Acum aproape 10 ani Gramo-boy avea de discutat niste texte cu cativa studenti, la un seminar de Introducere in teoria cunoasterii stiintifice. La inceputul semestrului nu era in tara, asa ca a inceput discutiile pe o lista de discutii. In fiecare saptamana era trimis pe lista un text, dupa aceea se discuta.

Dupa incheierea discutiilor respective, lista a ramas activa, pana cand administratorii serverului pe care era gazduita au sters adresele de mail ale tuturor abonatilor de acolo, dintr-un motiv necunoscut. Dupa o vreme au fost sterse, tot fara motiv, si arhivele filos-teor (asa se chema lista; puteti totusi vedea mesajele postate acolo aici).

O parte dintre membrii listei s-au mutat pe un grup de discutii de pe Google (intre timp s-a desfiintat), iar apoi au migrat pe un grup de pe Yahoo, unde li s-au alaturat si alti oameni (fil_unibuc). La inceputul lui 2005 Gramo-boy a incercat sa discute acolo un dialog al lui Platon – Charmides.

Mecanismul era asemanator. La inceputul saptamanii se posta un fragment din text dupa care urmau discutiile. Incetul cu incetul discutiile s-au stins, dar lectura a continuat pana la sfarsit. Grupul s-a umplut treptat de spammeri si a murit, dar daca vreti sa cititi textul si comentariile, le gasiti aici.

Si acum ajungem si la Aristotel si la Etica lui nicomahica. Acelasi sistem – un “grup virtual de lectura” pe care se posteaza in fiecare saptamana un fragment dintr-o carte si se discuta in saptamana respectiva.

Am ales cartea asta, acum aproape 2 ani, fiindca in ea se vorbeste despre lucruri interesante (cel putin pentru cineva care nu vrea sa traiasca fara sa se gandeasca la nimic) – sensul vietii, fericire, cum sa traiesti o viata buna s.a.

Nu ne-am propus sa ne dam mari. After all, nici unul dintre noi nu e specialist in Aristotel si nu vrea sa devina asa ceva.

La scurt timp dupa ce am inceput sa “citim” si sa discutam (mai mult intre noi) textul lui Aristotel, traducatoarea Eticii nicomahice in romana (si fosta profesoara a lui G) a plecat dintre noi. “Proiectul” lecturii virtuale a cartii lui Aristotel a fost dedicat memoriei doamnei Stella Petecel.

Am ajuns cu lectura si cu comentariile cam pe la jumatatea cartii. Posturile respective nu mai sunt citite aproape de nimeni, dar asta nu e atat de important. Iar acum probabil ca e mai limpede de ce.

Chiar daca pe blogul asta nu o sa mai apara nimic altceva, Etica nicomahica o sa mearga pana la sfarsit, in acelasi ritm – un nou fragment va fi postat la inceputul saptamanii, iar comentariul (neacademic si informal) scris de Gramo o sa apara la sfarsitul saptamanii.

Ne-ar fi placut sa existe in lumea lu’ Gramo un grup de oameni impreuna cu care sa discutam despre ideile lui Aristotel si despre cum putem fi toti mai buni. Acum e probabil prea tarziu sa ne mai gandim la asa ceva.