----- Original Message -----
Sent: 2-Jan-02 10:08
Subject: back on track
Stefan I i-a raspuns lui Bogdan:
La o adica eu nu dadeam nici un fel de
argumente pentru (in)eficienta
caritatii, tot ce ziceam e ca vreau sa
inteleg cum si de ce functioneaza
diferit decat impozitarea (pentru ca
critica morala a capitalismului, care
e permisa de libertarieni in timp ce
cea politica e prohibita -din motive
_si_ de eficienta!- presupune ca e o
diferenta intre impozite si caritate).
Deci: daca caritatea e ineficienta in
sensul ca investitiile pe termen lung
sunt mai profitabile pentru toata
lumea, intrebarea este: asta si numai
asta este motivul pentru care
impozitarea e ineficienta (nu-si atinge
scopul)? Daca nu, ce se adauga in
asa fel incat cazul e diferit de cel al
impozitelor? Daca nu e nici o
diferenta, atunci judecatile in functie de
contex la care te referi in
continuare sunt valabile si in cazul
impozitarii: prin impozite trebuie
ajutati cei care au nevoie urgenta de
ajutor.
Stefan C: In prima parte a paragrafului de mai sus apare
fraza "critica morala a capitalismului, care e permisa de libertarieni in timp
ce cea politica e prohibita -din motive _si_ de eficienta!- presupune ca e o
diferenta intre impozite si caritate." Nu vad foarte clar aici in ce
consta distinctia dintre critica morala si cea politica a capitalismului.
As spune ca nici un libertarian - desi apar, fireste, dificultati cu privire
la folosirea termenului 'libertarian' - nu ar fi sau nu ar trebui sa fie
impotriva criticii sociale de orice fel, in masura in care sustine dreptul de
libera expresie.
In a doua parte a paragrafului, Stefan I
isi expune succint argumentul 'general'. Il sistematizez dupa cum
urmeaza:
1) Nu vom dori sa argumentam
pentru eficienta caritatii pe baza unui motiv 'simplu' - "in
sensul ca investitiile pe termen lung sunt mai profitabile pentru toata
lumea";
2) atunci ar trebui ca libertarienii
sa specifice o diferenta intre cazul caritatii si cel al
impozitarii, pentru ca
3) daca nu exista nici o diferenta, judecatile in functie de
context la care se refera Bogdan ar trebui sa fie valabile si in cazul
impozitarii.
Cred ca tipul de decizie contextuala
indicat de Bogdan nu permite de la bun inceput legatura
cu "contextul impozitarii". Bogdan ar restrange,
banuiesc, clasa contextelor la cele neproblematice in privinta
violentei politice. Decizia de a consuma marul in intregime, a-l pastra ca
materie prima pentru cidru sau a-l imparti cu altul nu presupune recurgerea
prin constrangere la mijloace posedate de altcineva. Stiu ca
aici este de regula ridicata obiectia dupa care nu as avea voie
sa folosesc termeni morali sau sa amintesc cumva de drepturi. Pot
atunci reformula asa: decizia [...] nu presupune reducerea gradului de
satisfactie economica a altui individ. In punctul asta, in schimb, se
obiecteaza de regula ca si caritatea implica o reducere a gradului de
satisfactie economica a altui individ. De exemplu, chiar Stefan I, in acelasi
mesaj:
[...] decizia lui A de a planta semintele marulului si a oferi apoi
jumatate din mere lui B, in cazul in care supravietuirea lui B nu depinde de
marul ala, (presupunand ca si tine ca nu se poate sa si manaci marul si sa
plantezi semintele :-) poate fi amanata teoretic din aceleasi motive la
infinit. In acelasi fel am putea spune la infinit ca e preferabil ca patronii
sa isi pastreze castigurile decat sa mareasca salariile muncitorilor: patronul
intotdeauna poate investi mai mult si cu cat 'se abtine' mai mult timp sa fie
'caritabil' cu atat mai multi bani va avea de oferit in momente ulterioare,
deci nu asta e motivul pentru care spun liberalii ca patronii trebuie sa-si
pastreze banii. Deci ideea era ca e bine sa fie conservata diferenta de
capital dintre patron si muncitori nu numai pentru ca la momente ulterioare
vor fi mai multi bani pentru toata lumea, ci pentru ca la momente ulterioare
banii astia vor parveni muncitorilor altfel: de exemplu, patronul va mai
deschide o filiala si va mai angaja oameni. Dar caritatea si impozitarea il
impiedica in acelasi fel pe patron sa se extinda, deci nici asta nu ne ajuta
sa facem o diferenta intre cele doua cazuri.
Ce nu inteleg eu - si, probabil, nici Bogdan - este cum
"impozitarea il impiedica in acelasi fel pe patron sa se extinda", mai exact,
cum este folosit cuvantul 'a impiedica' aici. Stefan I sugereaza ca un consum
al resurselor prin distributie caritativa reduce gradul de
satisfactie al celor care - generalizez putin - ar fi putut beneficia de pe
urma contractelor cu acelasi patron (sa-l numim "X"), in cazul ca
acesta, econom, nu ar fi procedat caritabil. (Beneficiarii ar putea fi nu
numai muncitori, ci si patroni care si-ar extinde propria afacere intrand in
contracte cu X.)
In prezentarea lui Stefan I si al
lui Silviu, argumentele libertariene apar ca argumente ale economisirii (pure)
impotriva consumului imediat (pur): daca epuizez acum resursa cutare, maine nu
o voi putea folosi pentru extindere. Libertarienii nu fac
insa nicaieri recomandarea sa se consume cat mai putin, in vederea unei
dezvoltari economice ulterioare. (Dimpotriva, socialistii califica
economia capitalista de "consumerista".) Daca argumentele lor ar fi de genul
"investitiile pe termen lung sunt mai profitabile pentru toata lumea", ei ar
trebui, la limita, sa recomande suprimarea consumului. Caritatea este o
alegere de felul consumului - in masura in care nu este prin intentie
investitie -, iar diferenta dintre impozitare si caritate este aceea dintre
impozitare (consum de stat) si consum (privat). Problema cu impozitarea
este ca argumentele socialiste o prezinta ca masura de investitie, prin care
s-ar castiga mai mult decat daca cineva ar investi privat, pe piata.
Libertarienii arata, la urma urmelor, ca asa-zisele investitii prin
impozitare-redistribuire nu constituie decat consum mascat si ca investitia
(realmente productiva) nu poate avea loc decat pe piata. Impozitarea nu
este ineficienta in sensul ca ea, comparata cu alte posibile
masuri de investitie, ar fi ineficienta (sau eficienta), ci in sensul
ca nici macar nu i se poate aplica atributul "eficient". Consumul de
stat (impozitare/redistribuire in servicii publice) difera de consumul privat
in masura in care primul este prezentat ca investitie, in timp ce al
doilea nu pretinde ca este altceva decat este. Socialistii pretind
ca serviciile publice sunt intreprinderi "eficiente", desi nimic nu este
produs prin ele, fiindca impozitarea/redistribuire nu fac decat sa modifice
structura consumului: niste bani sunt mutati de colo-colo. Din
nefericire, structura consumului este nu numai modificata, ci distorsionata:
multi dintre cei care consuma sunt prezentati ca "producatori" - de aici,
paradoxul 'producerii locurilor de munca' in sistem clientelar -, astfel ca
avantajati sunt cei care detin puterea politica de a se prezenta ca
"producatori" chiar in momentul in care cer bunurile de consum ale altora.
Veti spune: "Bine-bine, dar angajatii 'sectorului public' muncesc, produc
si ei bunuri economice." Ceea ce muncesc ei nefiind cerut de nimeni pe piata
- astfel ca numai intamplator, nu prin justificare economica, cineva
ar fi dispus sa cumpere "bunul public" -, ei sunt de fapt consumatori ai
resurselor stoarse prin impozitare. Faptul ca ei depun o munca in sens
fizic - fac gropi si le astupa - nu face decat sa linisteasca
constiintele socialiste. Nu este atunci de mirare ca multi angajati in
intreprinderi de stat sesizeaza contradictiile propriei lor munci si sunt, in
consecinta, nemultumiti, in timp ce altii incearca sa evite cat mai
mult sa faca efortul inutil, ineficient, pe care tot ei il numesc
"munca" atunci cand isi cer "dreptul la munca" sau "drepturile
salariale".
Este adevarat ca nu toate initiativele
guvernamentale de asistenta sociala sunt motivate instrumental si sunt
prezentate ca masuri de investitie. Atunci cand redistributia este recunoscuta
drept masura de consum, discutia trebuie sa fie una de drept. (Este drept sa
iau de la cei bogati si sa dau celor saraci?) Acum, mie mi se pare cel putin
ciudat sa aplic atributul "eficient" caritatii, eficienta fiind o decizie de
consum. Nu vad cum dezvoltarea afacerii unui patron ar putea fi
impiedicata de propria lui decizie de a da bani saracilor (sau de a
face, cu aceeasi bani, o excursie pe Luna) si nici cum
contractele contrafactual-posibile ale altora cu patronul X ar fi
impiedicate de decizia lui X de a-si cheltui banii cum vrea.
Banuiesc ca problema eficientei caritatii a aparut in urma unei
analogii cu programele asistentiale de stat, infatisate iluzoriu ca
intreprinderi sau masuri de investitie. Personal cred ca ar trebui sa vorbim
despre caritate intr-un sens strict moral, normativ. Trebuie sa fim caritabili
- iar asta nu priveste deloc utilitatea actiunii caritabile. De asemenea, ca
unii sau altii sunt mai mult sau mai putin caritabili nu poate sa ne
intereseze sub aspect moral si nu trebuie sa ne intereseze sub aspect
utilitatii.