Mi-am inchipuit (cu titlu de “exercitiu de gandire”) urmatorul argument:

1. Cu privire la anumite actiuni pe care le-au facut, oamenii pot avea remuscari de un tip aparte – remuscari ce nu vor disparea nici daca persoanele afectate de actiunile respective le-ar acorda iertarea.
2. Avand in vedere propria ta implinire spirituala, e mai rezonabil sa iti doresti sa depasesti aceste remuscari decat sa nu iti doresti acest lucru.
3. O persoana care are astfel de remuscari isi poate dori nu doar ca remuscarile respective sa dispara, ci ca acestea sa dispara prin acordarea iertarii.
4. A permite ca o astfel de remuscare sa dispara fara acordarea iertarii (prin uitare, de pilda) e o fapta care poate, ea insasi, sa dea nastere unor remuscari de tipul celor mentionate la (1).
5. Astfel de remuscari pot sa dispara (fara acordarea iertarii) si prin disparitia persoanei care are remuscari. Dar (chiar presupunand ca intelegem ce inseamna ca o persoana sa dispara) nu e rezonabil sa-ti doresti propria ta disparitie.
6. Ca atare, e mai rezonabil ca persoana care are astfel de remuscari sa isi doreasca disparitia acestora prin acordarea iertarii.
7. Doar o persoana poate acorda iertare.
8. Intr-un caz precum cel de la (3), pentru ca dorinta persoanei respective sa se implineasca ar trebui ca aceasta sa fie iertata de cineva diferit de toti oamenii existenti, de o persoana capabila sa acorde iertarea atunci cand nimeni altcineva nu poate face acest lucru.
9. Altfel spus, pentru ca dorinta persoanei respective sa se implineasca, ar trebui sa o ierte Dumnezeu.
10. E mai rezonabil sa-ti doresti ceva ce se poate implini decat sa iti doresti ceva ce nu se poate implini.
11. Daca ai remuscari de tipul celor mentionate la (1), atunci e rezonabil sa presupui ca Dumnezeu te-ar putea ierta.
12. A avea remuscari precum cele de la (1) e o marca a excelentei morale. Iar aici nu am in vedere, pur si simplu, sentimentele de vinovatie, vazute cu ochii psihologului, ci atitudinea de intoleranta fata de anumite fapte proprii.
13. Prin urmare, nu poti tinti catre excelenta morala fara sa presupui existenta lui Dumnezeu.
14. Dar orice om trebuie sa urmareasca excelenta morala (si implinirea spirituala).
15. In concluzie, orice om trebuie sa presupuna existenta lui Dumnezeu.

Bineinteles, nu exclud posibilitatea ca in acest argument sa se fi strecurat erori de gandire, doar ca deocamdata nu le-am descoperit. 🙂