Aici e criogenizat vechiul “gramo.ro”. Nu vor mai apărea posturi noi pe blog, iar vechile posturi conțin o mulțime de chestii care nu mai funcționează și pe care n-o să le mai repare nimeni. It was a nice ride, though.

Urmează o listă de posturi la nimereală:

Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (6)

[o sa intarzii din nou un pic cu comentariul la textul de saptamana trecuta, sorry]

IX

In consecinta, se pune intrebarea daca fericirea poate fi obtinuta prin invatatura, deprindere sau prin vreun exercitiu oarecare sau daca ea se datoreaza interventiei divine sau hazardului.

Daca intr-adevar exista pentru oameni daruri ale zeilor, e logic sa credem ca fericirea poate fi un dar divin, si aceasta cu atat mai mult cu cat, dintre bunurile omeneste, ea este cel mai pretios. Dar poate ca aceasta problema este mai adecvata unui alt gen de cercetare.

Oricum, este evident ca [chiar] si daca nu reprezinta un dar trimis de divinitate si se obtine prin intermediul virtutii, sau prin invatatura, sau prin vreun exercitiu, fericirea face parte dintre realitatile divine cele mai inalte; caci rasplata si scopul virtutii sunt in mod evident cel mai mare bine, adica ceva divin si fericit.

S-ar putea, de asemenea, ca fericirea sa fie accesibila multor oameni; pentru ca este posibil ca, datorita studiului si straduintelor atente, ea sa stea la indemana tuturor celor ce nu sunt inapti de virtute. Ca este preferabil sa devii fericit in acest mod decat datorita hazardului, este de la sine inteles. Caci, daca ceea ce creeaza natura atinge desavarsirea cea mai inalta cu putinta, acelasi lucru se poate spune si despre ceea ce creeaza arta sau se datoreaza unei cauze oarecare, mai ales cauzei supreme. Dar, a lasa in voia hazardului tot ce este mai mare si mai frumos ar fi o imensa eroare.

Obiectul cercetarii noastre reiese clar si din argumentatia anterioara, unde am convenit ca fericirea este o anumita activitate a sufletului in conformitate cu virtutea. Cat despre celelalte bunuri, unele exista in mod necesar, altele sunt prin natura lor instrumente auxiliare si utile. Si toate acestea concorda cu ceea ce am spus la inceput, unde am postulat ca scopul artei politice este cel mai elevat, ea fiind aceea care depune maxima straduinta in a face din cetateni oameni de valoare, obisnuindu-i sa practice binele.

De aceea, pe buna dreptate afirmam ca nici boul, nici calul, nici un alt animal nu este fericit; pentru ca nici un animal nu este capabil sa participe la o activitate de acest fel. Din acest motiv, nici copilul nu poate fi considerat fericit, el neputand inca, din cauza varstei fragede, sa practice asemenea lucruri; copiii considerati fericiti sunt numiti astfel in virtutea sperantelor ce se pun in ei. Caci pentru fericire este nevoie, asa cum am mai spus, de o virtute perfecta si de o viata la fel. Aceasta pentru ca multe schimbari si felurite intamplari intervin de-a lungul vietii si nu este exclus ca omul cel mai prosper sa cada la batranete in cele mai mari nenorociri, asa cum se istoriseste in epopei despre soarta lui Priamos; iar pe cel ce a avut parte de o asemenea soarta si a sfarsit intr-un mod atat de lamentabil nimeni nu l-ar putea socoti fericit.

X

Oare trebuie, intr-adevar, sa nu consideram pe nimeni fericit atata timp cat traieste, ci, dupa sfatul lui Solon, sa-i asteptam sfarsitul? Si daca astfel trebuie sa privim lucrurile, atunci abia dupa moarte este cineva fericit? Dar un asemenea lucru nu ar fi lipsit de orice sens, mai ales in ochii nostri, care consideram ca fericirea sta intr-o activitate anume?

Daca insa afirmam ca nu cel mort este fericit, si nici Solon nu gandeste astfel, ci ca doar atunci ar putea fi considerat cu adevarat fericit un om cand se afla deja in afara nenorocirilor si incercarilor vietii, este desigur si aceasta o chestiune discutabila; caci se pare ca pentru cel ce a murit exista si bune si rele, ca si pentru un om viu, numai ca nu le poate percepe, ca onorurile si dispretul sau prosperitatea si nesansa copiilor si a urmasilor in general.

Dar si aici se iveste o dificultate; caci, in viata urmasilor celui ce a trait in chip fericit pana la batranete si a sfarsit tot asa pot surveni multe schimbari, astfel incat unii dintre ei sunt buni si au parte de o existenta corespunzatoare meritelor lor, altii dimpotriva, si e clar ca acestia se pot deosebi in toate privintele de parintii lor. Ar fi, desigur, straniu ca defunctul sa suporte si el aceste schimbari odata cu ei, fiind cand fericit, cand nefericit, dar straniu ar fi si ca nimic din ceea ce se intampla copiilor sa nu-i afecteze pe parinti nici macar pentru catva timp.

Sa revenim insa la prima problema pusa in discutie, caci pornind de la ea vom putea intelege mai usor si ceea ce examinam acum. Daca deci trebuie sa asteptam sfarsitul vietii si abia atunci sa privim pe fiecare nu ca pe unul care este, ci ca pe unul care a fost fericit, cum sa nu fie ciudat ca, atunci cand un om este fericit, sa nu recunoastem in el prezenta fericirii, pentru ca refuzam sa-i socotim fericiti pe cei vii, si asta din cauza ca vedem in fericire o anume stabilitate de neclintit, pe cand evenimentele vietii umane se rasucesc necontenit in toate sensurile, chiar si la oamenii fericiti?

Evident ca daca am urmari destinele personale, am remarca adesea ca acelasi om este cand fericit, cand nefericit, facandu-l pe cel fericit sa apara “schimbator ca un cameleon si subred alcatuit”. Dar nu este oare cu totul lipsit de sens sa urmarim evenimentele vietii? Caci nu in ele constau fericirea sau nefericirea, ci viata umana, dupa cum am mai spus, are nevoie de lucrurile exterioare doar ca un auxiliar; dar suverane pentru atingerea fericirii sunt activitatile ce se acorda cu virtutea, pe cand contrariul lor duce la nefericire.

Argumentarea noastra este confirmata si de chestiunea ce ne preocupa acum, pentru ca nici unul dintre actele umane nu prezinta o stabilitate mai mare decat activitatile sufletului conforme cu virtutea; ele par sa fie mai stabile chiar si decat stiintele. Iar dintre ele insele, cele mai demne de pretuire sunt si cele mai stabile, pentru ca in ele isi petrec cu predilectie viata oamenii fericiti si in modul cel mai constant; acesta este, se pare, si motivul pentru care uitarea nu le poate atinge.

Vom gasi deci ceea ce cautam la omul fericit si el va ramane astfel de-a lungul intregii vieti. Caci totdeauna, si mai presus de orice, va actiona si va gandi in conformitate cu virtutea si va suporta in modul cel mai demn vicisitudinile soartei, absolut stapan pe sine in orice imprejurare, acela care este “cu adevarat desavarsit” si de o “fermitate fara cusur”.

Dar cum soarta trimite multe intamplari, unele importante, altele neinsemnate, e limpede ca cele de mica importanta, fie favorabile, fie contrarii, nu reprezinta pentru viata o pondere decisiva; pe cand cele mari si importante, daca sunt favorabile, pot spori fericirea vietii (caci prin natura lor sunt menite s-o infrumuseteze, iar utilizarea lor devine astfel frumoasa si pretioasa), dar daca, dimpotriva, sunt nefavorabile, slabesc si degradeaza fericirea, aducand cu sine suferinte, punand si piedici in multe activitati. Si totusi, chiar si in asemenea situatii straluceste frumusetea morala, cand cineva suporta cu seninatate multe si mari nenorociri, si nu din insensibilitate, ci din noblete, din grandoare sufleteasca.

Dar daca activitatile sufletului sunt suverane ale vietii, asa cum spuneam, nici un om fericit n-ar putea deveni vrednic de plans, pentru ca niciodata nu va comite acte odioase si josnice. Ca un om cu adevarat bun si intelept, credem ca el va suporta toate vicisitudinile soarte cu demnitate si in toate imprejurarileva actiona cat se poate de bine, asa cum un bun strateg se serveste de armata pe care o are la dispozitie in modul cel mai util pentru lupta, la fel cum un bun cizmar face din pielea disponibila cea mai frumoasa incaltaminte si cum procedeaza si toti ceilalti mestesugari. Astfel stand lucrurile, niciodata omul fericit nu ar putea deveni nefericit; dar, desigur, nici fericit nu s-ar putea spune ca e daca ar trebui sa indure nenorocirile lui Priamos. Si el nu va fi inconstant, nici usor de clintit, pentru ca nu va putea fi cu usurinta smuls din starea de fericire; sau, daca va fi, in nici un caz de neplaceri oarecare, ci de mari si numeroase nenorociri, in urma carora nu ar putea redeveni fericit in scurta vreme, ci doar la capatul unei lungi perioade, in timpul careia va fi putut redeveni apt de lucruri mari si frumoase.

Atunci, ce ne impiedica sa-l numim fericit pe cel ce actioneaza in conformitate cu virtutea perfecta si, pe langa aceasta, este inzestrat cu suficiente bunuri exterioare, si nu numai pentru un timp, ci de-a lungul unei intregi vieti implinite? Sau poate trebuie sa adaugam ca “va trai si va muri fericit”, din moment ce, desi viitorul ne este necunoscut, consideram fericirea un scop, si inca unul desavarsit, absolut in toate imprejurarile? Astfel fiind, vom spune ca, dintre cei vii, fericiti sunt cei ce au si vor avea parte de cele mentionate inainte, dar asta in masura in care oamenii pot fi fericiti. Sa incheiem insa aici consideratiile privitoare la acest aspect.

Gramopic of the day

Lui Gramo i-a atras atentia un desen facut pe spatele unui panou publicitar de langa Opera:

Bizarre Bra ad

In anii ’70 sfarcurile (pardon de expresie) au devenit accesorii vestimentare 🙂 Am aflat de asta de la reddit, despre care tocmai a scris Alex Brie.

Bizarre Bra ad
Originally uploaded by Hilly_Blue.

Meta stiri

sex      bani      coruptie       penibil
      fotbal      dezastru      moarte      conspiratie
masini      incredibil      terorism       razboi
      sinucidere      stiinta pentru toti

Festival de muzica electronica – Rokolective

Cea de-a doua editie a festivalului de muzica electronica si arte vizuale conexe Rokolective va avea loc pe 23, 24 si 25 martie, la sala Preoteasa si la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti.

Abonamentul pentru cele trei zile de festival are pretul de 45 de lei, iar biletele de o zi pot fi cumparate cu 20 de lei, doar de la fata locului. [sursa: mediafax]