin rostirea propozitiei (2) e de fapt o actiune care contrazice continutul promisiunii de la (d). Rostirea lui (2) si (d) se contrazic pentru ca actiunile pe care promit sa le fac se contrazic. Nu cred ca ar trebui sa spun ca acesta e un tip special de contradictie. E o contradictie bazata pe contradictia dintre actiunile pe care promit sa le fac, iar acea contradictie e in acest caz de tipul I (abtinere). Alteori ar putea fi de tipul II (daca as incerca sa iti promit ca voi aprinde lumanarea si ca ii voi impregna fitilul cu o substanta ignifuga, de pilda).

Iar acum ne putem uita la rostirea urmatoarelor doua propozitii:
(5) Afara ploua.
(6) Afara nu ploua.

In loc sa spun ca propozitiile se contrazic, ce as putea spune? In conditii normale, daca iti spun (6), am intentia ca tu sa nu crezi ca afara ploua. Iar daca iti spun (5) intentia mea e ca tu sa ai opinia ca afara ploua. Rostirea propozitiei (6) anuleaza rostirea propozitiei (5) si invers. La fel ar fi daca mi-as retrage afirmatia, spunand, poate: ‘Nu, nu e adevarat ca afara ploua.’.

Daca pastrez distinctia dintre a retrage si a anula, fara sa consider ca ordinea temporala a actiunilor joaca vreun rol in cadrul acesteia, atunci as putea spune ca exista trei cazuri:

Cazul I (fostul tip I de mai inainte): O actiune Y contrazice o alta actiune X prin aceea ca Y impiedica realizarea lui X.

Cazul II : Y contrazice X prin aceea ca daca realizez Y atunci e ca si cand n-as fi realizat X (retragere).

Cazul III: Y contrazice X prin aceea ca prin realizarea lui Y, daca realizez X, e ca si cand n-as fi realizat X (anulare).

Iar acum mi se pare ca nu reusesc sa disting bine intre cazul III si cazul I. 🙁