|
Stefan I i-a raspuns lui Bogdan:
La o adica eu nu dadeam nici un fel de
argumente pentru (in)eficienta caritatii, tot ce ziceam e ca vreau sa inteleg cum si de ce functioneaza diferit decat impozitarea (pentru ca critica morala a capitalismului, care e permisa de libertarieni in timp ce cea politica e prohibita -din motive _si_ de eficienta!- presupune ca e o diferenta intre impozite si caritate). Deci: daca caritatea e ineficienta in sensul ca investitiile pe termen lung sunt mai profitabile pentru toata lumea, intrebarea este: asta si numai asta este motivul pentru care impozitarea e ineficienta (nu-si atinge scopul)? Daca nu, ce se adauga in asa fel incat cazul e diferit de cel al impozitelor? Daca nu e nici o diferenta, atunci judecatile in functie de contex la care te referi in continuare sunt valabile si in cazul impozitarii: prin impozite trebuie ajutati cei care au nevoie urgenta de ajutor. Stefan C: In prima parte a paragrafului de mai sus apare fraza
"critica morala a capitalismului, care e permisa de libertarieni in timp ce cea
politica e prohibita -din motive _si_ de eficienta!- presupune ca e o diferenta
intre impozite si caritate." Nu vad foarte clar aici in ce
consta distinctia dintre critica morala si cea politica a capitalismului.
As spune ca nici un libertarian - desi apar, fireste, dificultati cu privire la
folosirea termenului 'libertarian' - nu ar fi sau nu ar trebui sa fie impotriva
criticii sociale de orice fel, in masura in care sustine dreptul de libera
expresie.
In a doua parte a paragrafului, Stefan I
isi expune succint argumentul 'general'. Il sistematizez dupa cum
urmeaza:
1) Nu vom dori sa argumentam pentru eficienta
caritatii pe baza unui motiv 'simplu' - "in sensul ca investitiile pe
termen lung sunt mai profitabile pentru toata lumea";
2) atunci ar trebui ca libertarienii
sa specifice o diferenta intre cazul caritatii si cel al impozitarii,
pentru ca
3) daca nu exista nici o diferenta, judecatile in functie de
context la care se refera Bogdan ar trebui sa fie valabile si in cazul
impozitarii.
Cred ca tipul de decizie contextuala
indicat de Bogdan nu permite de la bun inceput legatura
cu "contextul impozitarii". Bogdan ar restrange, banuiesc, clasa
contextelor la cele neproblematice in privinta violentei politice. Decizia
de a consuma marul in intregime, a-l pastra ca materie prima pentru cidru sau
a-l imparti cu altul nu presupune recurgerea prin constrangere la mijloace
posedate de altcineva. Stiu ca aici este de regula ridicata obiectia
dupa care nu as avea voie sa folosesc termeni morali sau sa amintesc
cumva de drepturi. Pot atunci reformula asa: decizia [...] nu
presupune reducerea gradului de satisfactie economica a altui individ. In
punctul asta, in schimb, se obiecteaza de regula ca si caritatea implica o
reducere a gradului de satisfactie economica a altui individ. De exemplu, chiar
Stefan I, in acelasi mesaj:
[...] decizia lui A de a planta semintele marulului si a oferi apoi
jumatate din mere lui B, in cazul in care supravietuirea lui B nu depinde de
marul ala, (presupunand ca si tine ca nu se poate sa si manaci marul si sa
plantezi semintele :-) poate fi amanata teoretic din aceleasi motive la infinit.
In acelasi fel am putea spune la infinit ca e preferabil ca patronii sa isi
pastreze castigurile decat sa mareasca salariile muncitorilor: patronul
intotdeauna poate investi mai mult si cu cat 'se abtine' mai mult timp sa fie
'caritabil' cu atat mai multi bani va avea de oferit in momente ulterioare, deci
nu asta e motivul pentru care spun liberalii ca patronii trebuie sa-si pastreze
banii. Deci ideea era ca e bine sa fie conservata diferenta de capital dintre
patron si muncitori nu numai pentru ca la momente ulterioare vor fi mai multi
bani pentru toata lumea, ci pentru ca la momente ulterioare banii astia vor
parveni muncitorilor altfel: de exemplu, patronul va mai deschide o filiala si
va mai angaja oameni. Dar caritatea si impozitarea il impiedica in acelasi fel
pe patron sa se extinda, deci nici asta nu ne ajuta sa facem o diferenta intre
cele doua cazuri.
Ce nu inteleg eu - si, probabil, nici Bogdan - este cum
"impozitarea il impiedica in acelasi fel pe patron sa se extinda", mai exact,
cum este folosit cuvantul 'a impiedica' aici. Stefan I sugereaza ca un consum al
resurselor prin distributie caritativa reduce gradul de satisfactie al
celor care - generalizez putin - ar fi putut beneficia de pe urma contractelor
cu acelasi patron (sa-l numim "X"), in cazul ca acesta, econom, nu ar fi
procedat caritabil. (Beneficiarii ar putea fi nu numai muncitori, ci si patroni
care si-ar extinde propria afacere intrand in contracte cu X.)
In prezentarea lui Stefan I si al lui
Silviu, argumentele libertariene apar ca argumente ale economisirii (pure)
impotriva consumului imediat (pur): daca epuizez acum resursa cutare, maine nu o
voi putea folosi pentru extindere. Libertarienii nu fac insa nicaieri
recomandarea sa se consume cat mai putin, in vederea unei dezvoltari economice
ulterioare. (Dimpotriva, socialistii califica economia capitalista de
"consumerista".) Daca argumentele lor ar fi de genul "investitiile pe termen
lung sunt mai profitabile pentru toata lumea", ei ar trebui, la limita, sa
recomande suprimarea consumului. Caritatea este o alegere de felul consumului -
in masura in care nu este prin intentie investitie -, iar diferenta dintre
impozitare si caritate este aceea dintre impozitare (consum de stat) si consum
(privat). Problema cu impozitarea este ca argumentele socialiste o prezinta
ca masura de investitie, prin care s-ar castiga mai mult decat daca cineva ar
investi privat, pe piata. Libertarienii arata, la urma urmelor, ca asa-zisele
investitii prin impozitare-redistribuire nu constituie decat consum mascat si ca
investitia (realmente productiva) nu poate avea loc decat pe piata.
Impozitarea nu este ineficienta in sensul ca ea, comparata cu alte posibile
masuri de investitie, ar fi ineficienta (sau eficienta), ci in sensul
ca nici macar nu i se poate aplica atributul "eficient". Consumul de
stat (impozitare/redistribuire in servicii publice) difera de consumul privat in
masura in care primul este prezentat ca investitie, in timp ce al doilea nu
pretinde ca este altceva decat este. Socialistii pretind ca serviciile
publice sunt intreprinderi "eficiente", desi nimic nu este produs prin ele,
fiindca impozitarea/redistribuire nu fac decat sa modifice structura
consumului: niste bani sunt mutati de colo-colo. Din nefericire, structura
consumului este nu numai modificata, ci distorsionata: multi dintre cei care
consuma sunt prezentati ca "producatori" - de aici, paradoxul 'producerii
locurilor de munca' in sistem clientelar -, astfel ca avantajati sunt cei care
detin puterea politica de a se prezenta ca "producatori" chiar in momentul in
care cer bunurile de consum ale altora. Veti spune: "Bine-bine, dar
angajatii 'sectorului public' muncesc, produc si ei bunuri economice." Ceea
ce muncesc ei nefiind cerut de nimeni pe piata - astfel ca numai
intamplator, nu prin justificare economica, cineva ar fi dispus sa cumpere
"bunul public" -, ei sunt de fapt consumatori ai resurselor stoarse prin
impozitare. Faptul ca ei depun o munca in sens fizic - fac gropi si le
astupa - nu face decat sa linisteasca constiintele socialiste. Nu este
atunci de mirare ca multi angajati in intreprinderi de stat sesizeaza
contradictiile propriei lor munci si sunt, in consecinta, nemultumiti, in timp
ce altii incearca sa evite cat mai mult sa faca efortul inutil,
ineficient, pe care tot ei il numesc "munca" atunci cand isi cer "dreptul
la munca" sau "drepturile salariale".
Este adevarat ca nu toate initiativele
guvernamentale de asistenta sociala sunt motivate instrumental si sunt
prezentate ca masuri de investitie. Atunci cand redistributia este recunoscuta
drept masura de consum, discutia trebuie sa fie una de drept. (Este drept sa iau
de la cei bogati si sa dau celor saraci?) Acum, mie mi se pare cel putin ciudat
sa aplic atributul "eficient" caritatii, eficienta fiind o decizie de consum. Nu
vad cum dezvoltarea afacerii unui patron ar putea fi impiedicata de
propria lui decizie de a da bani saracilor (sau de a face, cu aceeasi bani, o
excursie pe Luna) si nici cum contractele contrafactual-posibile ale altora
cu patronul X ar fi impiedicate de decizia lui X de a-si cheltui banii
cum vrea. Banuiesc ca problema eficientei caritatii a aparut in
urma unei analogii cu programele asistentiale de stat, infatisate iluzoriu
ca intreprinderi sau masuri de investitie. Personal cred ca ar trebui sa vorbim
despre caritate intr-un sens strict moral, normativ. Trebuie sa fim caritabili -
iar asta nu priveste deloc utilitatea actiunii caritabile. De asemenea, ca unii
sau altii sunt mai mult sau mai putin caritabili nu poate sa ne intereseze
sub aspect moral si nu trebuie sa ne intereseze sub aspect
utilitatii.
|