Ma gandesc la mai multe cazuri in care mi s-ar spune asta:
1) Pentru a deschide usa trebuie sa apesi pe butonul care deblocheaza incuietoarea.
2) Pentru a produce fum trebuie sa faci focul.
3) Pentru a pune o intrebare trebuie sa iti ridici bratul.
4) Pentru a pregati un ceai trebuie sa fierbi apa.
5) Pentru a-ti ridica bratul trebuie sa ti-l misti.
6) Pentru a face un punct rosu trebuie sa faci un punct colorat.
We learn some words only after we learn other words. Take ‘plus’, for instance. You cannot understand the concept of addition without knowing anything about numbers. First you have to learn ‘one’, ‘two’, ‘three’ a.s.o. and only afterwards you can learn to use ‘plus’.
The same with ‘subject’, ‘predicate’, or even ‘word’.
I want to say that ‘no’ is not in the same situation. Logicians understand it as a truth-function, on a pair with ‘plus’. However, you don’t have to know anything about sentences or their truth values to learn to say ‘no’.
Prima persoana nu duce nimic in mana. O intreaba pe a doua daca sacosa pe care o duce e grea. A doua persoana raspunde ca nu. Probabil pentru majoritatea oamenilor e limpede ca nu a fost vorba despre cat cantareste sacosa. Ar fi fost ciudat ca a doua persoana sa spuna “Ce intelegi prin ‘greu”?” sau “Cred ca are vreo trei kilograme.”. In cel mai bun caz, o astfel de replica ar fi sunat ca o gluma (uneori oamenii se amuza facandu-se ca au inteles ceva gresit s.a.m.d.).
Sunt insemnari care au legatura, mai mult sau mai putin, cu un articol la care lucrez in perioada asta. Sunt constient de faptul ca seamna, ca stil, cu unele insemnari facute de Wittgenstein (poate si fiindca am recitit insemnarile lui din perioada 1914-1916, in traducerea lui Catalin Cioaba), dar nu cred ca lucrul asta are vreo importanta. Textele pe care le consider publicabile nu arata asa.
Nu stiu daca o sa iasa pana la urma ceva din toate astea. Macar, daca ar avea cineva curiozitatea, ar putea vedea cum incerc sa ma gandesc la niste lucruri care ma intereseaza. 🙂
Ma gandesc de fapt la conditia a treia din definitia lui Grice a intelesului vorbitorului – vorbitorul face ceva cu intentia ca auditoriul sa reactioneze in baza faptului ca recunoaste ca vorbitorul intentioneaza sa obtina o reactie din partea sa.
Uneori ordinea unor actiuni (sau a unor activitati complexe, care presupun mai multe actiuni) e determinata de conventii sociale. La noi ar fi ciudat sa multumesti pentru masa inainte sa mananci, in Japonia nu.
Cred ca pana acum m-am gandit la opozitia dintre actiuni osciland intre (for lack of a better word) o perspectiva formala si una pragmatica.
Iau un exemplu. Faceam o ciorba impreuna cu Ramona, iar ea a curatat o rosie de coaja. Actiunea opusa, dintr-o perspectiva formala (ca sa zic asa) ar fi fost cea de a lipi cojile inapoi pe rosie.