Ma gandeam la “extraordinar de interesant” si “neobisnuit de interesant” (pornind de la ceva spus la un moment dat de fiul meu). Mi se spune, sa zicem, ca o intamplare e extraordinar de interesanta. Inteleg: “Pentru majoritatea lucrurilor interesante, y e mai interesant decat acele lucruri.” si, datorita regulii “Orice y care e ‘mai F’ decat ceva (care este F) este F.”, conchid ca acea intamplare e interesanta.

Pe de alta parte, daca mi se spune ca o intamplare e neobisnuit de interesanta, inteleg ca faptul ca acea intamplare e interesanta este neobisnuit. Daca acea intamplare nu ar fi interesanta, ar fi lipsit de sens sa mi se spuna ca faptul ca este interesanta e neobisnuit, de unde conchid ca intamplarea respectiva e interesanta.

Dar prima concluzie am tras-o in virtutea unei relatii de consecinta logica, in timp ce pe a doua am tras-o in virtutea relatiei dintre o afirmatie si presupozitiile acesteia.

Si asa ajung la un leitmotiv al filosofiei analitice – forma gramaticala ascunde forma logica. 🙂