"Acum mi se pare ca pe parcursul discutiei am confundat
in mod sistematic doua probleme; incerc sa le delimitez:
1) ce ii mai motiveaza pe oamenii dintr-o societate
ideala sa isi ocupe o mare parte a timpului cu productia de bunuri cat mai
performante.
2) cum (daca) functioneaza o economie in care oamenii
fac din proprie initiativa redistributia castigurilor.
1) s-a dovedit nu foarte complicata: orice bun poate fi
produs cu alta intentie decat a scote cat mai multi bani din asta. Orice
activitate e pasibila de a nu presupune motivatii instrumentale, adica orice
activitate poate fi facuta ca scop si mijloc in acelasi timp, si anume acel
tip de scop care important pentru mine ca persoana (eu sunt scopul final). Pot
sa inventez un fotoliu numai pentru ca vreau sa fiu mai comod, dar comoditatea
e part and parcel din stilul meu de viata de dandy. O problema care imi vine
acuma in minte e ca asa orice motivatie poate fi scoasa ok, si a face bani
poate fi privit non-instrumental si parte din cum ma inteleg pe mine ca
persoana ok. Ar fi nevoie deci de o teorie mai exacta despre ce constituie
motivatie ok. Pe de alta parte, singura suspiciune care ramane aici e cea de
neverosimil, pare cu totul ciudat sa-ti imaginezi o societate in care se
produc bunuri exact ca acum, dar toata lumea se raporteaza artistic, filosofic
la asta. (fac fotoliul, dar cine se ocupa de impachetatul lui, de reclama, de
fabrica, cu ce motivatie 'artistica'?)"
Cred ca 1) e mai complicata decat "s-a dovedit"; suspiciunea de
neverosimil e foarte puternica. Daca am face doar chestiile care pot fi facute
cu motivatii artistice, filosfice etc, stilul nostru de viata s-ar schimba
radical, ar afecta si impiedica chiar multe din chestiile pe care consideram
acum ca e foarte misto si important sa le facem. Suntem probabil atat de
obisnuiti cu multe lucruri din jurul nostru incat nu de dam seama cata "munca"
neplacuta au in spate. S-au dat cateva exemple - a face ciment, a impacheta
fotolii. Daca ne-am gandi am face o lista monumentala cu astfel de exemple, si
consecintele sunt foarte nasoale. Hai sa ne gandim numai la comunicarea
dintre oameni, care ni se pare foarte importanta si misto; e clar ca e nevoie
sa existe mijloace de comunicare pentru a o asigura, si mijloacele astea
presupun oameni care se ocupa de crearea si intretinerea centralelor
electrice, centralelor telefonice, drumurilor, mijloacelor de transport,
serviciilor de livrare a postei, serverelor, tipografiilor etc, cu toate
materialele si piesele si tot ce au toate astea in spate la randul lor. N-am
mai avea probabil nici baruri in care sa ne intalnim, fiindca n-ar fi destui
oameni motivati sa se ocupe de multele
treburi "neestetice" care fac si tin un bar in picioare, de la
a produce si cara materiale de constructie si asigura curent electric si apa
curenta pana la a desfunda wc-uri. La limita, am iesi sa stam de vorba la
drumul mare (neasfaltat), pe scaunele cioplite de noi (sau de artistii care,
din pacate, nu pot face un numar prea mare de
scaune-opere-de-arta fiindca intai trebuie sa-si taie copacii pentru a
obtine material, sa dezgroape minereuri si sa prelucreze metale ca sa-si
faca instrumente de cioplit in lemn, si toate astea iau timp :-) - si oricum,
n-am ajunge sa ne intalnim decat daca am sta destul de aproape unii de altii
incat sa ajungem pe jos sau calare pe magar.
Asa ca probabil ar trebui fie sa acceptam drept "motivatii ok" si unele
motivatii instrumentale, fie sa acceptam ca oamenii cu motivatii ne-ok le sunt
indispensabili celor cu motivatii ok. Cred ca prima varianta e preferabila;
las asta pe altadata.
A doua varianta plutea sumbru deasupra
discutie, e exact ceea ce vrem sa evidam, motivul pentru care discutia asta
are loc. Daca 2 e adevarata, asta are niste consecinte mai mult decat
neplacute. Mai intai face din elita nu o realitate istorica ci una necesara in
orice societate, si nu e vorba de conceptul de elita care provine din faptul
ca o scara valorica e graduala (intr-o societate numai cu oameni buni - in
orice proivinta- inttodeauna vor fi unii mai buni ca altii). E destul de
neplacuta ideea ca tot ce conteaza ca munca de culturalizare e in mod necesar
limitat, ca intodeauna vor fi oameni (multi, majoritatea) care n-au timpul si
pregatirea necesara ca sa gandeasca la modul serios. Parca chiar ideea de
educatie nu mai e aceeasi, revine doar la a inlocui niste prejudecati
daunatoare cu unele 'bune', dar cu totii stim ca prejudecatile sunt
intotdeauna rele. Mai mult, in cazul asta eu as fi nevoit sa ma raportez cumva
rasist la restul oamenilor, as face parte din cei alesi si norocosi care au
avut parte de conditiile care sa ma puna in elita. Mai mult, daca convingem
suficient de multi oameni sa dea la facultati misto, atunci s-ar putea sa
sabotam toata societatea si sa dam totul in spate, deci ar trebui sa ne fie
cumva teama ca lumea ne-ar lua in serios. Dar totul se rezuma la asta: ideea
ca 3/4 din oameni (desi nu fiecare in parte) sunt condamnati sa traiasca nasol
facand ceva care nu le palce, e sinistra.
Ca sa aruncam din start o umbra de
indoiala asupra chestiei asteia: capitalismul insusi s-a modificat istoric
enorm: in literatura sociologica se vorbeste despre o etapa postmoderna a
capitalismului care e caracterizara de trecerea de la industrializare la
productia de servicii. premodern - productie de tip agrar; modern - productie
industriala; postmodernitate - productia de servicii. Din perspectiva
mortivatie productia de servicii poate fi la fel de alienanta, dar este totusi
o diferent a de grad pentru ca serviciile presupun n genere un anumit grad de
instructie si sunt inevitabil mai creative (spoturi publicitare, site-uri web,
banking, comertz, sanatate, educatie, guvernamant, industria divertismentului,
inginerie de o mie de tipuri, etc, etc - toate astea contin o doza inevitabila
de creativitate, chiar daca tipul asta nu e chiar cel pe care il vrem noi).
Intamplator am citit un articol despre asta si sa va zic niste date de acolo:
in anii 70 70% din populatie in Asia si Africa erau in productia agrara,
in europa de vest, japonia si fostul urss majoritatea erau in productie
industriala, in timp ce 60% din forta de munca era angajata in productia de
srvicii. in anii 80, deja 70% din americani lucrau in servicii. in 1956 a fost
prima oara cand in state numarul de white collars a depasit numarul de blue
collars, in 70 proportia era de 5 la 4.
E drept ca oamenii astia nu scriu carti,
dar nici nu dau la sapa.
Ce a facut posibil schimbarea asta cu
totul miraculoasa? Tehnologia bineinteles. Productia industriala a devenit
atat de simpla si de profitabila ca o proportie imensa au intrat in productia
de servicii.
Deci capitalismul nu mai insemna acum o
masa uriasa de muncitori in fabrici, ci un numar la fel de mare de
functionari in birouri. Nu muncitorii trebuie eliberati acu,m ci funtionarii.
Poate solutia la asta e si mai multa tehnologie si inconsecinta si mai mult
capitalism, dar sincer cred ca exista miste limite dupa care tehnologia nu mai
poate sa ne scoata la capat. Plus, oricum nu as face acum propaganda ca toata
lumea sa dea la engeneering, science si business school ca intr-un viitor
sa poate sa dea toti la filosofie. Pe bune, trebuie doar putina imaginatie ca
sa impaci si capra si varza.
Alt lucru pe care il sugereaza chestiile
astea e ca transformari de genul asta nu sunt de ajuns ca oamenii sa fie ok.
Cineva care lucreaza intr-o fabrica poate sa fie nu cu mult mai stupid decat
cineva intr-o banca.
Acum sa iau taurul de coarne: productia de
srvicii poate fi la fel de alienanta ca celalata, e tot instrumentala in mare
parte. Trebuie
deci sa acceptam motivatiile intrumentale
ca misto?
O teorie pentru ce constituie "motivatii
misto" e o intreprindere ultra dificila, pentru ca presupune nici mai mult
nici mai putin decat a crea o etica care specifica esentialul in conceptul de
datorie fata de sine, dincolo chestii nu prea folositoare cum ar fi referinta
kantiana al rationalitate.
Incerc sa ma explic: daca spui ca fiecare
actiune trebuie sa fie placuta ca atare si nu doar un mijloc pentru un scop
care e el placut, lasi deschisa poarta unor life-styles pe care nu le vrem
aici. Pe urma, e nevoie si de un criteriu pentru ce ar trebui sa fie placut si
asta e greu de introdus.
Problema cu motivatiile e similara cu
problema cu actiunile: ca sa spui ce actiune e ok, trebuie sa cauti motivatia
din spatele ei, dar si la motivatia aia va trebui sa cauti ceva in spate. Eu
ma uit la un film de kar-wai pentru ca imi place, intr-un sens; la fel se uita
taica-miu la filme politiste de 2 bani. Dar ce semnificatie are motivatia mea,
fata de a lui? E foarte greu sa aplici criteriul kantian, anume ca eu trebuie
sa ma iau pe mine, ceea ce insemna ratiunea mea, ca scop. Intre hedonismul de
masa si un alt fel de hedonism e greu sa distingi. Nu numai aceleasi actiuni,
dar aparent aceleasi motivatii la persone diferite insemana chestii diferite
si sunt valorizate diferit.
Din motivul asta eu am dezvoltat un fel de
teorie holista in privinta motivatiilor. De asta de-obicei in discutiile
despre cocalari spun ca problema cu ei nu vine atat din ce fac (sau de
ce fac ce fac), cat din ce nu fac. Exceptand cateva chestii ca un tip de
violenta (si asta recuperabila intr-o masura) si niste prejudecati ce-i drept
revoltatoare, chestiile pe care le fac cocalarii, cum ar fi statul in fata
blocului cu gasca, ascultat muzica, si mai stiu eu ce, sunt nasole la ei nu
neaparat pentru ca putem gasi in motivatia pentru chestiile astea ceva nasol
(observa ca nici macar nu e vorba de motivatii intrumentale), ci pentru ca
toate lucrurile pe care astia nu le fac (care pe scurt se reduc toate la asta:
nu gandesc) arunca o lumina anume asupra a ceea ce fac. Deci pt mine e tot una
sa spui ca motivatiile alora sunt ok, dar per ansamblu lipsesc niste chestii
esentiale, sau pentru sa spui ca motivatiile alea nu sunt ok, tocmai pentru ca
lipsesc niste chestii esentiale (adica postulezi ca la ei trebuie trebuie sa
fie o diferenta, nu se poate sa fie motivati la fel). daca asta e un mod
adecvat de a privi lucrurile, atunci diferenta intre motivatii intrumentale si
non-instr nu mai conteaza asa tare. Sigur ea se mentine la un nivel macro,
adica oricat de ok ma vad eu pe mine per ansamblu, nu cred ca e ok sa-mi vand
forta de munca oricum, sa ma fac de exemplu brocker doar ca sa castig bani.
Dar asta tocmai pentru ca e o contradictie intre cum inteleg eu sa fac
lucrurile de obicei si a ma angaja in felul asta. Dar cum faci judeacti de
valoare pentru intregul de motivatii care constituie la unloc viata cuiva?
Intr-un mod similar in care dai judecati de valoare pentru opere de arta.
Sigur aici o sa tii cont cand faci judecati de valoare de posibilitatile
existente, adica dintr-un punct de vedere o sa conteza ca muncitorul giga
saracul e dintr-o familie de mahala, dar viata aluia ramane _urata_
motivatiile lui, oricat de deteminate social sau nu, raman short-minded si
ne-ok.
Altfel de a gandi, o
alta portita de scapare ar fi putut sa fie asta: niste actiuni cu
motivatie intrumentala sunt ok daca motivatia finala e ok. dar asta are doua
probleme: nu da inca un criteriu de a distinge intre motivatii finale ok si ne
ok si mai mult, pare ca nu atinge punctul important: e adevarat ca inainte sa
ies afara eu trebuie sa-mi leg sireturile la pantof, si ca relatiile mele cu
pretenii si ce ma motiveaza sa am relatii sociale e misto, dar asta nui e
echivalent cu cazul in care cineva isi leaga sireturile ca sa se duca la o
slujba infecta ca sa faca bani sa se vada cu pretenii lui. Pur si simplu nu
orice scop justifica orice mijloace.
Sper ca se intelege cat de cat ce am vrut
sa zic, astept un raspuns la asta.
Stefan I.
Irina