Nu pot simti nici o durere

Ma doare spatele de luni, dar nu despre asta e vorba. Ideea e ca daca durerile sunt procese neurofiziologice care au loc in creier, atunci nu le poti simti. Fiindca nu iti vezi creierul. Si chiar daca ti l-ai putea vedea, n-ai putea spune decat, cel mult, ca “iti vezi durerile”. Dar poti sa vezi ce se intampla intr-un creier si fara sa te doara ceva, iar omul care spune ca “simte dureri” vrea sa spuna ca il doare ceva.

Pe de alta parte, s-ar putea vorbi despre dureri in calitate de obiecte mentale. Cineva ar putea spune ca senzatiile de durere sunt de acelasi tip cu alte senzatii – vizuale, tactile, motrice s.a.m.d. Probabil s-ar gasi si o justificare pentru asta, pe linia discutiilor despre qualia (la fel cum nu poti sti care e senzatia de culoare rosie daca nu vezi nimic rosu, nu poti sti cum e sa te doara dintii pana nu te dor dintii).

Dar obiectele mentale nu sunt obiecte sensibile. Prin intermediul simturilor nu pot avea acces la nimic din mintea cuiva. Dar nu e vorba doar de mintea altcuiva, ci si de mintea mea. Senzatiile, ca obiecte mentale, nu pot fi vazute sau pipaite sau mirosite. Pe scurt, nu le poti simti.

Sigur, se poate spune ca ai acces la ceea ce e in mintea ta prin introspectie. Dar asta nu este un acces sensibil. Noi, cel putin, nu vorbim asa. Pot sa am o amintire din copilarie si sa observ, prin introspectie, ca am amintirea respectiva. Dar nu o sa spun, in situatia asta, ca “imi simt amintirea” (sau altadata ca “imi simt gandurile”). Pe baza introspectiei as putea spune, eventual, ca “sunt constient ca simt o durere” (sau “ca am o amintire”), dar in cazul asta introspectia ar fi responsabila de partea cu “sunt constient”, nu de partea cu “simt”.

Si chiar daca ai avea un acces sensibil privat la ceva din mintea ta, mai e si argumentul limbajului privat – cum poti vorbi despre ceva care nu este accesibil in mod public?

As putea simti durerile doar daca acestea ar fi obiecte fizice de dimensiuni macroscopice. Dar in cazul asta nu se intelege cum ar putea sa ocupe durerile acelasi spatiu pe care il ocupa si corpul meu si de ce daca nu mai ocupa spatiul respectiv nu le mai simt.

Pe scurt, nu vreau sa spun ca nu ma doare spatele (ma doare). Vreau doar sa spun ca daca expresia “simt o durere de spate” e luata literal, atunci n-are nici un sens.