Uneori ordinea unor actiuni (sau a unor activitati complexe, care presupun mai multe actiuni) e determinata de conventii sociale. La noi ar fi ciudat sa multumesti pentru masa inainte sa mananci, in Japonia nu.
Alt exemplu: mai intai trebuie sa te casatoresti si apoi poti sa faci sex.
Dar daca te ocupi de finisarea unui obiect, trebuie sa faci ajustarile de finete dupa ce le faci pe cele mai grosiere. Smirghelul fin trebuie sa fie folosit dupa smirghelul cu granulatie mai mare si nu invers. In cazul asta nu e vorba despre o conventie sociala.
Dar ce legatura are ultima regula cu rationalitatea? Sunt irational daca nu respect ordinea? In ce sens?
S-ar putea spune, desigur, despre un om care se arunca intr-o apa adanca fara sa stie sa inoate ca e irational. Daca vrea doar sa faca baie si nu sa se sinucida si spune, in plus, ca a crezut ca nu o sa se scufunde, atunci e greu de sustinut ca omul respectiv face ceva ilogic. Mai degraba s-ar spune ca nu tine cont de o lege a naturii, fiindca e prost informat.
Omul care foloseste smirghelul gros dupa ce l-a folosit pe cel fin (pe aceeasi suprafata) nu si-a optimizat bine actiunile. Pentru a finisa obiectul de care se ocupa o sa trebuiasca sa foloseasca din nou smirghelul fin, asa ca prima folosire a smirghelului fin e inutila. Iar daca stie acest lucru si nu respecta ordinea, nu e irational?
S-ar putea spune, cred, ca e o contradictie intre acceptarea inutilitatii unei actiuni si realizarea acesteia. Iar acum nu mai e vorba despre conventii sociale si nici despre legi ale naturii. Nu pot merge pe apa, dar pot afirma si nega acelasi lucru. Nu mi se inclesteaza dintii. Realizarea actiunii nu anuleaza acceptarea inutilitatii ei, iar acceptarea inutilitatii unei actiuni nu ma impiedica sa o realizez. Contradictia e de tip logic, ca sa spun asa.
Dar acum are vreo importanta ordinea? Dintr-o perspectiva logica, nu. Omul care accepta ca actiunea e inutila dupa ce a realizat-o ar putea spune ca atunci cand a realizat actiunea credea ca e utila. Dar si omul care realizeaza actiunea dupa ce a acceptat ca e inutila ar putea gasi o iesire similara, spunand ca s-a razgandit, ca a sperat ca totusi va obtine ce dorea s.a.m.d. Acceptarea nu e ireversibila.
Si atunci? Pot exista reguli logice (intr-un sens larg) care sa impuna o anumita ordine (nu conventionala si nici naturala) a actiunilor? Iar daca nu, ar putea exista asemenea reguli cu privire la distanta in timp dintre anumite actiuni?