Gabriel Vacariu m-a cooptat ca editor al cartii asteia:
Inca nu a aparut, dar probabil o sa se gaseasca in curand la libraria Editurii Universitatii din Bucuresti. Oricum, imi place cum a iesit coperta. 🙂
Later Edit: A aparut cartea, se gaseste aici.
Cred ca urmatoarea situatie poate fi observata cu usurinta (formulez acum, altfel spus, o ipoteza empirica):
i) M si N realizeaza din cand in cand actiunea A, in interesul amandorura (de pilda, M si N locuiesc impreuna, amandoi au o cheie de la cutia de scrisori; cine se nimereste, indiferent ca ar fi M sau N, aduce corespondenta de la cutia de scrisori si o lasa la intrare in apartamentul pe care il impart cei doi);
ii) intamplarea face ca una dintre doua persoane (M, sa zicem) sa realizeze mai des actiunea A decat cealalta persoana;
iii) dupa un timp doar M realizeaza actiunea A, iar N considera ca M are responsabilitatea sa realizeze A (M nu isi asumea neaparat aceasta raspundere).
Este evident ca nu e rational ca N sa creada ca M are responsabilitatea pentru A in lipsa unei investiri a lui M cu aceasta raspundere si a asumarii de catre M a raspunderii respective (eventual impreuna cu un anumit rol social – ”the A-doer” sau, in exemplul de mai inainte ”aducatorul scrisorilor”).
Cu toate acestea, lucrurile se petrec astfel. Regularitatile se transforma in reguli (adica in norme), pur si simplu.
Ce anume e interesant din punct de vedere filosofic aici?
Cred ca am oscilat intre a considera drept importante (din punct de vedere logic, ca sa spun asa) relatiile de conditionare necesara dintre actiuni si a considera importante relatiile ce decurg din asumarea raspunderii fata de anumite lucruri (in cadrul unor actiuni).