despre presupozitii si prejudecati

[Silviu Mihai <smihai@libris.fil.unibuc.ro>]

Salut. Cum subiectul sps a murit (de moarte naturala), as vrea sa ma tin
de cuvant si sa mai pun niste probleme legate de unul dintre mailurile
anterioare ale lui Gigi in care ne prezenta un brainstorming plin de
chestii interesante si care merita discutate una cate una. Pentru
inceput, am ales o chestie care aparea si acolo, si despre care a mai
venit vorba si alta data: unii oameni (relativ multi in comunitatea
noastra academica) au o viziune conform careia rostul filozofiei este
depistarea si analiza presupozitiilor implicate in diverse activitati
(nu e vorba aici numai de stiinta, desi asta pare a fi pentru multi un
soi de exemplu preferat, sau paradigma). In aceasta viziune, filozofia
discuta despre anumite lucruri pe care alti oameni le presupun in
activitatile lor, dar despre care nu discuta ei insisi, ci le iau de
bune, fara sa isi bata prea tare capul cu ele. Astea sunt faimoasele
presupozitii (termen cu care este aproape imposibil ca cineva care
termina facultatea asta sa nu ajunga familiar, chiar daca uneori numai
din punct de vedere fonic sau acustic :-), ceea ce arata ca viziunea in
cauza este relativ influenta).
Pe de alta parte, alti oameni (relativ mai putini, sau mai putin
influenti in comunitatea noastra) par a zice, sau a lasa sa se
inteleaga, ca rostul filozofiei este de fapt punerea in discutie si
combaterea prejudecatilor pe care oamenii le au de cele mai multe ori.
De exemplu, daca consideram ca ceea ce am facut noi cand am discutat
despre sps a fost, macar un pic, filozofie, atunci se poate ajunge la o
viziune de acest al doilea fel: noi am incercat sa punem in discutie
ideea ca sps e ceva rau sau ceva care merita sa fie interzis, si sa
aratam ca aceste idei sunt nejustificate, si ca reprezinta prejudecati.
Mai mult, cateodata am incercat ca, in afara de faptul ca aratam de ce
ideile cu pricina erau nejustificate, sa le si 'denuntam' ca
prejudecati, punandu-le in anumite contexte si incercand sa explicam de
ce oamenii sunt tentati sa sustina lucruri de acest fel.
Cam asta ar fi prezentarea problemei, provocarea fiind desigur sa
discutam si sa vedem ce viziune ni se pare acceptabila.
Urmeaza o scurta incercare de analiza a celor doua viziuni.
Amandoua viziunile 'se acorda cu secolul lor', macar din motivul ca
amandoua presupun ca filozofia nu e o invatatura sacra ('sacra
doctrina'), ci o activitate ce presupune dialogul. Mai mult decat atat,
sunt unele contexte in care cele doua viziuni nu se disting: de exemplu,
adeptii ambelor viziuni vor fi de acord ca avem ce invata dintr-o
discutie filozofica, ca merita sa ne ascultam unii pe altii, ca
filozofia e altceva decat stiinta, de exemplu (cu alte cuvinte, nici una
dintre aceste viziuni nu este reductionista in acest sens). In fine,
lucru important, ambele viziuni concorda in ideea ca filozofia e ceva cu
care are sens sa ne ocupam (adica nu ne racim gura degeaba), poate din
motivul comun ca intelegem mai bine ce facem, ca gandim mai bine etc.
Propun acum urmatoarea conjectura: prima viziune, conform careia treaba
filozofiei sunt presupozitiile, impartaseste cu mainstream-ul
traditional o idee despre filozofi ca fiind niste oameni destul de
detasati de lume, de ceea ce fac ceilalti oameni etc. A analiza
presupozitii nu e ceva foarte angajant (e o treaba 'soft', sa zicem), e
ceva destul de impersonal. Asemanarea se mentine si sub aspectul ca
filozofia e vazuta ca o indeletnicire teoretica, ceea ce il pune pe
filozof intr-o situatie destul de confortabila si comoda: in acest
inteles, filozofia poate fi considerata o meserie, desigur diferita si
ireductibila la altele, dar pastrand o anumita lejeritate pe care i-o
confera autonomia. Diferentele care exista intre aceasta viziune si
mainstream-ul traditional sunt, pe de alta parte, de asa natura incat sa
sporeasca acest sentiment de autonomie confortabila. Daca filozoful
traditional se considera in posesia adevarurilor ultime, ceea ce
presupunea, nu-i asa?, o responsabilitate pe masura, filozoful ca
descoperitor si analist al presupozitiilor si-a scos hainele de gala si
acum se simte mai 'ca la el acasa', s-a 'facut comod'.
Pe de alta parte, conform celeilalte viziuni in discutie, lucrurile nu
mai stau asa. Cam toata lumea e de acord ca a avea prejudecati e un
lucru rau,  a carui indreptare nu mai e la fel de optionala precum era
analiza presupozitiilor propriilor activitati. De aici, fireste, faptul
ca, in aceasta a doua viziune, filozoful nu se mai bucura de o autonomie
si de un confort echivalente cu cele din prima situatie. Rolul social
sau civic al filozofului devine mai clar, iar filozofia nu mai e o
meserie. O alta diferenta este ca natura teoretica a indeletnicirii cu
filozofia se estompeaza (desi desigur nu dispare), insa detasarea
teoreticianului (avizat si de buna credinta) pare a fi acum inlocuita cu
un interes mai legat de aceasta lume. Tot de aici rezulta ca, in aceasta
a doua viziune, legatura dintre filozofie si istorie este mult mai mare
decat conform primei viziuni, in sensul in care filozoful nu se
multumeste sa 'contemple' si sa analizeze diverse fragmente din istorie
(anumiti oameni, ce fac si ce presupun ei cand fac ce fac), ci incearca
sa actioneze _in_ istorie, daca se poate spune asa fara a chema totodata
rezonante mai vechi.
Ok, cred ca e suficient pentru inceput,
astept replicile voastre,
Silviu