Variantele pe care le propui nu rezolva
problema. Un om "per ansamblu ok", zici, n-o sa se angajeze in
activitati neplacute doar ca sa castige bani; iar in ceea ce priveste
motivatiile intermediare/motivatiile finale, chiar daca s-ar gasi, poate,
cativa oameni dispusi sa se ocupe de "facut bani" sau diverse
activitati stupide ei avand insa drept scop final ceva foarte nobil,
cu siguranta nu s-ar gasi destui de-astia incat sa tina tot sistemul in
functiune.
Un om "per ansamblu ok" n-o sa se angajeze in
activitati neplacute doar ca sa castige bani, dar se poate angaja la asa
ceva dintr-o multime de motive si poate transforma job-ul. Un motiv ar fi
tocmai ca stie ca cineva trebuie sa fac lucrurile alea. Zici ca nu s-ar
gasi destui din astia. Atunci nu sunt destui oamemi ok. Ce e de facut? Nu
stiu, orice s-a facut in the first place sa apara oameni ok.
Ce se intampla cand un numar de oameni ok sunt
undeva singuri? Bineintels unii dintre ei, poate pe rand, preiau sarcinile
neplacute, fac ce e de facut, cand nu exista alternativa. Intr-o excursie
cineva tot spala vasele, intr-o situatie gen insula pustie, oamenii aia ar
face munca lui Robinson, nu ar fi de ales. Toate astea presupun, asa cum
am construit exemplul, motivatii instrumentele, dar sunt
ok.
Fiecare dintre noi, aproximativ toata lumea, o sa-si
ia la un moment dat un job. Nu o sa o facem _numai_ pentru bani, dar o sa
fie si pentru bani, altfel am lua in considerare varianta de a sta pur si
simplu fara job (si a face totusi lucruri misto), ceea ce nu este cazul.
Bineintels ca banii nu ies pur si simplu din calcul, nimeni nu s-ar angaja
in conditiile actuale pe gratis, decat daca ar avea alte surse de venit.
Deci din start vizam nu atat faptul ca oamenii muncesc pentru bani, ci cat
ca nu le place deloc ce fac. Dar chiar pentru cazurile din urma (cu care
incepusem), sunt doua lucruri diferite ca eu sa ma duc acuma in fabrica sa
muncesc la strung si ca gica care a terminat tehnometalul cu 5 pe linie sa
se duca in fabrica in aceleasi conditii.
Daca e sa folosesti un concept de "motivatii
ok" care sa nu duca la consecinte inacceptabile, de felul "daca toti
oamenii ar ajunge ok, societatea s-ar duce de rapa"
Mi se pare ca tactica trebuie sa fie invers. Sa iau
conceptul meu de motivatii ok asa cum e acum, si sa observ ca pur si
simplu e ciudat sa spui ca "societatea se duce de rapa". Tot ce se spuna
ca e ca multi oameni cu motivatii ok vor fi siliti sa triasca niste vieti
destul de anoste (nu abrutizante, nu vad nici un motiv pentru care am face
din muncitorul in uzina exemplul paradigmatic, repet ca functionarul e asa
ceva) desi ar fi capabili si ar vrea sa faca multe altele.
, ar trebui sa-l largesti destul de mult, mai
mult decat pari sa fii dispus; ar trebui sa te multumesti pana la
urma cu un concept minimal, cu ceva care priveste doar respectarea
libertatii celorlalti. Deci sa admiti ca a face bani cu intentia de a-ti
lua o masina cu care sa te dai mare etc e ok.
In nici un caz, nu largesc criteriul pt ok-ul
ala dupa cum am chef, numai sa nu iasa ca nu ne putem lipsi deocamdata de
oameni ne-ok. Daca brusc toti oamenii s-ar tranforma acum in oameni de
cultura de elita, totusi treburile esentiale pentru ca societatea sa
functioneze ar fi facute, si nu vad nici un motiv pentru care n-ar fi
facute mai bine si orice tip de progres, stiintific de ex, nu ar avansa si
mai rapid. Iar intr-un viitor oarecare nu vad de ce nu as spera ca din ce
in ce mai multi oameni ar fi liberi sa se ocupe cu chestii culturale, nu
vad de ce progresul nu i-ar elibera si pe cei din servicii si i-ar lasa
liberi pentru altele. E drept ca daca cineva face ceva esential ca sa se
meraga in directia aia, atunci tot cei bagati in chestia capitalista (si
in stiinta mai ales) par a fi aia, dar repet ca la unele transformari nu
ne putem astepta sa vina decat dinspre cei care gandesc si fac cultura.
Unele schimbari pot sa vina in primul rand din infrastructura sociala, din
alte aranjamente sociale (asta s-a mai intamplat odata cand familia
patriarhala s-a destramat la inceputul epocii capitaliste, si iliminismul
pare sa fie motorul care a pornit toata chestia).
Si din noi trebuie spus clar ca job-ul nu insemna
nimic in sine. Oamenii inteligenti si creativi transforma absolut orice,
cand comunistii i-au scos pe intelectuali din univesitati, toti au migrat
obligat catre slujbele cele mai stupide, si desi pe de o parte s-au vazut
redusi la o conditie infinit sub posibilitatile lor, au tranformat cu
siguranta slujbele alea in altceva. Citeste in Marin Preda (cel mai iubit)
cum profesorul de facultate se lucreaza in deratizare si cum vede totata
treaba aia; evident omul nu se pricepe la sobolani iar aia cu care
lucreaza sunt ultimele brute, cu totate astea a felul in care vede
personajul (parca chiar Stefan il cheama, nu mai stiu) e la distante
uriase de cum vad ceilalti.
Citeste si in Milan Kundera (insuportabila usuratate
a fiintei) situatia similara cand personajul principal e nevoit (aceeasi
comnisti) sa-si ia o slujba de spalator de geamuri. Asta devine un prilej
penru o experienta cu totul neobisnuita.
Ca sa nu mai aduc exemplele celbre cu filosoful
slefuitor de lentile si filosoful valet, si filosoful slav.
Ca sa nu mai pomenesc de faptul ca o proportie
uriasa din scriitori au avut cele mai sinistre si banale job-uri (kafka
inginer, celine medic si muncitor in uzinele Ford sunt doua exemple care
imi vin pe loc).
Stefan
Nu-mi place concluzia asta; dar in
momentul asta nu-mi dau seama cum poate fi evitata (fara a cadea in alte
chestii care suna si mai neplacut).
Irina