Spunem uneori ca am iertat un caine care a spart o vaza sau ca o anumita institutie a statului ne-a iertat. Nu vreau sa sustin ca aceste feluri de a vorbi sunt neaparat gresite, dar cazurile care mi se par interesante sunt cele in care o persoana iarta o alta persoana.
Pentru aceste cazuri, s-ar putea pune intrebarea: “Ce anume trebuie sa faca o persoana pentru a ierta o alta persoana?”
Sa luam un caz simplu. Are loc o crima. Specialistii aduna evidente, le interpreteaza, pe baza lor e arestat criminalul, aceiasi specialisti depun marturie, instanta constata faptele, apoi da o decizie, pe baza acesteia criminalul isi executa pedeapsa. Nu ar fi ciudat sa privim separat doar ceea ce s-a spus in acest caz?
Pot fi agentul unei actiuni pentru care nu sunt dispus sa-mi asum responsabilitatea? Da, bineinteles, altfel nu s-ar putea spune ca trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru o actiune.
Dar exista situatii in care se poate spune ca trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru actiuni pe care nu le-am facut eu. Un director de santier trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru greselile muncitorilor pe care ii coordoneaza.
Sugestia lui Wittgenstein pare sa fie urmatoarea:
A intemeiaza P DDACA pentru a face A trebuie sa cred ca P.
E posibil ca o anumita actiune sa aiba o functie semantica? Da, desigur. Aratarea unui obiect, in cadrul unei ostensiuni, face legatura dintre indexicalul “acesta” si referinta sa. Dar o astfel de actiune este o actiune de comunicare.