stefan c

["Stefan L Cojocaru" <cojocaru@phil.ufl.edu>]

(Imi) promiteam ca nu mai scriu pentru un timp, dar tot voi pierde cateva
minute cu urmatoarele observatii:

In ce fel vorbiti de 'eficienta caritati'? Atat (a), cat si (b) au aparut,
mi se pare, pana acum in discutie:

a) caritatea este ineficienta in masura in care prea putini oameni se ocupa
cu ingrijirea celor defavorizati de soarta etc. - concluzia fiind ca un
sistem distributiv de stat ar fi mai eficient in sensul asta;

b) caritatea este ineficienta pentru ca produce o scurgere de capital care
altfel ar putea fi investit.

Spun de la bun inceput ca (b) este absurd. Se cere caritatii sa fie un plan
de investitii, ceea ce nu poate fi. Caritatea nu este nici eficienta, nici
non-eficienta tocmai pentru ca este o modalitate de consum (imi cheltui
banii cum vreau, pot obtine in schimbul lor produse, ii pot lasa mostenire
sau darui necunoscutilor), nu una de productie - nici nu ar putea fi asta.
In (b) se gandeste ceva asemanator cu: "daca cineva isi arde maine averea -
eventual un intreprinzator - eficienta sistemului capitalist scade, pentru
ca se pierd bani". Numai ca daca cineva arde maine o mare cantitate de bani
in piata publica, celorlalti posesori de bani li se va mari valoarea de
cumparare in buzunare si conturi uniform, in proportia sumele detinute
initial. Cel care arde banii provoaca, altfel spus, deflatie. Invers, daca o
zana buna (cf. Hume) ne dubleaza tuturor cantitatea de bani din buzunare,
conturi, nu vom deveni mai bogati, pentru ca valoarea de cumparare a monedei
va scadea - o vom imparti la doi - cazul inflatiei.
    Ce se intampla daca cineva isi daruieste averea saracilor? Cum este
afectata economia? Cum am aratat in mesajul anterior, banii sunt transferati
dintr-un loc intr-altul, nu evaporati, iar beneficiarii caritatii vor deveni
consumatori obisnuiti pe piata, stimuland prin preferintele lor anumiti
producatori.
    Acum, libertarienii contesta (a), sustinand ca un sistem distributiv de
stat ("'caritate' colectiva": 'CC') nu isi atinge scopul, in sensul ca cei
care ar trebui ajutati pierd pe undeva mai mult decat beneficiaza de pe urma
redistributiei, anume pentru ca masurile CC au efecte perturbatoare asupra
economiei, care se 'revarsa' in primul rand pe umerii celor mai putin
avantajati. Daca insa cineva face o donatie caritabila privata, nu exista
efecte perturbatoare asupra economiei. Nu intru din nou in detalii...
Argumentul libertarian seamana oricum cu unul mai usor de reprodus: cand
sindicatele A, B, C... intra in greva, organizeaza marsuri pentru a cere
bani si blocheaza sosele, iar guvernul, angajat in prealabil prin promisiuni
politice, nu este in masura sa mai taxeze intreprinderile fara a se ajunge
in felul asta, pur si simplu, la planificare de stat (statul ca mare
intreprindere) sau, echivalent, la faliment national, tipareste bani,
provocand inflatie, cei care au parte primii de banii noi, resimtind cel mai
putin efectele inflatiei - de fapt, cei care, la urma urmei, executa
efectele inflatiei prin cheltuirea banilor neacoperiti, micsorand puterea de
cumpararea a banilor vechi, aflati in buzunarele celorlalte parti ale
populatiei - sunt cei mai puternici, cei care se pot organiza in sindicate
pentru a exercita forta politica. Muncitorii nesindicalizati - in general,
cei necalificati, pentru ca cei sindicalizati sunt in mari intreprinderi de
stat in care se acorda salariul minim, la care amaratii amaratilor nu au
acces - alaturi de pensionari si, in general, pauperii societatii, precum si
intelectualii a caror profesie nu le permite legaturi cu organismul statal
(invatatorii, de exemplu, dar si medicii, intr-o oarecare masura), ajung
ultimii la banii noi, atunci cand efectele inflatiei sunt maxime - costurile
crescute ale bunurilor de consum reflecta pe deplin noul raport dintre masa
monetara si cantitatea de bunuri pe piata.
    (Eu sustin ca tipul asta de judecata praxeologica nu este incompatibila
cu o critica morala a preferintelor/nevoilor incurajate consumerist.)

Stefan C