A face ceva fortat (nu constrans) poate sa insemne fie sa faci un lucru pe care nu iti vine sa-l faci, fie sa faci un lucru cu intentia ca altcineva sa inteleaga ca nu-ti venea sa-l faci. Ma intereseaza acum al doilea sens.

Vasile zambeste fortat. E interesant ca de cele mai multe ori pot sa-mi dau seama daca Vasile zambeste fortat (in al doilea sens), fiindca Vasile (sau oricine altcineva) va exagera vizibil zambetul, in asa fel incat eu sa pot vedea ca zambetul lui nu e natural. De asemenea, cand Vasile zambeste fortat el nu se preface doar ca zambeste, lasandu-ma sa vad ca e vorba de o prefacatorie. El se serveste de diferite mijloace pentru a-mi arata, in plus, ca nu avea chef sa zambeasca (prin contrast, daca joc intr-un film rolul unui actor de teatru cam slabut, dar entuziasmat de ceea ce face, nu voi zambi fortat, ci doar in mod vizibil prefacut).

Un copil s-ar putea lega in mod fortat la sireturi, pentru a-mi arata ca nu are nici un chef sa se lege la sireturi. Pentru asta nu e nevoie sa se lege prost la sireturi. ‘In mod fortat’, s-ar putea spune, nu indica o proprietate a actiunii care e realizata in mod fortat. Un zambet fortat, altfel spus, nu e ca un zambet larg.

Daca Vasile nu e atent, atunci zambetul lui fortat ar putea deveni o grimasa. As spune, atunci, ca Vasile nu a reusit sa zambeasca fortat. Altfel, si un om care zambeste fortat zambeste.

Un om poate afisa in mod fortat un zambet larg. “Larg” e o proprietate a zambetului, in timp ce “in mod fortat” imi indica maniera in care se zambeste. Uneori pot oscila intre cele doua, ca atunci cand ma intreb daca “relaxat” e o proprietate a unui zambet sau priveste maniera in care se zambeste. In cele mai multe cazuri, insa, cred ca pot distinge intre o proprietate a unei actiuni si maniera in care e facuta. (Dar cred ca ar trebui spuse mai multe lucruri pentru a sustine ca maniera unei actiuni e ireductibila la anumite proprietati ale acesteia.)

Un eveniment natural nu poate avea o maniera. Maniera pare sa priveasca, daca ne luam dupa felul in care vorbim, relatia dintre agent si actiune. Ea ne spune cum anume realizeaza agentul actiunea. Evenimentele naturale nu au agenti, in sens propriu.

Mi se vorbeste explicit despre maniera in care e realizata o actiune atunci cand mi se spune, de pilda, ca Vasile picteaza un tablou in maniera pointilista. Iar aici e limpede ca rezultatul actiunii depinde de maniera in care e realizata actiunea. (Uneori rezultatul pare sa fie esential, ca atunci cand vorbim despre a scrie citet.)

Nu reiese de aici, totusi, ca maniera trebuie sa fie reductibila la anumite proprietati ale actiunii? Daca descompunem pictarea tabloului in actiuni “mai mici”, vom descoperi ca a picta in maniera pointilista revine, intre altele, la a trasa tuse scurte. Acum vorbim deja despre o proprietate a actiunii de a trasa tuse, nu despre o maniera. Nu am putea descoperi, pana la urma, ca ne aflam in cazuri asemanatoare totdeauna cand vorbim despre maniera in care e realizata o actiune?

Si totusi, chiar daca sentimentul ca ma gandesc la ceva important e reductibil la anumite procese neurofiziologice care au loc in creierul meu, asta nu ma impiedica sa disting sentimentul importantei de procesele neurofiziologice din creier. Distinctia dintre maniera in care face cineva o actiune si proprietatile actiunii nu dispare.

Pot spune ca un pianist a interpretat corect sau gresit, rapid sau lent o anumita bucata muzicala si pot spune ca a interpretat-o cu expresivitate. Chiar daca expresivitatea consta in mici accelerari sau incetiniri ale ritmului in care a cantat si mici modificari ale intensitatii cu care a produs anumite sunete, o sa spun ca e vorba despre o maniera in care poate fi interpretata o bucata muzicala. (O persoana mai educata decat mine ar putea spune ca a cantat-o in maniera lui Glenn Gould, de pilda.)

Dar si o redare mecanica a unei bucati muzicale poate fi mai expresiva decat o alta redare mecanica, nu? Intr-un sens, da, dar acum as spune ca termenul “expresivitate” e folosit in alt sens. (In plus, o redare mecanica nu poate fi “in maniera lui Glenn Gould”. In cel mai bun caz, as spune ca e o copie a unei redarii de catre Glenn Gould a acelei partituri – o copie mai fidela sau mai putin fidela si atat.)

Fie am obosit, fie e aici ceva care imi scapa.