Au legatura cu proiectul prezentat aici (aici se gaseste si un text). Le mut aici fiindca nu mai am chef sa am tot felul de lucruri imprastiate prin toate partile pe net.

20 iunie 2008

pot sa ma straduiesc sa arunc o hartiuta in cosul de gunoi sau sa fac in asa fel incat, oriunde as arunca hartiuta, ea sa nu pice altundeva decat in cosul de gunoi (astup toate celelalte gauri, asez niste piste/toboganuri etc.); a doua actiune poate nu e doar actiunea de a evita ca hartia sa pice in alta parte, dar seamana, in orice caz, cu “descrirea negativa” unei incaperi – vorbesc despre lucrurile care nu sunt acolo.

actiunile se pot conjuga – se si vorbeste in felul asta;

pot exista actiuni colective? probabil ca da; o actiune colectiva, in orice caz, e altceva decat o actiune universala; spalatul pe dinti e o actiune universala, putem vorbi despre ea si independent de particularitatile subiective ale celui care o realizeaza, dar nu este o actiune colectiva; nu ne spalam pe dinti impreuna;

daca il rog pe unul dintre cei de fata sa-mi imprumute o suma de bani, asta e o actiune disjunctiva?

dar daca rog pe cineva sa imi dea un sfat… pot sa ii rog pe cei de fata sa-mi dea un sfat; e ok daca imi raspunde unul dintre ei, dar e ok si daca imi raspund mai multi – asta seamana cu disjunctia neexclusiva;

e limpede ca oamenii pot actiona rational sau irational – dar de obicei despre asta se vorbeste in termeni de adecvare a ratiunilor la scopul urmarit; sau se vorbeaste despre temeiuri pentru actiuni; dar felul asta de a vorbi e intr-un fel impropriu – justific de obicei altceva, nu actiunea; justific afirmatia ca actiunea respectiva (pe care o pot si descrie) a fost potrivita, rezonabila, necesara etc.

exista, in schimb, reguli care privesc o anumita inlantuire a actiunilor insele; de pilda, regula care imi spune ca dupa ce imi iau la revedere (o actiune) trebuie sa plec (o alta actiune); iar aceasta nu e o regula de politete;

rezonabil este sa plec dupa ce mi-am luat la revedere; desigur ca pot sa nu plec; nu exista nici o constrangere cauzala aici; totusi, a-ti lua ramas bun nu inseamna a promite ca o sa pleci; ramasul bun nu e o promisiune; “la revedere” nu contine, propriu-zis, nici macar promisiunea unei revederi;

ma duc la bucatarie si aduc un pahar cu apa; dar paharul respectiv l-am avut cu mine de la bun inceput; m-am dus cu el la bucatarie (era plin cu apa) si m-am intors de acolo; a te duce la bucatarie si a aduce un pahar cu apa nu se compun, in cazul asta, asa cum ne-am astepta;

ma incurca tot timpul faptul ca vreau sa vorbesc despre actiuni, nu despre descrieri ale actiunilor;

1 iulie 2008

relatia dintre actiuni nu e o relatie de implicatie logica; e vorba despre actiuni, nu de propozitii; dar nu e vazuta nici ca o relatie cauzala; e un alt tip de relatie;

inca nu inteleg ce pot fi actiunile conditionale; nu vad nici un “daca … atunci” intr-o actiune;

un om poate sa joace la loto sau sa castige la loto; astea pot fi vazute ca doua actiuni diferite; dar el ar putea sa faca exact aceleasi lucruri; completeaza aceleasi numere pe bilet, plateste, urmareste extragerea etc. sunt doua universuri paralele – intr-unul pierde, deci tot ce a facut a fost sa joace la loto; in altul castiga – deci actiunea pe care a facut-o a fost (ar spune unii) sa castige la loto; rezultatele actiunii intra uneori in descrierea actiunii;

alteori scopul actiunii intra in descrierea actiunii – v. actiunea de a merge la scoala;

ce e esential (so to speak) pentru o actiune? trebuie sa faci ceva intr-un mod constient, cu o anumita intentie (urmarind un anumit scop), iar ceea ce faci sa aiba cel putin un efect observabil; poate nu cel intentionat – putem spune ca o actiune esuata e tot o actiune;

cum se compun actiuni mai mici in actiuni mai mari? v. a deschide usa + a pasi in camera + a inchide usa dupa tine = a intra intr-o incapere cu usa;

a avea in vedere un anumit efect /vs./ a urmari un anumit efect

11 iulie 2008

actiuni care se inlantuie pentru a realiza acelasi scop /vs./ actiuni care se inlantuie desi fiecare vizeaza scopuri diferite

care e “actiunea cea mai simpla”?

argumentarea poate fi comparata cu alte actiuni: vreau sa conving – vreau sa umplu o sticla cu apa; aduc argumente – aduc apa de mai multe ori intr-un pahar si o torn in sticla;

actiunile pot fi facute in maniere diferite – exista mai multe moduri de a da cu banul, de pilda; sau de a-ti lua ramas bun (chiar spunand acelasi lucru, dar pe tonuri diferite, cu o expresie faciala diferita etc.); si propozitiile pot fi rostite in maniere diferite; cand fac logica traditionala ignor cu totul manierele diferite in care sunt rostite propozitiile; pastrez din ele ceea ce mi se pare esential; dar vezi: words are pegs to hang intonations on

daca nu gasesc echivalentul conditionalului la nivelul actiunilor, poate nu e nimic de gasit;

argumentare – vezi tehnica eliminarii alternativelor; exista ceva asemanator in cazul altor actiuni? pot sa incerc mai multe drumuri inainte sa gasesc drumul bun; cu un copil as putea sa fac asta ca sa-i arat care e drumul bun, desi eu stiu dinainte care e;

exemple – vezi chestia lui wittgenstein cu desenul unei anumite posturi pe care i-o arat cuiva, dupa care ii spun “evita sa iei postura asta”; a nega /vs./ a evita – a nega o propozitie nu inseamna, totusi, a evita sa o afirmi;

reducere la absurd – fac ca tine si iti arat ca nu iese nimic;

cand argumentez vreau sa te conving de ceva, sa iti arat ceva, sa te fac sa accepti o anumita opine (sau, cel putin, sa ne punem de acord); reducerea la absurd functioneaza asa – suntem in competitie, tu propui ceva, eu altceva; eu accept, cu titlu provizoriu, propunerea ta, dupa care iti arat ca din ea reiese ceva contradictoriu (sau ca ea nu poate duce la realizarea scopului pe care il urmarim amandoi, daca e vorba de o teza actionala, desi asta se indeparteaza de metoda propriu-zisa a reducerii la absurd); cum stau lucrurile in cazul altor actiuni, unde nu e vorba de opinii, argumentare s.a.m.d.?

a sti nu este o actiune – poate fi doar scopul unor actiuni; a convinge poate fi o actiune, dar nu si un act de vorbire

dar este “a intentiona sa faci X” o actiune? daca sunt trist, nu actionez, ci sunt afectat – asa se spune uneori; as putea spune “mi-a venit sa ma spal pe dinti” si ar fi cam la fel; intentia de a te spala pe dinti ar fi ca si tristetea – o afectare;

conditionalul: daca as avea un scaunel, atunci as putea lua cartea din biblioteca; daca faci foc, atunci iese fum; daca tipa, atunci il doare; daca trompeta suna asa, atunci urmeaza atacul; daca apa este incalzita la 100 de grade Celsius, atunci fierbe; daca X e un bun politician, atunci eu sunt papa de la Roma;
doresc sa A
cred ca daca B, atunci A (sau cred ca A doar daca B)

sper ca B

as putea spune: daca imi exprim dorinta ca A sa se petreaca si opinez ca B este o conditie necesara pentru A, atunci trebuie sa imi exprim speranta ca B o sa se petreaca (sau daca nu o fac, e ca si cand as fi facut-o, oricum) → dar atunci, e ca si cand a-ti exprima speranta ca B o sa se petreaca (sau a spera ca B o sa se petreaca) e o presupozitie pentru a opina ca B e o conditie necesara pentru A, in conditiile in care ti-ai exprimat dorinta ca A sa se petreaca (dar pot dori ca A sa se petreaca fara sa-mi exprim dorinta asta);

30 iulie 2008

probleme:
– actiunile sunt mai mult sau mai putin reusite, propozitiile sunt T sau F
– succesiunile de actiuni par sa fie rationale atunci cand vizeaza acelasi scop ultim (iti iei ramas bun pentru a pleca), dintr-o propozitie pot fi inferate diverse alte propozitii, sirul nu e convergent
– de ce sa nu consideram actiunile facute anterior ca facand parte din contextul realizarii unei noi actiuni si sa o judecam pe aceasta separat?
– etc.

plecarea e o conditie necesara pentru luarea ramasului bun; e ca si cand as spune “imi iau ramas bun doar daca plec”; asta daca sunt in planul descrierii actiunilor, dar eu vreau sa spun ca e vorba chiar de o relatie intre actiuni; pot pleca si fara sa-mi iau ramas bun;

la fel, s-ar putea spune ca are sens sa apas pe butonul manetei de frana doar daca dupa aia trag in sus de maneta; dar nu pot trage in sus de maneta fara sa apas pe buton – e ca si cand as avea un soi de biconditional; totusi, relatiile nu sunt de acelasi tip; prima conditionare e de un fel, a doua de alt fel;

tot la probleme:
– exista mai multe feluri in care pot realiza o actiune; relatia de implicatie logica are insa un caracter necesar;
– aceeasi actiune poate fi realizata in mai multe maniere diferite vs. o propozitie e o propozitie

a desena o casa, a picta o casa, a construi o casa vs. a informa ca p, a avertiza ca p, a face in asa fel incat p sa fie adevarata (v si a construi macheta unei case)

succesiune temporala vs. succesiune logica; nu pot trage maneta inainte sa apas butonul; dar pot, uneori, sa-mi iau ramas bun dupa ce am plecat;

diferenta dintre implicatii logice si presupozitii: a intentiona sa iti tii promisiunea e o presupozitie a promisiunii; dar a intentiona ceva nu e o actiune (sau nu pare sa fie); a rosti promisiunea e o presupozitie a actiunii de a promite?

compara cu: a opina ca iti poti tine promisiunea ca p (nu neaparat public) e o presupozitie a actiunii de a promite ca p;

actiunea de a rosti o anumita propozitie nu esuaza daca nu ofer temeiuri pentru ea; esueaza actiunea de a convinge pe cineva de acceptabilitatea propozitiei rostite;

a convinge nu e un act de vorbire; dar noi numim uneori actiuni vorbind despre efectele lor; vezi a stropi focul cu apa vs. a stinge focul;

iar daca e important scopul actiunilor, iar scopurile se realizeaza prin interactiuni cauzale, nu revine la asta, pana la urma, insiruirea actiunilor, la niste lanturi cauzale? (vezi si problema de dinainte, cu timpul)

e frumos afara se descompune in afara nu ploua, nu bate vantul puternic s.a.
beau ceai se descompune in duc cana la buze, sorb din ceai s.a.
aici nu e vorba despre relatii logice, ci despre chestiuni “semantice”

sa luam un caz simplu:
urmaresc sa te conving ca decanul e in facultate – asta e scopul pe care il urmaresc; pentru a-l atinge realizez mai multe actiuni:
– afirm ca masina e in facultate
– iti arat o masina din parcare
– sustin ca masina e a decanului
– resping ideea ca decanul si-ar putea lasa masina in parcare si sa plece acasa pe jos
– precizez ca “e in facultate” inseamna “e in cladire sau primprejur”

acum, sigur ca as putea sa te conving si altfel (as putea, de pilda, sa te duc si sa ti-l arat, daca as sti unde este; sau as putea sa afirm ca l-am vazut acum o secunda intrand in secretariat; sau sa iti dau asigurari ca il gasesti la decanat, bazandu-ma pe increderea pe care mi-o acorzi; s.a.m.d.)

unele dintre actiuni as putea sa nu le fac, sau as putea sa le fac pe altele; acum sa ne uitam la felul in care vede logicianul traditional toata povestea:

decanul e in facultate e teza argumentarii; aceasta e sustinuta de urmatoarele propozitii:
– in parcarea de langa facultate se afla o masina
– masina aceea este a decanului
– decanul nu pleaca acasa de la facultate fara sa-si ia masina
– daca decanul nu a plecat acasa, atunci el este in facultate (in cladire sau prin imprejurimi)

s-ar mai putea spune ca aici exista si propozitie care e presupusa, fara sa fie formulata explicit: daca in parcare se afla masina decanului, atunci decanul a venit la facultate cu masina (sau ceva de genul asta, ideea e ca nu se poate sa fi venit altcineva la facultate cu masina decanului si el sa nu fie in facultate)

si acum schema:
decanul e in facultate pentru ca
(1) el a venit cu masina la facultate
(2) el nu a plecat acasa de la facultate
(3) daca nu a plecat acasa, atunci este prin imprejurimi
(4) daca esti prin imprejurimile facultatii, atunci se considera ca esti in facultate

(1) se sprijina pe:
(5) in parcare se afla o masina
(6) masina e a decanului
(7) presupozitia ca nimeni altcineva decat decanul nu vine la facultate cu masina decanului

(2) se sprijina pe:
(5) si (6), impreuna cu:
(8) decanul nu pleaca de la facultate fara masina

s-ar mai putea adauga:
(5) si (6) impreuna implica, de fapt:
(9) masina decanului e in parcarea de langa facultate

lucrurile mai pot fi detaliate; pot formaliza apoi argumentul etc. in fine, nu e foarte important.

dar uneori pot sa-ti arat, pur si simplu, masina; tu spui: “cred ca decanul e in concediu, probabil nu mai vine pe la facultate”; eu spun: “pai, masina aia de acolo e a lui”; tu ai putea replica, dar uneori te-as putea convinge asa;

acum, logicianul vrea sa spuna ca daca te conving aratandu-ti masina decanului atunci rationamentul pe care il facem amandoi e asemanator, poate, cu rationamentul de mai sus;

uneori, pentru a obtine o cana de cafea, tot ce fac e sa introduc o fisa intr-un aparat; dar si atunci e incalzita apa, e rasnita cafeaua s.a.

dar nu mai spun ca eu fac actiunile respective; uneori spun ca spal rufe, chiar daca le spal la masina de spalat, adica nu eu incalzesc apa, nu eu frec rufele, nu eu le clatesc s.a.m.d. (dar toate astea se petrec);

iar acum vine diferenta: s-ar putea inventa o alta metoda de spalat rufele – una care sa nu mai presupuna incalzitul apei, frecatul rufelor, uscatul s.a. sigur, poate n-am mai numi chestia respectiva “spalat”; dar sa presupunem ca am numi-o; in cazul asta, am spala rufele altfel; am spala rufele apasand pe un buton al masinii de spalat, dar poate n-am mai folosi apa, masina n-ar mai usca rufele etc.

in schimb, daca vreau sa te conving ca decanul e in facultate aratandu-ti ca masina lui e in parcare (apasand pe buton), atunci rationamentele subiacente sunt cele de mai sus; nu s-ar putea inventa alte rationamente;

4 august 2008

o alta problema: relatiile logice sunt topic neutral (asa sunt considerate; sigur, nimeni nu stie prea bine ce inseamna topic neutral) – insiruirile actiunilor nu par sa fie topic neutral – de vreme ce atingerea scopului propus presupune manuirea anumitor obiecte cu proprietati specifice;

stiu ca pot sa raspund la asta; de pilda, atunci cand facem anumite actiuni rationale, in sens traditional, apelam la anumite tipuri de rationamente; in argumentare folosim anumite rationamente, dar pe altele nu le folosim; la fel atunci cand cautam explicatii pentru fenomene fizice si pentru procese sociale s.a.m.d.

problema in logica este ca ne concentram asupra anumitor cuvinte – constantele logice: si, sau, daca atunci, toti, unii, nu; in cazul actelor de vorbire, de pilda, sunt alte cuvinte importante: a promite, a ruga, a avertiza, a felicita, a marturisi s.a.m.d.

dar cand spun “nu iti promit nimic, insa pana la sfarsitul saptamanii vei avea banii inapoi”?

cum scap de aparenta ca in cazul insiruirii actiunilor e vorba, de fapt, de relatii cauzale? in fond, asa cum vorbeste Aristotel de cauze finale, despre asta este si vorba – scopul e cauza prima, apoi vine actiunea care duce la implinirea scopului, apoi cele care fac posibila aceasta actiune si asa mai departe.

efectul se produce numai daca e prezenta cauza; nu e posibil sa am efectul A si sa lipseasca B (cauza); nu e posibil sa ploua fara sa fie nori pe cer; daca ploua, atunci sunt nori pe cer; ploua; deci sunt nori pe cer; cum functioneaza lucrurile aici?

prima propozitie exprima o relatie cauzala, dar inferenta de la ea si observatia ca ploua la ideea ca sunt nori pe cer (idee de care pot fi sigur fara sa privesc cerul) este o inferenta logica;

pe baza cunoasterii unei relatii cauzale si a observarii efectului inferez cauza; cum stau lucrurile in cazul actiunilor; fac o anumita actiune fiindca stiu (sau cred) ca ea este presupusa in realizarea unei alte actiuni pe care trebuie sa o fac pentru a-mi atinge scopul (asa rationez uneori la sokoban – iar acolo nu e vorba neaparat de relatii cauzale, ci de reguli, pur si simplu)

important: si atunci cand fac exercitii de deductie naturala ceea ce fac, pana la urma, e o succesiune de actiuni; fiecare actiune consta in scrierea unor simboluri; iar ordinea in care le scriu e interesanta – uneori incep cu sirul de simboluri pe care trebuie sa-l obtin si merg de jos in sus; alteori de sus in jos;

16 august 2008

am doua probleme acum; prima este ca insiruirea actiunilor nu pare sa aiba un caracter necesar, in timp ce insiruirea logica a propozitiilor pare sa aiba un caracter necesar; asta poate fi depasita, probabil, vorbind despre utilizarea ratiunii in argumentare sau in formularea de explicatii s.a. – aici rostirea anumitor propozitii (realizarea unor acte de vorbire) nu are un caracter atat de constrangator ca in logica; poate caracterul necesar al logicii tine de o anumita idealizare;

chiar si in jocul de sah nu exista succesiuni necesare ale mutarilor, de la inceput si pana la sfarsit; exista mutari mai bune si mutari mai slabe, exista grade; si exista, desigur, mutari proaste (in mod clar);

asta inseamna ca din sistemul meu de reguli ar trebui sa fie cumva derivate regulile jocului de sah? poate ca da, intr-un sens;

iata un exemplu; o regula destul de generala spune ca doua actiuni se opun (nu se contrazic) daca una contravine scopului urmarit de cealalta.

17-30 august 2008

Actiunea de a innoda e presupozitia actiunii de a deznoda.

Succesiunile de actiuni pot fi judecate si independent de agentul care le relizeaza.

Actiunile nu au o structura predicativa, chiar daca au un continut. Asta poate fi o alta problema, pe langa faptul ca e greu de imaginat o actiune conditionala sau disjunctiva.

Nu stiu, sunt totusi convins ca asa trebuie sa fie. Trebuie sa se poata vorbi despre succesiunea logica a actiunilor. Actele de vorbire sunt actiuni, nu?

Exista un continut. Si exista jocuri – acolo e cel mai limpede. Exista si relatii “logice” sau rationale intre actiuni considerate in abstract. Sau intre descrierile lor?

trebuie sa disting mai bine intre actiuni si descrieri ale actiunilor; din descriere unei actiuni decurg descrierile actiunilor componente (eliminare conjunctiei). Dar daca daca trag frana de mana nu mai apas si dupa aia pe buton si nici nu mai ridic maneta – e deja ridicata.

Se poate vedea ca nici intr-o argumentare nu folosesc eliminarea conjunctiei de obicei.

Nu spun, de pilda, “e politician afon, deci e afon”.

Si nu folosesc nici introducerea disjunctiei. Exista probabil o explicatie destul de buna pentru asta – nu folosesc mai multe informatii decat e necesar intr-o argumentare; si nu deduc ceva mai putin informativ (profesorul e fie la biblioteca, fie la secretariat) din ceva mai informativ (profesorul e la biblioteca)

care e relatia dintre o actiune si descrierea ei?

Continutul actiunilor il reprezinta modificarea relatiilor dintre niste obiecte (vorbind in genere). Iar actiunile dupa modelul judecatilor universale sunt actiuni care afecteaza o multime de obiecte dintr-o clasa (ii dau afara pe toti studentii din amfiteatru, de pilda).

3 septembrie 2008

o alta problema: actiunile sunt altceva decat propozitiile pentru ca in cazul lor intervine vointa; pot crede ca trebuie sa ma las de fumat si totusi sa nu ma las de fumat; raspuns: dar aici e vorba de un mod de a gandi foarte vechi, potrivit caruia a gandi e una si a actiona e altceva; or eu tocmai asta accept, ca a gandi este a actiona;

poate e mai greu de vazut diferenta dintre a-ti propune sa gandesti (sau sa crezi ceva) si a gandi (sau a crede) [o descriere falsa nu poate fi o descriere reusita; de aceea nu poti opina ca p fara sa crezi ca p; opinie vs. convingere] ceva; dar ea exista; uneori poate e vorba de o vointa slaba, alteori poate e vorba de o ratiune slaba;

nu pot sa cred ca ion iliescu e capabil sa faca miracole, dar nu pentru ca am o vointa slaba;

o alta problema: “dar gandurile nu urmaresc totdeauna un scop; insiruirea gandurilor nu urmareste neaparat un scop; pot avea reverii, de pilda, sau alte chestii” raspuns: da, dar atunci nu sunt rational; sigur asta e un model, dar trebuie sa ne ghidam dupa un model; altfel nu iese nimic;

vezi modelul actiunii cu agent, tip de actiune, mod sau maniera, continut, scop, actiune mai ampla in care se integreaza actiunea avuta in vedere (daca e cazul), context (eventual) s.a.

ceva de genul: Agentul X realizeaza actiunea A (dupa denumire sau tip; atentie, in denumire poate aparea efectul, nu tipul actiunii – v. a lovi cu toporul vs. a taia copaci; sigur, se poate vorbi despre “miscarea de taiere”, iar efectul (taierea efectiva) se poate obtine sau nu) in modul M, afectand proprietatea P a obiectului O / relatiile R1 – Rn intre obiectele O1 – Om, urmarind scopul S, in cadrul actiunii mai ample M.

Dar este continutul propozitional continutul unui act de vorbire vazut ca actiune? Nu e uneori tocmai interlocutorul obiectul afectat (v. a admonesta)? Si atunci?

si pot exista relatii rationale atat de complexe incat sa priveasca toate aceste elemente ale mai multor actiuni?

exemplu: daca o actiune e facuta de un agent colectiv – grupul G de persoane, decurge de aici ca agentul Y (din G) a facut actiunea respectiva? (offf, iar ma raportez la descrieri ale actiunilor)

#

Pentru a distinge mai bine intre relatiile dintre descrieri ale actiunilor si relatii dintre actiuni: un exemplu: din “A a apasat pe buton si a tras de maneta (e vorba de frana de mana)” decurge “A a tras de maneta”. Dar actiunea de a apasa pe buton si a trage de maneta nu e urmata de actiunea de a trage (inca odata) de maneta. Cand ii dau pe toti studentii afara din amfiteatru il dau, implicit, afara din amfiteatru si pe Ionescu. Dar nu trebuie sa fac efectiv actiunea de a-l da si pe el afara din amfiteatru, daca i-am dat deja pe toti.

octombrie 2008

am eliminat un fragment din textul meu, va trebui sa revin la el mai tarziu:

“S-ar putea spune, totuşi, că acţiunea de a ridica maneta de frână este, într-un sens, o condiţie necesară a acţiunii de a trage frâna de mână. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că trebuie să existe a anumită relaţie şi între cele două acţiuni, nu doar între descrierile lor. Iar acest lucru mi se pare acceptabil. “

inca nu imi e complet limpede diferenta dintre presupozitie si consecinta rationala in cazul actiunilor.

vezi: “Vasile e muritor” presupune “Exista (oameni) muritori” si decurge din “toti oamenii sunt muritori” si “Vasile e om”; pot gasi un caz analog vorbind despre actiuni?

22 octombrie 2008

ar trebui sa ma gandesc acum la cateva lucruri:
1) care sunt, in mare, componentele unei actiuni
2) de cate tipuri sunt actiunile

iar apoi ar trebui sa ma gandesc la “actiuni universale” si la faptul ca realizarea unei actiuni universale nu pare sa fie intotdeauna precedata de actiuni particulare (dupa modelul inductiei)

sa le luam pe rand: orice actiune are un agent, individual sau colectiv; in mod normal consideram ca doar oamenii pot realiza actiuni, desi uneori vorbim asa si despre unele animale (“cainele a adus batul”); important este ca nu poate exista o actiune fara un agent; o actiune trebuie facuta intotdeauna de catre cineva; chiar daca nu vad agentul, daca privesc ceva drept actiune, atunci ii atribui un agent.

apoi, orice actiune afecteaza ceva; cand actionez asupra unui om, intentia mea e sa-l afectez intr-un anumit fel; la fel, cand actionez asupra unui obiect sau a mai multor obiecte; s-ar putea distinge intre continutul actiunii (cand e vorba de obiecte) si persoana vizata de actiune (sau persoanele vizate);

desi nu e limpede daca distinctia asta e importanta; actiunea vizeaza ceva; o schimbare, o modificare a relatiilor dintre niste obiecte sau a atitudinii unui om s.a.

avem apoi tipul actiunii; tipul actiunii este dat si de tipul schimbarii pe care o realizez prin actiunea respectiva (v. a pune cartea pe masa, a lua cartea de pe masa, a muta cartea pe masa s.a.) dar si de modul in care realizez aceasta schimbare (v. a pune cartea pe masa, a tranti cartea pe masa, a aseza cartea intr-un anumit loc pe masa – chiar daca e exact acelasi cu cel in care am trantit-o, a da drumul cartii pe masa s.a.);

poate o actiune sa fie de mai multe tipuri diferite? nu cred, dar ar trebui sa examinez lucrul acesta;

uneori, dupa cum am vazut, o actiune e caracterizata prin efectul ei (intentionat), nu prin tipul ei (v. a aprinde lumina vs. a apasa intrerupatorul);

avem apoi adverbele; aceeasi actiune poate fi facuta in mai multe moduri diferite; unele adverbe afecteaza calitatea actiunii (vorbind intr-un fel un pic ciudat), altele doar maniera acesteia (v. a inchide usa cu repeziciune vs. a inchide usa intr-un mod elegant; sau grabit) desigur, unele adverbe nu afecteaza actiunea, ci ne spun ceva despre starea psihologica a agentului (cu calm, cu sange rece, cu nesat) sau despre alte lucruri (pronunta gresit, peltic, cu dificultate etc.)

e discutabil daca maniera e importanta (sau: “importanta logic”); in unele situatii poate fi, trebuie sa ma gandesc la asta.

si avem si intentia cu care e realizata o actiune; e intentia acelasi lucru cu scopul? ii pun cuiva piedica; scopul pe care il urmaresc este ca persoana respectiva sa cada; dincolo de asta, s-ar putea spune ca scopul meu este sa il opresc pe X din alergare (poate e un hot etc.)

sigur ca am intentia de a-i pune piedica lui X; am si intentia ca X sa cada (s-ar putea spune, desi asta nu mai sta pe deplin in puterea mea) sau ca X sa se opreasca; dar as putea sa am si intentia ca Y (pagubasul) sa-si recupereze bunurile furate;

e limpede ca aici vorbesc despre intentie in mai multe sensuri diferite; un sens e: “ti-ai miscat intentionat piciorul sau ai tresarit fara sa-ti dai seama?” (ai realizat o actiune sau nu?) altul: “ai intentionat sa il ranesti atunci cand l-ai imbrancit?” (ai avut in vedere si acest efect posibil al actiunii tale?) altul: “ce intentii ai cu privire la mine?” (ce urmaresti? …) [mai sunt probleme si cu relatia dintre intentionat si constient, dar nu vreau sa intru in asta acum]

ce ma intereseaza acum? actiunea e facuta in mod intentionat (in primul sens, lucrul acesta e valabil pentru orice actiune, in al doilea nu; pot amesteca in mod intentionat doua subtante fara sa am in vedre nici un efect anume, doar ca sa vad ce iese; sau pot face – intentionat, desigur – un act gratuit; nu intru in subtilitati); ma intereseaza scopul intentionat al unei actiuni; dar e important de observat aici ca aceeasi actiune poate fi facuta avand in vedere mai multe scopuri; in plus, ma intereseaza scopul vizat de intreaga serie de actiuni din care face parte actiunea mea (poate nu e suficient sa-i pun piedica lui X pentru ca Y sa-si recupereze banii; trebuie sa-l si imobilizez etc.)

ce alte elemente caracterizeaza o actiune? cele care le sunt caracteristice si evenimentelor care nu sunt actiuni – durata, locul, momentul, alte elemente ale contextului in care se petrec. (intr-un fel, aici ar putea fi relevanta lista indexicalilor)

in plus, unele actiuni sunt realizate folosind instrumente (poate acest lucru tine de continutul actiunii); nu pot bate un cui fara un ciocan sau ceva care joaca rolul unui ciocan s.a.m.d. spun in mod normal ca actionez asupra cuiului, nu asupra cuiului si a ciocanului; dar acest model nu se potriveste la toate actiunile; pare tras de par sa spun ca atunci cand intru intr-o incapere actionez asupra usii sau a incaperii folosind ca instrument picioarele mele;

dar nici modelul cu schimbarea relatiilor intre niste obiecte nu poate fi aplicat in mod universal; cand calculez o functie matematica eu nu schimb relatia dintre numerele utilizate; pot spune ca le aplic functia si obtin un rezultat, dar asta e altceva;

alt model este chiar cel al functiei; am un input (situatia asupra careia actionez) si un rezultat (ceea ce obtin sau intentionez sa obtin in urma actiunii); problema e ca nu stiu nici in cazul asta daca pot aplica modelul in toate situatiile; dar nu e nici o drama, pot vorbi, deocamdata, despre continutul actiunii fara a intra in prea multe detalii; sau as putea vorbi despre obiectul actiunii, de pilda (totusi, care e obiectul actiunii de a manca o piersica, fructul sau stomacul meu?)

cam atat despre 1) deocamdata;

trec la 2) – tipuri de actiuni;
(a) exista actiuni prin care descriu lucruri sau le reprezint sau le oglindesc sau fac ceva de felul asta / dau informatii despre ceva – a cartografia, a fotografia (ca in fotografia documentara sau cea pentru IML), a descrie (in limbaj), a enumera obiectele dintr-o camera, a desena (realist) un peisaj sau o harta, a realiza o macheta etc. daca e vorba despre actele de vorbire, aici ar intra, probabil, constatativele; pot informa, anunta, instiinta s.a.

(b) o serie de alte actiuni vizeaza modificarea unei stari de lucruri existente: a face ordine in casa / biblioteca etc., a construi un obiect sau a-l desface, a muta lucruri dintr-un loc in altul, a face patul, a gati, a lustrui pantofii s.a.m.d. la randul lor acestea s-ar mai putea imparti in alte categorii;

(c) exista actiuni normative – a interzice, a permite, a promulga legi, a da definitii stipulative s.a.

(d) prin diferite actiuni imi pot exprima starile afective

(e) ma pot angaja in diferite feluri fata de alti oameni – a promite, a incheia un contract s.a.

(f) apoi vin anumite actiuni legate de schimbarea statutului social sau al relatiilor dintre oameni sau de conventii sociale – a te casatori, a felicita, a multumi cuiva s.a.

(g) actiuni cognitive – a observa, a formula ipoteze, a face experimente, a construi teorii, a enunta, a da demonstratii, a face predictii, a explica etc.

(h) actiuni prin care doresc sa modific opiniile altor oameni: a argumenta, a persuada, a oferi temeiuri sau evidente s.a.

(i) actiuni prin care doresc sa modific comportamentul altor oameni: a da ordine, a ruga, a sugera, a chema, a instrui pe cineva sa faca un anumit lucru s.a.

seria nu e incheiata; si e extrem de defectuoasa; dar am obosit; una dintre intrebari, aici, este: se pot combina actiuni din categorii diferite in cadrul aceleiasi secvente de actiuni? probabil ca da, dar exista aici reguli?

23 octombrie 2008

o problema; in cazul unor actiuni, dependenta unor actiuni de altele functioneaza in felul urmator: pentru a realiza A am nevoie de obiectul X, dar pentru a-mi procura X trebuie sa fac B → asta nu pare sa se regaseasca aproape deloc in cazul actiunilor verbale;

dar lucrurile nu stau chiar asa; e drept, pentru a realiza multe actiuni verbale am de obicei nevoie doar de cuvinte, iar pe acestea nu trebuie sa le procur de nicaieri; cu toate acestea, pentru a oficia o casatorie imi trebuie haina de ofiter al starii civile; iar uneori, pentru a o sustine o anumita idei am nevoie de modalitati de argumentare nefamiliare auditoriului, pe care trebui sa le introduc mai intai s.a.m.d. mai trebuie sa ma gandesc la lucrurile astea, desigur.

a ocoli = a te deplasa in directia obstacolului, schimbandu-ti directia de deplasare la stanga sa la dreapta inainte de a ajunge la el, in asa fel incat sa nu il intalnesti, pentru a reveni dupa ce l-ai depasit, schimbandu-ti directia de deplasare in sens invers, la linia pe care te deplasai in mod initial – si lucrurile s-ar mai putea detalia; poti ocoli un obstacol real sau poti ocoli ceva intr-un joc (v. sokoban, de pilda); apoi se vorbeste in mod metaforic despre “a ocoli o obiectie” (desi, a ocoli si a evita preuspun, de fapt, o deplasare in spatiu); in mare, succesiunea actiunilor pe care trebuie sa le fac pentru a ocoli ceva e limpede; dar este aceasta o succesiune logica? sau macar rationala?

aceeasi intrebare merge si pentru procurarea de obiecte

otoh, inca nu imi e limpede cum se oglindesc diferitele tehnici de argumentare in cazul actiunilor non-verbale; eliminarea alternativelor, reducerea la absurd, inductia (despre care am mai vorbit deja)…

apelul la adevaruri mai generale functioneaza, desi e un pic ciudat; nu interzic ceva tuturor persoanelor dintr-o anumita categorie doar fiindca urmaresc sa-i interzic ceva unei anumite persoane din categoria aia; sau fac asta, in fine, doar in situatiile in care nu vreau sa discriminez sau ceva de genul asta.

26 oct 2008

a gandi inseamna a actiona – e foarte greu pentru mine, cu background-ul wittgensteinean pe care il am, sa pun asta in discutie; numesc “a gandi” rostirea unei propozitii “in minte”; e drept, de multe ori poti rosti propozitii in minte fara sa le dai o anumita intonatie, ca atunci cand le rostesti cu voce tare; le rostesti cu “intonatie 0”, ca sa spunem asa;

si poti avea uneori “sentimentul” ca propozitia rostita in gand e doar un soi de agatatoare pentru gandul tau; si poti observa ca ai “procese mentale” care se desfasoara fara rostirea unor propozitii;

acum incerc sa ma distantez pe cat posibil de background-ul meu wittgensteinean; dar cred ca pot lua o distanta prea mare; e greu sa nu ma intorc la: am invatat sa numesc ceva “gand” si “a gandi” vorbind despre lucruri care erau accesibile in mod public; iar apoi se prea poate sa fi extins aceasta folosire si la lucruri care nu sunt accesibile public, dar “esenta” gandului trebuie sa fie publica;

altfel spus, gandurile mele sunt in primul rand in textul pe care il scriu in acest moment, si abia in mod derivat “in mintea mea”;

asta e motivul pentru care imi e greu sa vorbesc despre ganduri private, care nu ar fi actiuni;

dar sa mergem mai departe; pot vedea cum gandeste un om si in situatii in care nu rosteste propozitii; daca ma uit peste umarul cuiva care rezolva un sudoku, de pilda, pot avea uneori impresia ca “vad cum gandeste” (si mai exista un numar mare de situatii asemanatoare; ok, inca una: vedem cum gandeste o maimuta care foloseste o creanga pentru a-si procura o banana – se uita la banana, la creanga etc.)

in toate cazurile astea, chiar daca nu am propozitii, am actiuni; iar eu am acceptat deja asta – noi gandim si cand facem diferite actiuni, fara sa rostim vreun cuvant si fara sa ne treaca “prin minte” vreun cuvant;

mai mult decat atat nu stiu ce as putea spune;

25 noiembrie 2008

n-am mai scris din cauza ca am avut probleme cu google docs 🙁 penibil, in fine… am trei lucruri in minte – ce forma iau operatiile logice in cazul actiunilor (actiuni universale, disjunctive, negatia unei actiuni), cum trebuie distins mai bine intre ce “decurge logic” dintr-o actiune si ce poate “urma rational” unei anumite actiuni, intr-un sir de actiuni ce vizeaza un anumit scop si care sunt relatiile dintre diferite tipuri de actiuni ce au, intr-un sens, acelasi continut (v. iti promit ca maine voi descuia usa → descui maine usa)

separat de lucrurile astea, am o problema cu faptul ca rationalitatea unor siruri de actiuni pare sa fie dependenta de context – vezi discutiile metodologice in cercetari stiintifice din domenii diferite – in timp ce logica nu trebuie sa fie dependenta de context; am mai vorbit, intr-o forma, despre lucrurile astea, dar inca nu am ajuns la ceva satisfacator;

iar acum sar la asta: intr-o argumentare s-ar putea intampla sa ofer o idee mai generala in sprijinul unei afirmatii particulare; si in cazul asta sa exprim si ideea generala si afirmatia particulara; dar din punct de vedere logic, din moment ce afirmatia generala implica logic si afirmatia particulara, cand o fac pe prima e, cumva, ca si cand as fi facut-o si pe ultima;

ii dau pe toti studentii afara din amfiteatru; asta implica, intr-un sens, ca l-am dat afara si pe Ion; deci nu mai are rost sa il mai dau afara si pe Ion afara; dar atunci actiunea de a-l da afara pe Ion decurge logic din actiunea de a-i da afara pe toti studentii din amfiteatru, dar nu ii succede;

nu am aici o problema?

[…]

Cred ca e mai important sa-mi imaginez diverse actiuni in loc sa caut texte filosofice “pe tema actiunii”. E interesant ca atunci cand scrii programe pentru calculator urmaresti de cele mai multe ori schema asta – actiunile se inlantuie dupa o anumita schema. Acolo e limpede ce inseamna ca o actiune e conditionala – e executata daca sunt satisfacute anumite conditii. Si e limpede ce inseamna actiuni repetitive (loops). Pe de alta parte, calculatorul actioneaza altfel decat un om.

Cum evalueaza calculatorul o disjunctie? Se uita la primul disjunct. Daca e adevarat, scrie ca disjunctia e adevarata fara sa se mai uite la al doilea disjunct. Daca e fals, copiaza ca rezultat valoarea celui de-al doilea disjunct. Cum evalueaza un om disjunctia? Se uita la ambii disjuncti. Daca sunt falsi, spune ca disjunctia e falsa. In celelalte cazuri spune ca disjunctia e adevarata (si poate uneori ezita, daca vede ca ambii disjuncti sunt adevarati, intrebandu-se daca nu cumva e vorba de o disjunctie exclusiva).

2 decembrie 2008

e o diferenta intre: “nu poti, in acelasi timp si sub acelasi raport sa afirmi si sa nu afirmi P despre S” si “nu poti, in acelasi timp si sub acelasi raport sa afirmi P si sa negi P depre S”; altfel spus: “ce neaga actiunea A, abtinerea de a realiza A sau actiunea care trage in directia opusa?”; in plus, a nega P despre S inseamna a afirma nonP despre S?

ce imi spune principiul contradictiei, in cazul actiunilor? ca nu se poate (in sens de imposibilitate logica) sa merg intr-o directie si sa stau pe loc, sau ca nu se poate sa merg intr-o directie si sa merg in directia opusa?

principiul, asa cum il inteleg eu, imi spune ca in sirul actiunilor realizate urmarind un anumit scop nu pot intra actiuni care duc la scopul opus; vreau ca B sa vina maine la mine; in scopul asta imi procur numarul de telefon al lui B si il sun ca sa-l invit la mine maine; sigur ca nu am cum sa fac lucrurile astea si in acelasi timp sa nu fac nimic; dar in asta consta “a fi rational”? important e sa nu fac in acelasi timp lucruri care previn venirea lui B maine la mine: sa ii trimit un mesaj de amenintare, sa plec de acasa etc.

#

Iata o alta regula: O actiune care presupune utilizarea unui obiect trebuie sa fie precedata de procurarea obiectului respectiv. Este aici vorba de relatii cauzale? E procurarea tirbusonului o cauza pentru desfacerea sticlei de vin? Dar chiar daca ar fi asa, intrebarea importanta este: “E aceasta o regula rationala?”

Nu ar putea fi completata regula: “sau macar procurarea unui obiect cu o functie asemanatoare cu a aceluia de care avem nevoie”? Aici e vorba de a avea spirit practic, nu de a fi rational.

Alta regula: “Ca sa fac o prajitura am nevoie de ingredientele din care se face.” Unele ingrediente trebuie sa le procur de la bun inceput, altele pot fi procurate mai tarziu (mierea cu care o sa ung turta dulce dupa ce am copt-o, de pilda).

9 decembrie 2008

mf spune ca legatura rationala dintre actiuni o asigura gandurile; adica fac o actiune, dupa care ma gandesc ce sa fac, dupa care fac o alta actiune s.a.m.d.; dar a gandi e tot o actiune; in plus, de multe ori nu gandesc nimic; a justifica o actiune sau un sir de actiuni e tot o actiune; si de multe ori justificarea vine abia dupa aceea; mai trebuie sa ma gandesc la asta…

alta idee: o actiune poate face parte concomitent din mai multe secvente de actiuni, realizate urmarind scopuri diferite (o secventa cu o singura actiune e cazul limita); realizand aceeasi actiune pot urmari scopuri diferite; lucrul acesta este important;

daca ridic mana sus si spun in acelasi timp “mana mea nu este ridicata sus”, n-am facut inca nimic contradictoriu, cu adevarat; important e ce scop urmaresc; contradictia e intre actiuni care duc catre realizarea scopului si actiuni care ma indeparteaza de realizarea scopului;

de ce spune Aristotel ca nu pot exista actiuni universale?

de ce trebuie neaparat ca o actiune sa aiba un efect fizic?

un robot mai rational – mai eficient …

12 decembrie 2008

trebuie sa pot gasi un exemplu pentru prezentarea mea; scopul prezentarii e sa primesc feedback critic (sa-mi spuna cineva de ce ar fi o prostie sa lucrez la proiectul respectiv) sau sa conving pe alti oameni (tineri) sa se implice si ei in proiectul respectiv;

so, ce exemplu as putea folosi; trebuie sa fie un exemplu convingator, ceva de genul: uite ce rezultate interesante poti obtine daca privesti din perspectiva asta;

1) un exemplu de situatie in care intuitia comuna (sau ceva de felul asta) ne spune ca putem aplica distinctia “rational vs. irational”; ne vine sa spunem despre o actiune (dat fiind scopul urmarit si sirul de actiuni in care se inscrie actiunea respectiva + alte elemente de context s.a.m.d.) ca nu este rationala (sau ca este, in fine), dar modelele pe care le avem la dispozitie nu ne folosesc la a spune asta; abordarea mea, in schimb, pare sa fie utila;

2) un exemplu de situatie in care un principiu logic poate fi extins (sau reformulat) pentru a fi aplicat la un caz in care nu vedeam cum poate fi aplicat (desi era limpede ca trebuie sa-l aplicam)

3) un “adevar” al teoriei rationalitatii actiunilor; unul care sa nu fie reductibil la alte teorii existente;

4) un caz in care sa se vada utilitatea principala a teoriei: aplicarea regulilor ratiunii pentru situatii mixte, in care avem si actiuni verbale si actiuni non-verbale; sau: aplicarea regulilor ratiunii pentru situatii in care avem mai multe acte de vorbire foarte diferite;

s.a.m.d.

Atat despre asta, dar trebuie sa revin. Mai vreau sa ma gandesc la altceva: in ce fel apare in cazul actiunilor ideea de disjunctie exclusiva vs. neexclusiva? 🙂

28 decembrie 2008

intrebarea profesorului Flonta era: e vb de o reductie metodologica (a “gandurilor” la “actiuni”) sau de o afirmatie cu angajament ontologic; dar eu spun ca nu are sens sa vorbesti despre ganduri in afara “expresiei publice a gandurilor” (limbajul, dar nu numai) si ca nu are sens sa vorbesti despre limbaj in afara actelor de vorbire; iar actele de vorbire sunt actiuni;

“dar oamenii de pe strada spun ca una e sa gandesti si alta e sa actionezi”; si tot ei spun ca “soarele rasare”.

una dintre problemele mai importante ar tine, poate, de conditiile de identitate ale actiunilor; pot face mai multe actiuni in acelasi timp? e limpede ca pot urmari mai multe scopuri atunci cand realizez o singura actiune (aceasta poate fi, eventual, incadrata in secvente diferite de actiuni); dar dincolo de asta, ce e o actiune si ce nu e o actiune?

(separat, o actiune in afara unei secvente, care poate fi primi o justificare, este rationala sau nu?)

merg cu bicla la scoala – cate actiuni fac? nu fac o actiune de fiecare data cand imping o pedala, asta e clar; de ce? fiindca nu intentionez sa imping pedala de fiecare data; “dar esti constient ca o faci, deci o faci intentionat” – nu, aici e un alt sens al lui “intentionat”;

si totusi, cate? dezleg bicla – o actiune; o scot din casa – alta actiune; o incalec – alta actiune; “dar nu e si asta o chestie pe care o faci din reflex, fara o intentie precisa, de ce o numesti actiune?” – fiindca pot discuta dupa aceea despre ea ca o actiune, poate, o pot justifica post-factum, pot vorbi despre rolul ei intr-o secventa de actiuni (nu te poti deplasa cu bicla fara sa o incaleci); dar mai e de discutat, e drept.

mai departe; poate imi propun sa ies in intersectie, iar drumul de acasa si pana la podul Cotroceni ar fi, in sensul asta, o actiune; sau poate imi propun sa merg mai intai pana la magazinul de la colt si sa iau ceva de acolo, si atunci un drum mai scurt devine o actiune, desi prima data era doar o parte a unei actiuni;

daca franez, asta nu e o actiune? si nu e una care ma impiedic sa-mi ating scopul (sa ajung la scoala)? ba da, dar nu ma indeparteaza de el; si bineinteles ca pot da justificari; poate nu ma grabesc, poate e rosu s.a.m.d.

o traversare e o actiune, de asemenea; ocolirea unui pieton aflat pe banda de bicla poate fi si ea o actiune; si apoi pot privi drumul de la pod si pana la facultate, daca nu mai intervine nimic, ca pe o singura actiune; pe parcursul acelui drum nu-mi mai propun sa fac si altceva;

nu cumva urmaresc aici mitul “propozitiilor simple”? nu cumva ma las dus de nas de chestia asta? uneori, in cadrul unui ritual, rostirea unei propozitii destul de complexe reprezinta o singura actiune.

si totusi, decupajul actiunilor nu e arbitrar; trebuie sa lamuresc mai bine lucrul asta – cum il fac; cum trasez o secventa de actiuni?

o alta chestie; exista un sens in care orice actiune e particulara – are o anumita durata, coordonate spatiale etc. rostirea unei propozitii universale, in sensul asta, e o actiune particulara; ceea ce e universal (sau general) e continutul actiunii; pot sa-i interzic ceva unui singur om, dar as putea sa le interzic ceva si tuturor oamenilor, de pilda; dar rostirea interdictiei e o actiune particulara, desigur;

“dar gandurile nu pot fi segmentate asa!” – o, ba da!

“exista actiuni repetitive, dar gandurile nu sunt repetitive” – mi se poate intampla sa rostesc o propozitie de mai multe ori; si pot repeta cuvinte in cadrul unei propozitii; iar daca ceva e prea repetitiv, poate nu e fiecare repetitie o actiune separata;

de fapt, m-am saturat sa ma uit la tot felul de obiectii; cred ca trebuie sa merg mai departe.

deocamdata am o regula: “e irational ca din aceeasi serie de actiuni sa faca parte si actiuni care te conduc catre un scop si actiuni care te indeparteaza de realizarea scopului respectiv”

(tot in paranteza, trebuie sa vorbesc despre actiuni colective; in 2 sensuri: mai multi oameni fac impreuna o actiune – urca un pian pe scari, de pida; si apoi: mai multi oameni contribuie la implinirea aceluiasi scop prin actiuni individuale – niste cercetatori coopereaza, de pilda; inca nu se vede limpede diferenta dintre cele 2 sensuri)

dar principiul identitatii nu pare sa aiba nici un rost atunci cand vorbim despre actiuni; si nici tertul exclus nu e clar ce rost ar avea;

e interesant si sa te uiti la niste analogii – repararea unei plute si construirea unei piramide, de pilda, ca analogii pentru constituirea cunoasterii omenesti si progresul acesteia (sau ceva de genul asta); daca unele analogii de felul asta ar fi luate in serios? poate nu pot vedea scheme ale tehnicilor de argumentare in anumite actiuni, dar o pot lua si in sens invers, nu?

alta observatie: nu cred ca totul se reduce, in proiectul meu, la ratiune practica, asa cum spune profesorul Iliescu; sigur, trebuie sa ai scopuri cand actionezi, dar scopul poate fi satisfacerea unei curiozitati intelectuale, uneori.

27 ianuarie 2009

o alta problema: ii spun cuiva “iti promit ca o sa-ti dau banii inapoi maine”; prima impresie ar putea fi ca trebuie sa existe o legatura logica intre afirmatia asta si “o sa iti dau banii inapoi maine”, ca o predictie; dar activitatea in cadrul careia fac promisiunea e alta decat activitatea in cadrul careia fac predictia; in cadrul celor doua activitati urmaresc scopuri diferite;

in alta ordine de idei, ar fi interesat de lucrat un pic la toata povestea asta folosind mental mapping.

si inca am probleme cu disjunctia; exista actiuni disjunctive sau nu? ce se intampla atunci cand folosesc o disjunctie in vorbire? evaluez alternative? sigur, si a evalua alternative e o actiune, dar nu e o actiune disjunctiva; nu spun ca “fie evaluez alternative, fie fac altceva”; nu imi descriu niciodata actiunile printr-o disjunctie; decat, poate, atunci cand nu stiu sigur care au fost rezultatele actiunii mele; dar stiu, totusi, ce intentionam; iar intentiile nu par sa se “disjunga”; imi poate fi indiferent cine dintre cei de fata imi imprumuta banii, dar intentia mea e sa imprumut bani de la cineva;

disjunctia apare mai degraba atunci cand o actiune poate fi continuata in mai multe feluri; dar in cazul asta, disjunctia are un rol foarte diferit de cel pe care il are conjunctia; foarte diferit!

ceea ce e greu de gasit in continutul actiunilor nu e echivalentul cuantorului universal, ci echivalentul cuantorului existential; chiar daca spun ca am mancat unul dintre merele din cos, eu am mancat un mar anume;

offf, e asa de complicat!

2 februarie, 2009

analogie: cum scap de un obstacol, in cazul unor actiuni non-lingvistice si in argumentare?
1) pot sa il ocolesc – ocolesc un stalp sau o groapa, ocolesc o obiectie (obiectia vizeaza afirmatia A, refac argumentul in asa fel incat sa nu am nevoie de afirmatia A in cadrul lui)
2) indepartez obstacolul – deschid poarta care era incuiata pentru a intra in curt – inlatur obiectia (pastrez afirmatia A, arat ca obiectia nu se sustine)
3) observ ca presupusul obstacol nu e un obstacol – pot sa ma sui cu bicla pe bordura, desi initial credeam ca nu pot (observ ca obiectia nu vizeaza cu adevarat vreuna dintre afirmatiile facute de mine)
etc.

care e rolul unor astfel de analogii? sa scoata in evidenta similaritatile dintre cazuri; sa-mi arate ca atunci cand realizez actiuni verbale nu fac ceva atat de diferit de ceea ce fac atunci cand realizez actiuni non-verbale;

in alta ordine de idei, ar trebui sa mai ma gandesc la continutul actiunilor non-verbale; pot sa spun asa: continutul actiunii de a aprinde lumina este… iar acum pot continua in doua feluri: (a) este ceea ce fac efectiv atunci cand aprind lumina – modificarea pozitiei intrerupatorului s.a.m.d. sau (b) este rezultatul actiunii mele – trecerea becului din pozitia stins in pozitia aprins.

cand realizez o actiune verbala nu am aceste doua variante; continutul afirmatiei ca ploua afara este “ploua afara”; iar atunci cand spun asta comunic ca ploua afara; continutul e acelasi;

e aceasta o diferenta importanta?

si ce anume comunic atunci cand fac o promisiune? ca “iti voi da banii maine” sau ca “iti promit ca iti voi da banii maine?” daca acceptam ca e vorba de al doilea lucru, atunci continutul comunicarii e diferit de continutul actiunii pe care o realizez (actiunea de a promite);

o alta problema e circumscrierea seriilor de actiuni; termenul pe care il folosesc in ultima vreme e cel de activitate; spun ceva de genul “realizez o anumita serie de actiuni atunci cand fac o anumita activitate”; dar nu s-ar putea sa am o secventa de actiuni fara sa fac vreo activitate anume? si nu s-ar putea ca o activitate sa contina mai multe succesiuni de actiuni?

(acum oscilez, de fapt, intre a urmari cum sunt utilizate in mod obisnuit cuvintele astea si a incerca sa le dau eu o anumita utilizare mai “tehnica”)

am primit si observatiile profesorului Stoianovici, dar inca nu imi e limpede care sunt obiectiile dansului;

trebuie sa pun lucrurile in ordine sa ma apuc de treaba pas cu pas, altfel nu ajung nicaieri; dar as dori sa gasesc niste reguli ale rationalitatii succesiunilor de actiuni (asa cum era cea din care mi se parea ca pot scoate si principiul non-contradictiei), asa as avea mai multa incredere ca sunt pe un drum bun.

ce mi-ar spune, de pilda, principiul identitatii? de fapt intrebarea e prost pusa; intrebarea buna este: cum ar arata un principiu care sa priveasca toate actiunile, si pe cele fara continut lingvistic, si din care sa poata fi dedus principiul identitatii?

ce anume da identitatea unei actiuni? agentul, scopul, tipul de actiune, maniera in care e realizata – toate acestea la un loc, nu? dar sunt suficiente? nu trebuie sa adaug si niste momentul si locul?

problema cu actiunile pare sa fie ca intentions are embedded to them; nu pot vorbi despre o actiune fara sa vorbesc despre intentia care e incorporata in actiunea respectiva (pot, in schimb, sa vorbesc despre o propozitie, ca obiect lingvistic, fara sa vorbesc despre intentiile vorbitorului care ar rosti-o; din punctul asta de vedere, am nevoie de continuturi ale actiunilor tocmai pentru a salva logica obisnuita; continuturile nu mai au incorporate in ele intentii; si ma pot ocupa de relatiile logice dintre ele asa cum o faceam si pana acum); iar intentiile sunt atribuite pe baza unor interpretari; nu exista actiune pura, neinterpretata, dar acelasi fapt (descris asa cum ai descrie caderea unei frunze, de pilda), poate fi interpretat ca reprezentand actiuni diferite; e clar ca o descriere fizicalista nu imi poate da identitatea unei actiuni; dar as putea realiza aceeasi actiune (nu acelasi gen de actiune, atentie) facand lucruri care ar primi descrieri factuale diferite?

nu stiu; ma duc, se pare, in diferite directii, fara sa reusesc sa inaintez cu adevarat; si totusi, nu pot inca sa ma apuc sa imaginez un model al succesiunilor rationale de actiuni; ar fi fortat.