Cred ca pana acum m-am gandit la opozitia dintre actiuni osciland intre (for lack of a better word) o perspectiva formala si una pragmatica.
Iau un exemplu. Faceam o ciorba impreuna cu Ramona, iar ea a curatat o rosie de coaja. Actiunea opusa, dintr-o perspectiva formala (ca sa zic asa) ar fi fost cea de a lipi cojile inapoi pe rosie.
Cineva mi-ar putea spune: “Dar daca intentia cu care actioneaza o persoana nu poate fi precizata decat pe baza unei descrieri a actiunii respective (asa cum spune Elizabeth Anscombe), atunci limbajul precede intotdeauna actiunile. Nu poti vorbi despre actiuni verbale fara sa vorbesti despre intentiile cu care sunt realizate acestea, respectiv despre diferitele descrieri ale actiunilor respective. Pe tine te intereseaza insiruirea rationala a actiunilor, nu a descrierilor acestora. Si atunci?”
Ce anume face o persoana care rosteste cuvintele din titlu?
Intrebarea e neclara. Cand vorbim despre ce face persoana care spune “La revedere!” am putea avea in vedere mai multe lucruri diferite:
1) Ce tip de act ilocutionar realizeaza vorbitorul? Un constatativ, un directiv, un comisiv sau o recunoastere (acknowledgment)?
2) Care este forta ilocutionara a actului de vorbire? Vorbitorul realizeaza predictia ca ne vom revedea, imi sugereaza sa ne revedem, propune sa ne revedem, promite ca ne vom revedea, marcheaza faptul ca ne despartim (sau incheierea unei conversatii) sau imi ureaza sa apuc revederea?
3) Care ar putea fi, intr-un anumit context, forta indirecta a acelui act ilocutionar? Mi-ar putea vorbitorul sugera, cere sau impune sa plec?
4) Ce efect (intentionat sau neintentionat) are rostirea expresiei “La revedere!” asupra comportamentului interlocutorului?
5) Ce actiune realizeaza persoana care spune “La revedere!”? Este actiunea realizata diferita de actul ilocutionar realizat? Putem vorbi la acest nivel despre rostirea sunetelor, lovirea tastelor sau lasarea unor semne pe o foaie de hartie, sau ar fi mai bine sa vorbim despre “actiunea de a-ti lua ramas bun”, care poate fi realizata prin intermediul unor acte ilocutionare diferite?
6) Care este actiunea mai larga din care face parte actiunea de a-ti lua ramas bun? A pleca, a te desparti, a incheia o intrevedere?
7) Ce schimbare se produce in urma actiunii de a-ti lua ramas bun?
S-ar putea sa nu fie prea grozave, dar macar imi indica directia in care trebuie sa caut exemple mai bune:
Spun uneori ceva de genul asta: “Poti sa-ti reprezinti peretele vopsit in negru, desi il privesti si vezi ca are culoarea alba. Asta iti arata ca reprezentarile sunt altceva decat senzatiile. Daca reprezentarile ar fi de acelasi fel cu senzatiile, atunci reprezentarea peretelui vopsit in negru s-ar ciocni, intr-un sens, cu senzatiile tale vizuale si n-ai putea sa ai in acelasi timp si senzatiile respective si reprezentarea.”.
Un repros ipocrit nu e, in mod automat, un repros neindreptatit. Poate fac si eu lucrul pe care ti-l reprosez tie. Si ce daca? Poti, cel mult, sa spui ca eu n-am dreptul sa-ti reprosez tie ceva. Dar cu asta n-ai scapat de repros.
Eu cred ca sunt acte de vorbire, bineinteles. 🙂 Problema, din punctul meu de vedere, e daca teoria actelor de vorbire trebuie sa fie extinsa intr-un mod semnificativ, pentru a da seama si de ganduri. Cand gandesc ma exprim de multe ori eliptic si folosesc o multime de prescurtari (inclusiv prescurtari ad hoc), dar asta nu-mi arata ca in gandire realizez acte de vorbire noi.
Pot avea dificultati cu unele formulari: “Daca as fi fost de fata la locul faptei, atunci as fi depus marturie la politie.” – este asta o predictie privitoare la comportamentul meu viitor (intr-o situatie similara), o promisiune, expresia unui angajament mai slab (“as fi fost dispus sa depun marturie daca mi se cerea”), expresia atasamentului meu fata de un anumit mod de a reactiona in anumite situatii sau este altceva?
Se adauga dificultati suplimentare la astfel de dificultati, atunci cand e vorba despre ganduri? Inca nu stiu ce sa spun.
