Sa ne inchipuim ca anumiti oameni nu ar putea sa isi lase averea familiei. Dupa moartea lor, toate bunurile pe care le detineau trec in proprietatea statului. Familia nu ramane cu nimic.

Sa ne inchipuim, in plus, ca lucrurile ar sta asa doar in cazul crestinilor. Oamenii care ar declara ca nu sunt crestini nu ar avea astfel de probleme. Intr-o astfel de situatie, ar fi limpede ca crestinii sunt discriminati.

Desigur, gurile rele ar putea spune ca nu sunt. In fond, ar putea sa declare ca nu sunt crestini si atunci familia le-ar putea mosteni bunurile. Sau crestinii ar putea sa-si transmita averea unor membri ai familiei prin contracte de vanzare-cumparare.

Gurile rele ar gresi. Primul lor raspuns transforma incalcarea unui drept de proprietate in incalcarea libertatii de constiinta. Tot despre discriminare e vorba. Al doilea raspuns minimalizeaza incalcarea dreptului la mostenire. Copiii crestini nu au dreptul sa-si mosteneasca parintii crestini. Ceilalti au acest drept. Aici e discriminarea.

Sa ne inchipuim, acum, ca situatia crestinilor se imbunatateste. Ei “capata” dreptul la mostenire, dar pentru a se bucura de el trebuie sa incheie anumite formalitati. Doi soti crestini se pot mosteni reciproc, dar numai daca fiecare incheie un testament in care precizeaza ca isi lasa averea celuilalt. Cei care nu declara ca sunt crestini nu au nevoie de aceasta formalitate. In virtutea faptului ca sunt casatoriti, averea unuia ii revine celuilalt dupa moarte in mod automat.

Cred ca am putea spune ca crestinii sunt in continuare discriminati. In paranteza fie spus, daca vi se par fanteziste asemenea scenarii, e bine sa stiti ca crestinii au fost discriminati in diferite feluri de-a lungul timpului. Mai mult, unii oameni sunt discriminati si in prezent, doar pentru faptul ca sunt crestini.

Sa ne inchipuim, in continuare, ca crestinilor li s-ar da, in principiu, dreptul sa se mosteneasca unii pe altii, in familie, fara sa mai incheie niste acte speciale. Dar autoritatile, actionand in mod cinic, le-ar retrage cu aceasta ocazie dreptul de a se casatori. Chiar daca singurul efect legal al casatoriei civile ar fi acela ca sotii se pot mosteni reciproc sau copiii ii pot mosteni pe parinti fara a incheia niste acte speciale, tot ar fi vorba despre discriminare. Ca si inainte, crestinii ar avea dreptul la mostenire numai daca ar incheia anumite formalitati speciale.

Gurile rele ar putea spune, din nou, ca nu e vorba despre discriminare. Cei care nu sunt crestini trebuie sa incheie un act de casatorie pentru a-si putea lasa lucruri mostenire in familie, crestinii trebuie sa incheie un testament. Sunt doua acte diferite, dar efectul e acelasi (asta am presupus mai inainte).

Si acum ar fi limpede ca gurile rele gresesc, asa cum greseau si inainte, cand sustineau ca daca ii poti transfera cuiva proprietatea prin vanzare, nu conteaza ca nu ai dreptul sa o lasi mostenire.

Casatoria civila reala are, printre altele, si efectul ca sotii isi asuma raspunderea de a se intretine reciproc. Doi oameni si-ar putea asuma aceasta raspundere printr-un soi de contract comercial, incheiat intre persoane fizice. Sa zicem ca aceiasi oameni ar putea obtine toate celelalte efecte legale ale casatoriei prin alte acte – testament, act de schimbare a numelui, act notarial prin care fiecare il desemneaza pe celalalt drept imputernicit in anumite situatii etc. Cu toate astea, nu vom spune ca acei oameni au dreptul sa se casatoreasca. Nu il au. Fata de cei care au acest drept, sunt discriminati. Daca ar fi in situatia asta fiindca sunt crestini, am spune ca sunt discriminati datorita credintei lor religioase.

Discriminarea e discriminare, indiferent impotriva cui se discrimineaza si din ce motiv. Unii oameni nu au dreptul sa se casatoreasca, in zilele noastre. Motivul e ca doresc sa se casatoreasca, in acest caz, cu persoane de acelasi sex. Exista crestini care spun ca se opun casatoriilor intre persoane de acelasi sex datorita convingerilor lor religioase.

Sa observam, insa, ca nu toti cetatenii impartasesc aceleasi convingeri religioase. Nu toti sunt crestini si nu le putem impune tututor sa fie, sau sa traiasca dupa principii crestine. Casatoria intre doua persoane de acelasi sex e compatibila cu religia budista practicata in tarile occidentale, de pilda.

Sa ne inchipuim acum urmatoarea propunere de lege: “Au dreptul sa incheie o casatorie civila doua persoane de acelasi sex care declara ca nu impartasesc credinta crestina”. Chiar si un crestin care crede ca “un bun crestin” n-ar trebui sa se casatoreasca, totusi, cu o persoana de acelasi sex nu ar avea ce sa obiecteze la aceasta propunere, nu? Cum putem sa le impunem un anumit stil de viata unor oameni care declara ca nu sunt crestini? Daca ei declara asta si noi, crestinii, continuam sa le reprosam ca nu sunt crestini, nu ar fi asta o discriminare? Nu ar fi ca si cand incercam sa le impunem tuturor cetatenilor un anumit stil de viata, bazat pe credinta noastra religioasa? Prin ce ne-am mai deosebi, atunci, de un stat religios fundamentalist?

Problema cea mai mare cu propunerea legislativa de mai sus nu o reprezinta oamenii care cred ca o casatorie intre persoane de acelasi sex e in contradictie cu un stil de viata crestin. Daca acestia sunt toleranti, ca orice bun crestin, ar putea sa o accepte.

Problema e ca o astfel de propunere i-ar discrimina pe crestini. Mai bine zis, pe acei oameni care vor sa se casatoreasca, desi se considera crestini, cu o persoana de acelasi sex. Pentru a se putea casatori, acesti oameni ar trebui sa declare ca nu sunt crestini. Libertatea lor de constiinta ar fi incalcata.

E usor de vazut ca exista oameni care nu considera ca credinta crestina e incompatibila cu acceptarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Gurile rele vor spune, desigur, ca acesti oameni nu sunt niste “buni crestini”. Dar statul nu poate si nici nu trebuie sa stabileasca asa ceva – ca doar unii oameni sunt buni crestini (sau buni musulmani, sau buni budisti s.a.m.d.), iar altii nu sunt.

Unde duce sirul de scenarii de mai inainte? Catre o singura concluzie. Invocarea unor convingeri religioase atunci cand se discuta despre drepturi ale cetatenilor duce in mod inevitabil la discriminare religioasa. Daca ne opunem casatoriei intre persoane de acelasi sex din considerente religioase, atunci fie ii vom discrimina pe cei care, nefiind crestini, nu au de ce sa accepte stilul de viata pe care vrem noi sa li-l impunem, fie ii vom discrimina pe cei care, nefiind “crestini ca noi”, vor fi fortati sa isi ascunda credinta.

Exista un mod ceva mai direct de a exclude apelul la convingeri religioase atunci cand se discuta despre drepturi ale cetatenilor. Se spune, de obicei, ca traim intr-un stat secular si ca legile tarii nu trebuie sa aiba vreo legatura cu religia. Din pacate, acest argument nu a avut la noi un impact prea mare, din ce am observat. Am incercat mai sus sa ofer o alternativa.

Nu am sustinut aici propunerea ca legile tarii sa fie modificate, astfel incat sa fie permise casatoriile intre persoane de acelasi sex. Am sustinut-o cu alte ocazii si o voi sustine in continuare fara nici un fel de rezerve. Cred, bineinteles, ca pot fi aduse argumente si impotriva ei. In Romania, dezbaterea publica e departe de a se fi incheiat. Tot ce am sustinut a fost ca in cadrul acestei dezbateri trebuie sa ne abtinem sa facem apel la convingerile noastre religioase.