Stefan I,
Cred ca ai pus mai multe puncte pe
"i". Ultimul tau paragraf contine (sub randurile mele), cred, o observatie
foarte clara. Selectez in continuare alte pasaje, spre
discutie:
1) Scrii: "Un lucru care mi-a devenit clar, si pe care tu
l-ai mai spus la inceput, e ca nu se poate vorbi de nici un fel de efecte de
sistem ale caritatii in cazul in care donatorii isi modifica consumul simultan
cu actul de caritate. Adica, daca un patron salveaza acum 100 de copii de la
foame si apoi din cauza cheltuielilor astora nu mai investeste decat jumatate
din suma pe care ar fi investit-o altfel in extinderea afacerii, pare clar ca
saracia se muta intr-un fel dintr-un loc in altul. In schimb, daca patronul
investeste tot atat dar isi modifica consumul nu se intampla nimic, saracii sunt
ajutati in mod autentic, iar patronul va trai un pic mai modest (cosmeticele si
painea din exemplul tau). "
Aici se vede foarte bine ca exista o
diferenta intre caritatea din fondurile destinate consumului propriu ("CC") si
caritatea din fondurile destinate investitiilor ("CI"). In economia
capitalista, evident, cand un patron actioneaza caritabil, el consuma niste
resurse, ele nu pot trece deci ca fonduri de investitii. Altfel spus, impotriva
a ceea ce sugerezi tu, desi cu ce scrii trasezi o distinctie importanta si
imi creezi un foarte bun prilej de explicatie, cand un intreprinzator
decide sa dea bani saracilor, el nu va putea da bani din fondul de investitii,
pentru ca, analitic, se spune ca ceva apartine fondului de investitii daca este
destinat investitiilor. Trebuie notate urmatoarele: 1) un patron are obligatii
contractuale cu privire la investitii - el este responsabil de constituirea unui
fond pentru salarii, mentinerea unui grad minim al productiei (fara
dezvoltare), intretinerea aparatelor etc ("CIO"); 2) profitul, adica ceea ce
ramane dupa respectarea angajamentelor de tipul celor de la (1), poate fi in
mare masura reinvestit (pentru dezvoltare ("CID")) sau rezervat consumului
("CC"). O dezvoltare prin transferarea unei cat mai mari parti din profit in CID
va modifica si structura obligatiilor, desi si marimea CIO.
In ce sens caritatea prin
impozitare este irationala? Ea nu tine cont de obligatiile contractuale sau de
presiunile exercitate de competitie - profitul patronului este taken for granted
(exploatare, punct). In economia capitalista sunt posibile asa-zisele
intreprinderi non-profit, in care de ceea ce este rezervat consumului din
profit beneficiaza nu intreprinzatorul (caritabil), ci altii. Impozitarea va
dirija, in astfel de cazuri, fondul de consum caritabil prin circuite
redistributive indirecte si, fireste, dubioase. In unele
situatii, precum in economiile tarilor fost comuniste sau la inceputul
oricarei afaceri, castigul global al afacerii este atat de mic, incat
el abia asigura CIO. (De-aia in special "micii intreprinzatori" se plang de
impozite.) Impozitarea, indiferent de cum si-ar cheltui altfel patronul
profitul, ar duce la ruina afacerii. Un patron ar putea fi caritabil
sau nu, cheltuindu-si profitul in diverse feluri sau reinvestindu-l. In sistemul
libertatii - capitalism formal - patronul este astfel constrans, in cazul ca
decide sa consume caritabil, sa "dea de la el". Masurile etatiste, nefiind
astfel limitate - se "da de la altii"-, fac tabula rasa
distinctia investitie/consum si, corespunzator, fac
imposibila productia. Banii impozitati mai pot avea o vreme
valoarea care reflecta raportul structurii productive de dinaintea
impozitarii, dar asta numai in masura in care oamenii inca mai evalueaza
bunurile pe baza acelei structuri - care corespunde unei stari (anterioare
impozitarii) cerere/oferta. In sensul asta ar trebui sa spuna Mises ca
"non-ajutorarea saracilor e o investitie pe termen lung din care va profita
toata lumea" - desi, asa cum ai scris tu, suna altfel. Mises se refera, sunt
convins, numai la non-ajutorarea de stat, aia care incurca lucrurile si distruge
(as zice, aneantizeaza) mijloacele productive. El nu ataca libertatea
intreprinzatorului de a-si folosi profitul caritabil, in loc de a-l reinvesti
pentru dezvoltare. Ar face asa ceva, intrand in contradictie cu sine,
cand ar spune, pur si simplu: "consumul bunurilor 'de lux' e
avantajos pt toata lumea in masura in care face posibil ca pe viitor bunurile
respective sa fie accesibile 'tuturor'". Dar daca el, printr-un astfel de
argument, nu ar viza pur si simplu dezvoltarea economica viitoare, ci ar
ataca pretentia etatistilor moralisti, care sustin ca este ok
impozitarea celor care produc bunuri "de lux", atunci el ar fi inca in
regula, fiindca, evident, el nu ar ataca in felul asta libertatea
intreprinzatorului de a-si folosi profitul caritabil, in loc de a-l reinvesti
pentru dezvoltare. Sunt sigur ca, daca o consideram in context,
fraza "consumul bunurilor 'de lux' e avantajos pt toata lumea in masura in
care face posibil ca pe viitor bunurile respective sa fie accesibile
'tuturor'" NU prevede nici o consecinta negativa a caritatii
(private). (Modul in care citesti fraza citata depinde de modul in care
citesti "de lux".)
Stefan C
Salut,
Am descoperit si eu in mailurile mele o groaza de
prostii (de ex 'aceeasi muncitori' :-)), dar imi imaginez ca stie toata lumea
ca mailurile sunt scrise in viteza si ca n-are nimeni timp sa le purice de
exprimari aiurea si greseli. Cu ironia.. stai linistit no offence
taken.
In locul in care a ajuns discutia despre caritate
argumentele de ambele parti mi se par aluncecoase.... Sa luam de exemplu
argumentul lui Bogdan dupa care caritatea si impozitarea ar presupune decizii
intre a ajuta acum putin si a ajuta mai tarziu mai mult. Bogdan
spune ca asta e o decizie 'morala', dar Mises lasa sa se inteleaga tocmai ca
neinterventia statului in piata reprezinta 'a ajuta substantial mai tarziu'.
Cu alte cuvinte, nu pare sa fie vorba de o decizie intre a salva de la
malnutritie 10 copii acum sau 20 maine, ci din Mises se intelege ca daca nu
salvam acum cei 10 copii prin interventia statului, atunci in viitor nu o sa
mai fie copii in situatia asta (si se presupune ca Mises ar fi spus ca asta se
intampla si daca salvam cei 10 copii prin caritate). Deci dupa Mises nu e
vorba de nici o decizie morala subiectiva, ci de acele efecte de
sistem.
Argumentul cu planificarea imi scapa in
continuare.
Un lucru care mi-a devenit clar, si pe care tu l-ai mai
spus la inceput, e ca nu se poate vorbi de nici un fel de efecte de sistem ale
caritatii in cazul in care donatorii isi modifica consumul simultan cu actul
de caritate. Adica, daca un patron salveaza acum 100 de copii de la foame si
apoi din cauza cheltuielilor astora nu mai investeste decat jumatate din suma
pe care ar fi investit-o altfel in extinderea afacerii, pare clar ca saracia
se muta intr-un fel dintr-un loc in altul. In schimb, daca patronul investeste
tot atat dar isi modifica consumul nu se intampla nimic, saracii sunt ajutati
in mod autentic, iar patronul va trai un pic mai modest (cosmeticele si painea
din exemplul tau). La asta nu se mai aplica argumentul dupa care dupa care
non-ajutorarea saracilor e o investitie pe termen lung din care va profita
toata lumea, dar inca se aplica argumentul lui Silviu dupa care banii dati
saracilor vor fi incasati de alti patroni. (acum ma mai gandesc ca mai e
posibil un argument, cel al lui Mises dupa care consumul bunurilor 'de lux' e
avantajos pt toata lumea in masura in care face posibil ca pe viitor bunurile
respective sa fie accesibile 'tuturor'). Intr-un mail trecut iti raspundeam la
aceeasi idee in felul urmator:
Stefan C. pare sa reduca nedumerirea mea initiala
la truismul dupa care daca am o paine si dau jumatate cuiva, am mai putina
paine ca la inceput. cel putin asta imi sugereaza mie exemplul cu painea si
cosmeticalele (numai renuntand la anumite bunuri ii ajutam pe ceilalti) ca si
zicala cu prajitura pe care as vrea sa o si mananc si sa o si pastrez. ceva
similar sugera si lali.
Dar acum nu mai inteleg nimic din economia
liberala. Cred ca e destul de exact ca economistii sustin ca redistributia
prin interventia statului e ineficienta (nu numai nedreapta): practica
impozitarii (pt ajutor de somaj, educatie gratuita, asistenta medicala
gratuita, institute de cercetare de stat, etc, totul mai putin cerintele
administrative ale statului minimal si nici asta in anumite variante de
libertarianism), subventionarea preturilor si probabil orice alta interventie
a statului in piata. Dar daca felurile astea de a-i ajuta pe altii sunt
ineficiente, atunci redistributia si consecintele ei sunt mai complexe
decat lasa sa se intelega exemplul cu painea.
Deci refuzam sa accept ca daca patronul renunta
la cosmetice si da paine saracilor caritatea isi atinge scopul pentru ca nu
vedeam de ce asta nu s-ar aplica si in cazul impozitarii, adica de ce nu ar
interveni acele efecte de sistem. Exact la discutia asta ajunge si discutia pe
marginea argumentului lui Silviu:
Argumentul lui Silviu suna dubios... in primul rand dupa
ultimul schimb de replici e clar ca Silviu are premisa ca patronii care vand
produsele cumparate de saraci vor afla dinainte de donatie ca saracii vor avea
bani, vor anticipa cresterea cererii si vor scumpi preturile. In primul rand,
premisa dupa care patronii schimba preturile pentru ca 'afla' de donatie si nu
pentru ca constata o creste a cererii e dubioasa; apoi, eu vorbeam despre o
practica generalizata a caritatii, deci banii aceia vin in fiecar luna, si
chiar daca niste patroni i-ar incasa in prima luna, afacerea fiind profitabila
vor fi atrasi alti investitori lunile viitoare. Apoi, e dubios sa spui ca
patronii vor incasa toti sau mare parte din banii donati: daca unii saraci au
de doua ori mai multi bani, pretul la paine nu poate creste de doua ori pentru
ca exista si alti cumparatori de paine, deci cererea nus e modifica esential
iar o scumpire prea mare ar fi nerentabila. Deci chiar daca niste bani ar fi
incasati de alti patroni, doar un procent bun din ei ar ramane ca bani reali.
Silviu spune ca nu numai preturile la paine, de exemplu, vor creste, dar si
preturile industriilor legate de ea, deci exista un efect de lant, dar nu este
acelasi cu cel din cauza impozitarii. Impozitarea produce scumpiri la absolut
orice produs.
Acum ma gandesc ca mai de mult puteam sa ma prind de
ceva ciudat in felul in care am formulat initial problema; anume, cand am
presupus ca caritatea e generalizata, eu ma gandeam ca mai toti patronii
cedeaza o buna parte din venituri si in mod repetat. Apoi in cursul discutiei
a iesit la iveala ca pentru ca impozitarea sa duca la inflatie e nevoie ca
patronii sa se poarte conform acelei 'rationalitati individuale', deci sa
scumpeasca preturile in asa fel incat sa recupereze suma pierduta prin
impozite. Desi asta nu se aplica direct la caritate pentru ca patronii
caritabili nu actioneaza egoist, adica nu incearca neaparat sa recupereze suma
data saracilor scumpind preturile, Silviu spune ca alti patroni vor ridica
preturile. Dar daca prin ipoteza patronii caritabili sunt foarte multi, pare
ciudat ca cei care raman patroni egoisti vor reusi sa neutralizeze sensul
caritatii.
Stefan I.
(am sa scriu un mail separat pt problema
'estetica')
|