MHonArc test archive
[Date Prev][Date Next][Thread Prev][Thread Next][Date Index][Thread Index]
Re: reformulare
Stefan Iancu scrie:
>Acum mi se pare ca pe parcursul discutiei am confundat in mod sistematic
>doua probleme; incerc sa le delimitez:
>
>1) ce ii mai motiveaza pe oamenii dintr-o societate ideala sa isi ocupe o
>mare parte a timpului cu productia de bunuri cat mai performante.
>
>2) cum (daca) functioneaza o economie in care oamenii fac din proprie
>initiativa redistributia castigurilor.
>
Cum am ajuns de la (2) la (1) nu e accidental, dintr-o confuzie. E foarte
'natural', si anume: daca intrebam cum functioneaza o societate in care se
face din proprie initiativa o redistributie a castigurilor (caritate /
prietenie), inseamna ca intrebam cum de poate fi prospera o astfel de
societate (din moment ce membrii ei nu sunt motivati de castig iar teoria
capitalista afirma ca motivatia pentru castig e o conditie sine qua non a
prosperitatii), de unde intrebarea (1) - 'daca nu sunt motivati de castig,
de ce pot fi motivati membrii unei societati astfel incat, totusi,
prosperitatea sa existe?'. In exemplul agriculturii alternative (ca parte a
culturii alternative, adica non-mainstream) din mailul trecut, incercam sa
arat ca un raspuns la (1) - oamenii pot fi motivati creativ - implica
crearea unor forme de productie proprii unei astfel de motivatii si in felul
asta poate rezolva problema (2).
Acum vreau sa mai vorbesc despre anumite lucruri legate strict de problema
(2), care s-ar putea sa se dovedeasca puzzling pentru (anumiti)
libertarieni. Daca se insista ca ceea ce se inteleg prin libertarianism este
numai si numai un sistem formal al drepturilor (si sub acest titlu nu este
aparata in nici un fel o ideologie consumerista), atunci nu se poate sustine
in acelasi timp ca e ceva in neregula cu a boicota companiile care fac
publicitate agresiva si consumerista (in jargon libertarian, e posibil ca in
ierarhia mea de preferinte un hamburger sa valoreze mai putin decat ceea ce
eu consider a fi promovarea unei ideologii false). Mai mult, e foarte
legitim sa fac manifestatii pentru boicotarea unor astfel de companii si sa
propun public ca cetatenii sa contribuie la falimentarea lor (din moment ce
prin astfel de manifestatii nu cer nimic de la stat si as putea sa le fac si
fara ca statul sa existe). De asemenea, e la fel de legitim sa fac acelasi
lucru nu numai in privinta companiilor care nu imi plac din cauza
publicitatii pe care o fac sau a ideologiei in care sunt 'impachetate'
produsele lor, ci si in privinta companiilor a caror politica interna nu imi
place. E legitim deci sa boicotez si sa cer public sa fie boicotata firma
Danone care face o politica prin care delocalizeaza personal, ceea ce
inseamna ca prefera sa inchida filiale din Europa si sa deschida filiale in
lumea a treia, pentru ca acolo se plateste mai prost si se munceste mai mult
(ceea ce contribuie decisiv la indobitocirea populatiei din lumea a treia).
Nu e nimic ilegitim intr-o astfel de actiune din moment ce nu incalc nici un
drept si libertarianismul presupune doar un sistem de drepturi. Pur si
simplu e esential in sistemul meu de preferinte ca astfel de firme sa dea
faliment :-). Analog, chiar daca nu exista o legislatie care sa ceara un
salariu minim, e la fel de legitim sa fac manifestatii pentru boicotarea
companiilor care sub-platesc.
Am dat exemplele astea pentru ca, evident, prin astfel de actiuni pot sa
'fortez' redistributia fara sa incalc nici un drept si pot deci sa fac piata
sa functioneze dupa criteriile pe care le vreau. Observati ca in ipoteza
asta nu numai ca nu se poate reprosa ca se incalca drepturi, dar nici nu se
poate reprosa ca ceea ce se cere este ca agentii economici sa se poarte mai
putin rational, pentru ca, conform teoriei liberale, rationalitatea este
functie de preferintele consumatorilor etc.
Presupunand ca in societate se generalizeaza practici de felul celor
descrise mai sus, voi reformula problema (2) in felul urmator: intr-o astfel
de societate, va scadea sau nu bunastarea? Daca raspunsul va fi ca va
scadea, atunci inseamna ca sloganul conform caruia capitalismul aduce
bunastare, unde prin capitalism se intelege numai un sistem de drepturi era
un slogan mincinos si ca de fapt e nevoie si de consumerism ca ideologie
pentru ca sa existe bunastare. Cineva ultra coerent o sa raspunde ceva de
genul 'nu putem masura bunastarea' sau asa ceva, 'oricum existenta pietei
libere garanteaza de la sine satisfacerea perfecta a preferintelor
indivizilor care se manifesta numai in actiuni (iar in cazul asta particular
unele dintre preferintele indivizilor sunt mai speciale, dar vor fi socotite
printre factorii care trebuie insumati cand e socotita bunastarea)', dar e
evident ca un astfel de raspuns nu e multumitor, pentru ca evita intrebarea
(2) pur si simplu (ceea ce ne interesa e daca va exista sau nu acelasi
confort, daca va muri mai multa lume de foame etc.).
As fi incantat de un raspuns la intrebarea (2) reformulata in ipoteza mea,
Silviu
_________________________________________________________________
Téléchargez MSN Explorer gratuitement à l'adresse
http://explorer.msn.fr/intl.asp