Spunem uneori ca am iertat un caine care a spart o vaza sau ca o anumita institutie a statului ne-a iertat. Nu vreau sa sustin ca aceste feluri de a vorbi sunt neaparat gresite, dar cazurile care mi se par interesante sunt cele in care o persoana iarta o alta persoana.
Pentru aceste cazuri, s-ar putea pune intrebarea: “Ce anume trebuie sa faca o persoana pentru a ierta o alta persoana?”
Am tinut o prezentare intitulata astfel acum cateva zile, in cadrul simpozionului Relatia minte-creier in neurostiinta cognitiei (organizat de Gabriel Vacariu). Slide-urile sunt aici, inregistrarea audio e aici.
Davidson reprezinta formal actiunile ca un tip special de evenimente – cele care au agenti. In Situation Semantics (vezi, de pilda, textul lui Keith Devlin, actiunile, inclusiv actele de vorbire, sunt un tip de situatii. In cercetarile din inteligenta artificiala, atat cat am vazut, modelul cel mai influent e cel propus de Hudson Turner in Polynomial-Length Planning Spans the Polynomial Hierarchy. Acolo, pe scurt, actiunile sunt tranzitii de la o stare la alta.
Fie urmatorul act de vorbire:
(P) Iti promit ca voi veni maine la tine.
Acesta poate fi negat in doua feluri:
(1) Nu iti promit ca voi veni maine la tine.
(2) Iti promit ca nu voi veni maine la tine.
In cate feluri pot sa traversez gresit la semafor?
– trec pe rosu -> E limpede ca am gresit.
– trec printr-un loc in care nu exista semafor -> Nu as spune ca am traversat gresit la semafor, ci ca nu am traversat la semafor.
– trec printr-un loc in care exista semafor, dar nu si trecere de pietoni (exista semafor pentru masini, probabil) -> Am traversat la semaforul gresit. Sau s-ar putea spune ca a fost o greseala sa traversez pe acolo.
– traversez si apoi imi dau seama ca nu aveam ce cauta pe cealalta parte a strazii -> Am gresit traversand la semafor. A fost o greseala sa traversez.
– trec pe verde, fara sa fiu atent la semafor -> Intr-un sens, am traversat corect. Dar nu am facut tot ce trebuia pentru a traversa corect la semafor (nu m-am asigurat ca semaforul arata verde inainte sa trec).
– sunt atent la semafor, astept sa se faca verde, dar traversez inainte sa se faca verde -> Am traversat gresit fiindca nu m-am abtinut sa traversez atata timp cat era rosu.
– astept sa se faca verde, ma abtin sa traversez, dar incep sa trec abia cand semaforul pe verde clipeste -> Nu am traversat gresit, dar puteam traversa mai bine.
– trec pe verde, dar nu pe trecerea de pietoni -> Am traversat gresit la semafor fiindca am traversat gresit.
– cand ma hotarasc sa traversez e verde, asa ca nu mai astept sa se faca verde si nu ma abtin sa traversez -> Nu am traversat gresit la semafor.
– traversez pe verde, dar nu ma asigur ca nu vin masini -> Daca trebuie sa ma asigur ca nu vin masini la orice traversare, atunci am traversat gresit.
– trec pe verde pana la jumatatea trecerii, dupa care ma intorc -> Nu am traversat.
– traversez pe verde, dar e vorba de o trecere pentru pietoni iar eu merg pe motocicleta -> Nu am respectat regulile de circulatie. S-ar putea spune ca nu am traversat cum trebuia (mergand pe jos, pe langa motocicleta) sau ca am traversat prin locul gresit sau la semaforul gresit, desi, intr-un alt sens, am traversat corect la semafor.
– am inceput sa traversez pe rosu, asteptand in continuare, in timp ce traversam, ca semaforul sa arate verde -> Nu am traversat corect la semafor fiindca nu m-am abtinut sa traversez atata timp cat semaforul arata rosu.
Continue reading Despre traversarea corecta la semafor (si alte insemnari)
Mi-am propus sa citesc textul asta, dar am vrut sa-mi lamuresc mai intai felul in care inteleg eu promisiunile, asa ca mi-am facut cateva insemnari aici.
Cum as vorbi despre o serie de actiuni? As spune, probabil, ca trebuie ca actiunile din serie sa fie asociate, intr-un anumit fel, cu scopul intregii serii si ca fiecare dintre actiunile care fac parte din seria respectiva reprezinta o conditie necesara pentru indeplinirea (cel putin a) unei alte actiuni care face parte din aceeasi serie.
Am terminat un text la care am lucrat mult in ultimele luni, asa ca am o mica pauza, in care o sa-mi permit sa bat un pic campii aici.
We learn some words only after we learn other words. Take ‘plus’, for instance. You cannot understand the concept of addition without knowing anything about numbers. First you have to learn ‘one’, ‘two’, ‘three’ a.s.o. and only afterwards you can learn to use ‘plus’.
The same with ‘subject’, ‘predicate’, or even ‘word’.
I want to say that ‘no’ is not in the same situation. Logicians understand it as a truth-function, on a pair with ‘plus’. However, you don’t have to know anything about sentences or their truth values to learn to say ‘no’.