Category Archives: filosofia religiei

De ce nu se poate arata “prin ratiune” ca Dumnezeu exista?

Un argument de principiu care imi vine in minte (nu-mi apartine) suna cam asa:

Ratiunea este constrangatoare. Daca adevarul unei afirmatii se bazeaza doar pe ratiune si nu si pe simturi, atunci doar un om irational nu va accepta afirmatia respectiva. De pilda, doar un om irational va accepta ca poate exista un obiect neidentic cu el insusi. In masura in care suntem rationali, ratiunea ne constrange sa acceptam ca toate obiectele sunt identice cu ele insele.

Daca ratiunea singura ne-ar conduce la concluzia ca Dumnezeu exista, atunci toti oamenii rationali ar fi constransi sa accepte existenta lui Dumnezeu. In cazul acesta, insa, oamenii n-ar mai alege liber sa creada in Dumnezeu.

Dar oamenii trebuie sa poata alege liber sa creada in Dumnezeu. Prin urmare, nu se poate arata doar prin ratiune ca Dumnezeu exista (varianta: nu poate exista un argument a priori pentru existenta lui Dumnezeu).

Continue reading De ce nu se poate arata “prin ratiune” ca Dumnezeu exista?

Hume despre miracole (de fapt nu e vorba despre ce spune el, ci despre ce-as spune eu, daca as fi Hume)

Spre sfarsitul capitolului 10 din Cercetare asupra intelectului omenesc mr. H vorbeste despre scenariul invierii unei regine. Dupa care spune (sursa e aici)

But should this miracle be ascribed to any new system of religion; men, in all ages, have been so much imposed on by ridiculous stories of that kind, that this very circumstance would be a full proof of a cheat, and sufficient, with all men of sense, not only to make them reject the fact, but even reject it without farther examination. Though the Being to whom the miracle is ascribed, be, in this case, Almighty, it does not, upon that account, become a whit more probable; since it is impossible for us to know the attributes or actions of such a Being, otherwise than from the experience which we have of his productions, in the usual course of nature.

Continue reading Hume despre miracole (de fapt nu e vorba despre ce spune el, ci despre ce-as spune eu, daca as fi Hume)