Re: alte nenorociri (fatza B)

["Stefan Iancu" <siancu@home.ro>]

> >  O intrebare mai potrivita as formula-o in termeni mai neutri de genul:
"E ok
> > sa te droghezi?" Chiar daca as raspune 'nu' la intrebarea asta, tot nu
ar fi
> > pentru ca drogurile ne dau niste avantaje 'unfair'. Desi o problema
este; ma
> > gandesc la o pastila care i-ar transforma brusc pe timizi in vorbareti,
> > ramanand la fel de lucizi si fara sa fie alterata starea de constiinta.
>
> Ce problema e aici? Enumeri cateva variante de raspuns cu care nu esti de
acord:
> avantaje nepermise; ideea ca nu e "natural'; ideea ca are valoare doar
ceea ce e
> obtinut prin efort personal. Nici eu nu sunt de acord cu variantele astea
de
> raspuns, dar mai mult - nu vad vreo problema cu timizii-vorbareti.
> Tu zici:
>
> > Singura obiectie care mi se pare ca ramane
> > in legatura cu drogurile e cea cu 'fericirea artificiala'.
>
> Cum se aplica asta la chestia cu timizii? Din ce spui mai jos nu pare sa
reiasa.
> In genere, daca un drog ii poate face pe oameni sa-si depaseasca
inhibitiile,
> "fara sa fie alterata starea de constiinta", de ce ar fi asta o problema?

Pai nu m-am incumetat sa dau un raspuns pentru ca implica putina
soap-philosophy si asta nu prea e pe gustul nimanui (dintre noi). Nu vad cum
un raspuns direct ar evita notiuni ca 'sensul vietii'. Sa ma explic: de
obicei privim chestia asta cu sensul vietii ca pe ceva care intra in schema
scop/mijloc. "Ce sens are viata?"(de acord, suna oribil :-) e tot una cu "Ce
scop are viata?", adica exista aici ideea unei finalitati; chiar orice
formulare de tipul 'Trebuie sa' pare sa implice ideea unui scop care trebuie
atins (vezi dificultatea lui Kant de determina 'interesul pe care oamenii il
pot avea in moralitate' - formularea ii apartine- si solutia partiala gasita
in postulatul liberatii, adica posibilitatea ratiunii de a fi motivata doar
de reprezentarea ideii de datorie). Numai ca lucrurile nu stau asa: nu ne
investim vietile cu sens numai in masura in care sunt orientate spre si
ating un scop, indiferent cum. Adica, de fapt nu suntem de acord ca urmarim
un scop punctiform, ceea ce exprimam de obicei prin ideea ca ceea ce
conteaza este 'calatoria', ca scopul este chiar calatoria, in fine, tot ce
tine de metafora drumului care nu este drum spre ceva, desi poate parea asa,
ci doar un drum initiatic - ideea ca mijlocul si scopul sunt unul si acelasi
lucru si nu pot fi despartite.
Ei bine, 'fericirea ca stare mentala' e un astfel de scop punctiform pe care
nu-l putem investi cu valoare (din nou asta se leaga cu Kant si demnitatea
de a fi fericit). Cine nu accepta asta trebuie sa accepte sa fie conectat la
o masina care ii stimuleaza creierul si il tine intr-o stare permanenta de
euforie (si cine s-a uitat cu atentie la Matrix si nu s-a lasat prea
indignat de kung-fu ar fi vazut ca si despre asta era vorba acolo). Si, ca
sa leg asta cu problema pastilei care ii transforma pe timizi in vorbareti,
sa ducem la limita experimentul: pot sa imi fac mental o schita ideala a lui
Stefan-perfect, un model idealizat a ceea ce vreau sa fiu din toate punctele
de vedere (fizic, in privinta cunoasterii, abilitatilor de tot felul,
caracter moral, relatii sociale, etc) si presupun ca exista o masinarie
magica care ma transforma brusc in tot ce vreau sa fiu. Apas buntonul rosu
si sunt Stefan-perfect. E usor sa realizezi ca asta nu prea rezolva nici o
problema; adica rezolva tot felul de problemutze, dar nu rezolva Problema. E
ca si cum nu as fi avansat deloc si trebuie sa o iau de la capat, sa ma
intreb ce trebuie sa devin, etc.
De aici nu trebuie trasa concluzia ca nu e ok sa apas butonul rosu, ci doar
ca e inutil, intr-un sens esential, sa il apas. Daca l-am apasat gandindu-ma
ca am rezolvat Problema, m-am inselat; daca l-am apasat doar pentru ca sunt
grabit sa ajung cat mai departe, sa fiu cat mai mult, atunci e ok.
Mai aplicat: de ce e dubioasa ideea cu pastila timizi-vorbareti? A fi
vorbaret, a avea relatii sociale armonioase, etc, presupun mai mult decat
ideea unei abilitati, anume ideea de 'valoare', de 'virtute', care la randul
ei presupune ideea de alegere libera (si, la urma urmei poate ca m-am grabit
sa spun ca argumentul asta nu poate sa aiba nimic de-a face cu ideea de
merit). Nu e nimic in neregula cu a lua pastila pentru timizi, dar doar
atata timp cat esti constient ca nu poate exista o pastila pentru 'mantuire'
(please, nu va impiedicati de vocabularul crestin, e o modalitate de a pune
o idee). Ma contrazic? It all comes down to this: a fi comunicativ ori e o
simpla abilitate ca cea de a scrie (si atunci pastila e ok), ori e o valoare
si atunci pastila nu e posibila din motive axiologice (si nu tehnice, haha).
Am terminat. Am batut rau campii? Daca da, atunci macar sper ca am stors
ceva din ei si nu i-am batut degeaba. :))

Stefan-imperfect