Lucrez la asta.
In ultima vreme…
August 24th, 2009O prezentare
August 17th, 2009Are legatura cu postul asta. M-am gandit, pana la urma, ca in loc sa incerc sa conving pe cineva care e la liceu sa vina la Facultatea de filosofie, mai bine sa-i arat cum cred eu ca ar putea sa-si aleaga mai bine facultatea la care sa se inscrie:
Bineinteles, in spatele metodei utilizate in prezentare se afla o conceptie filosofica despre ce inseamna sa iei o decizie rationala. 🙂
Un model
August 12th, 2009
Cum se opun actiunile?
August 10th, 2009Am stabilit ca nu pot exista actiuni negative si nici acte de vorbire cu forta ilocutionara negativa (v. a nega vs. a nu spune nimic). Pe de alta parte, unele actiuni par sa se opuna altor actiuni. In ce fel?
La ce m-am gandit la mare
August 3rd, 2009De fapt am si scris, dar s-a descarcat bateria palm-ului si s-au sters din memorie toate chestiile scrise acolo. Nu m-a deranjat deloc asta, pana la urma important era sa-mi limpezesc niste ganduri, nu sa ramana ceva.
Pe scurt, m-am gandit ca metodologia pentru studiul rationalitatii succesiunilor de actiuni ar trebui sa fie urmatoarea: sa observ asemanari si diferente intre secvente de actiuni verbale si non-verbale si sa gasesc reguli pentru acestea pe baza analogiilor. Din punctul asta de vedere, intentia mea initiala de a aplica concepte specifice studiului logic al propozitiilor la actiuni s-ar putea sa fie gresit orientata (cred ca lucrul asta a iesit mai bine in evidenta atunci cand m-am gandit la actiuni negative, respectiv la “cum poate fi aplicat conceptul de negatie actiunilor”).
Reprezentari mentale!?
July 10th, 2009E totusi greu de crezut ca atunci cand vorbim despre reprezentari mentale nu facem altceva decat erori gramaticale (in sensul lui Wittgenstein).
Sa luam, de pilda, experienta de a fredona o melodie in minte. E interesant ca poti folosi mai multe timbruri instrumentale sau voci diferite (pot, de pilda, sa cant La vie en rose folosind o voce feminina, dar nu vocea unei persoane anume; si pot, la fel de bine, sa folosesc vocea lui Edith Piaf).
Sau poti, la fel de bine, sa “fredonezi melodia” fara sa folosesti vreun timbru anume (nu e nici macar timbrul vocii tale). Cum as putea sa cred ca atunci cand descriu aceste experiente am depasit limitele limbajului si nu reusesc sa comunic nimic?
De ce nu m-as intreba, mai degraba: “Cum reusim sa vorbim despre reprezentari, in ciuda faptului ca nu avem nici o descriere empirica adecvata a procesului prin care am invatat acest lucru?”
Reguli pentru actiuni
July 6th, 2009Ma gandeam de curand la urmatoarea regula: “Daca actiunea pe care te pregatesti sa o realizezi presupune utilizarea unui anumit obiect, atunci aceasta trebuie sa fie precedata de procurarea obiectului respectiv.” E limpede ca aici nu e vorba de o descriere si nici de relatii cauzale. O actiune poate sa “presupuna un obiect” in feluri foarte diferite (actiunea de a manca intr-un anumit local poate sa presupuna purtarea unui costum, de pilda).
Regula e foarte generala si priveste succesiunea rationala a actiunilor. Totusi, cum poate fi pusa pe acelasi plan cu o regula lingvistica (cu o regula semantica, de pilda)?
Problema deductiei
June 26th, 2009Mi-am pus acum cateva zile o intrebare prosteasca: “Dar daca intelesul consta in utilizare, cum poate fi explicata situatia in care o persoana introduce pentru prima data o metafora noua in limbaj, iar interlocutorul intelege? Metafora are inteles, dar acesta nu se sprijina pe nici o utilizare anterioara. Nu inseamna asta ca intelesul nu e reductibil la utilizare?”
Intrebarea era prosteasca fiindca ascundea o confuzie – cea dintre meaning si understanding. Atunci cand creez o metafora noua (sau cand inventez un cuvant nou) ii dau unei expresii lingvistice o utilizare. Prin asta, se poate spune, ii dau si un inteles. Nu e nevoie de nici o utilizare anterioara.
“Si totusi, cum se prinde altcineva de ce anume incerc sa fac, folosind expresia respectiva?” – Asta e o alta intrebare.
Chestii copilaresti
June 17th, 2009Razvan a facut o greseala interesanta. Mi-a aratat geamurile intr-o zi. Voia sa trag jaluzeaua. Am tras-o. Apoi mi-a aratat usa de langa geamuri. Si acolo e o jaluzea. I-am spus “Ok, o deschid si pe-aia.” A doua zi, cand mi-a aratat jaluzeaua din dreptul usii, mi-a spus “paia”. Ca si cand ar fi inteles ca “pe-aia” e numele jaluzelei. Inca nu stiu sa spun de ce mi s-a parut intamplarea asta atat de interesanta.