Ma gandeam la fragmentul asta din Theaitetos:
Un test :)
February 26th, 2010De ce nu se poate arata “prin ratiune” ca Dumnezeu exista?
February 12th, 2010Un argument de principiu care imi vine in minte (nu-mi apartine) suna cam asa:
Ratiunea este constrangatoare. Daca adevarul unei afirmatii se bazeaza doar pe ratiune si nu si pe simturi, atunci doar un om irational nu va accepta afirmatia respectiva. De pilda, doar un om irational va accepta ca poate exista un obiect neidentic cu el insusi. In masura in care suntem rationali, ratiunea ne constrange sa acceptam ca toate obiectele sunt identice cu ele insele.
Daca ratiunea singura ne-ar conduce la concluzia ca Dumnezeu exista, atunci toti oamenii rationali ar fi constransi sa accepte existenta lui Dumnezeu. In cazul acesta, insa, oamenii n-ar mai alege liber sa creada in Dumnezeu.
Dar oamenii trebuie sa poata alege liber sa creada in Dumnezeu. Prin urmare, nu se poate arata doar prin ratiune ca Dumnezeu exista (varianta: nu poate exista un argument a priori pentru existenta lui Dumnezeu).
Tot despre actiuni negative
February 2nd, 2010Am scris un text in engleza, incercand sa sustin acelasi lucru – nu are rost sa vorbim despre actiuni negative, dar ar fi interesant de cercetat in ce fel se pot opune actiunile noastre unele fata de altele. Mi se pare ca reusesc sa ma exprim mai clar in engleza decat in romana.
In orice caz, mi-am propus sa citesc pe indelete cartea asta.
Ce sunt gandurile?
January 22nd, 2010Eu cred ca sunt acte de vorbire, bineinteles. 🙂 Problema, din punctul meu de vedere, e daca teoria actelor de vorbire trebuie sa fie extinsa intr-un mod semnificativ, pentru a da seama si de ganduri. Cand gandesc ma exprim de multe ori eliptic si folosesc o multime de prescurtari (inclusiv prescurtari ad hoc), dar asta nu-mi arata ca in gandire realizez acte de vorbire noi.
Pot avea dificultati cu unele formulari: “Daca as fi fost de fata la locul faptei, atunci as fi depus marturie la politie.” – este asta o predictie privitoare la comportamentul meu viitor (intr-o situatie similara), o promisiune, expresia unui angajament mai slab (“as fi fost dispus sa depun marturie daca mi se cerea”), expresia atasamentului meu fata de un anumit mod de a reactiona in anumite situatii sau este altceva?
Se adauga dificultati suplimentare la astfel de dificultati, atunci cand e vorba despre ganduri? Inca nu stiu ce sa spun.
Weinberg discuta cu Dawkins despre religie si ateism
January 14th, 2010As vrea sa ma uit la inregistrarea asta cand prind un pic de timp liber:
As vrea sa stiu ce spune Dewey despre relatia dintre uneltele agricole si conectorii logici
December 31st, 2009Tendinta de a generaliza
December 22nd, 2009Mi se intampla ceva neplacut. Reactia mea obisnuita e sa privesc intamplarea respectiva ca pe un “caz generic”.
Las la o parte confortul psihologic pe care ti-l da stilul asta de a reactiona (de pilda, ceea ce m-a interesat cel mai mult cand am ramas de curand fara apa a fost cat si cum ar trebui sa reglementeze statul activitatea monopolurilor).
Exista doua nuante in genul asta de raportare. Cand privesti o intamplare drept un “caz generic” te poti gandi ca sigur si altora li s-a intamplat sau li se va intampla ceva asemanator. Sau poti sa nu te gandesti la asta, ci sa privesti intamplarea “in generalitatea ei”. In al doilea caz, probabil, te gandesti, cel mult, ca e in principiu posibil ca si altii sa treaca prin aceeasi situatie, chiar daca nimeni nu a trecut si nu va trece niciodata printr-o situatie asemanatoare.
Cat conteaza scopul?
December 15th, 2009“Cand spui ca rationalitatea succesiunilor de actiuni depinde de scopul acestora”, spune un oponent imaginar, “introduci in logica un lucru care nu are nici o legatura cu logica. Ramanand la acte de vorbire, a-l felicita pe X pentru actiunea A si a-ti exprima regretele cu privire la faptul ca X a facut A sunt actiuni care se contrazic, indiferent care e scopul urmarit.”
