Home

Aici e criogenizat vechiul “gramo.ro”. Nu vor mai apărea posturi noi pe blog, iar vechile posturi conțin o mulțime de chestii care nu mai funcționează și pe care n-o să le mai repare nimeni. It was a nice ride, though.

Urmează o listă de posturi la nimereală:

Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (31)

Din capitolul despre “grandoare sufleteasca” n-am inteles mare lucru. 🙁 In primul rand, n-am inteles ce fel de virtute e asta. De fapt, mai intai de toate n-am inteles de ce Aristotel, in loc sa vorbeasca despre virtutea respectiva, vorbeste despre un anumit gen de oameni – oamenii “grandorii sufletesti”.

Adica, una este sa-mi spui, de pilda, ce este curajul si alta sa-mi dai exemple de oameni curajosi (sau chiar sa mi-l descrii pe “omul curajos”). El zice ca nu e nici o diferenta. In fine,…

In orice caz, din momentul in care Aristotel spune ca “omul grandorii sufletesti” crede despre el ca e “demn de lucruri mari”, lui Gramo i s-a rupt filmul. Pai nu-i cam nashpa sa crezi ca esti “demn de lucruri mari”? Nu e asta o lipsa de modestie? Nu-i mai bine sa incerci sa faci tot ce poti cat mai bine, fara sa te crezi un mare geniu, un mare artist sau om de stiinta, un mare… whatever what?

Chiar si Aristotel spune ca asta e atitudinea unui om “cu bun simt”. Deci grandoarea sufleteasca se opune bunului simt? Si atunci cum de e o virtute?

Si de unde stii ca esti “facut pentru fapte mari”? (asta nu e un citat, am folosit ghilimelele in alt scop aici) De unde stii ca meriti sa te onoreze toata lumea?

I mean, nu stiu, daca te gandesti, de pilda, la o persoana care candideaza pentru functia de presedinte intr-o tara. Gramo ar vota mai degraba pe cineva care nu spune “eu sunt facut(a) pentru fapte mari”, ci “am incredere ca pot sa indeplinesc bine treburile pe care le presupune functia pentru care candidez; chestia asta cere o anumita pregatire, pe care cred ca o am; dar in rest, nu are nimic ‘maret’; e o functie, ca oricare alta”.

Iar apoi, pe masura ce am citit caracterizarea omului cu grandoare sufleteasca (imi vine sa-l numesc “grandomanul sufletist” 🙂 ), am inteles tot mai putin. E “mandru si dispretuitor”, isi aduce aminte de cei carorea le-a facut servicii, dar nu si de cei care i-au facut servicii. Are o atitudine superioara (e drept, nu fata de oamenii “de rand”), “e dispus sa faca putine lucruri” s.a.m.d.

Nope, Gramo nu-l place pe omul asta. Si nu intelege nici in ruptul capului de ce ar trebui sa-si doreasca sa fie ca si el.

Iar spre sfarsitul capitolului, cand Aristotel descrie vocea omului cu grandoarea taras si felul in care acesta gesticuleaza, totul a capatat, pentru Gramo, cel putin, o turnura comica. Sigur ca nu in asta consta grandoarea, intr-un anumit fel de a vorbi si a te misca. Si nici nu e neaparat un criteriu dupa care sa recunoasti grandoarea sufleteasca. Si atunci, ce rost are sa dai o astfel de descriere?

In final, Aristotel spune ca grandorii sufletesti i se opune mai tare umilinta (extrema pe minus) decat vanitatea (extrema pe plus), fiindca “spiritul umil apare mai frecvent si este mai suparator”. Sorry, dar aici suntem in alt film decat Aristotel. Nu vedem in ce fel un spirit umil poate fi suparator si pace. Asta e.

Un film cu Charlie Chaplin pe care nu-l vazusem

Mi s-a parut genial. E regizat de Chaplin, iar muzica e compusa tot de el. Si nu e un film mut. Se cheama Monsieur Verdoux:

Pe bloguri & stuff

Arhi are un post frumos, care mi-a amintit de o chestie a lui Minulescu (nu, n-am scris gresit, e altul decat Minculescu): “Doua jucarii stricate / merg tinandu-se de mana.” (toata poezia am gasit-o aici).

Madelin scrie un post foarte fain, asa cum te astepti sa fie un post fain pe un blog personal (la sfarsit e si o compunere pe care am citit-o cu placere).

Suzi are si ea un post misto, in care ne povesteste cum se uita la Top Gear. Postul se incheie asa:

Voiam să spun că eu aş urmări orice emisiune, poate fi şi cu psihologia fazanilor vietnamezi, cu condiţia să fie făcută de nişte oameni cu cap şi cu pasiune, pe bune, cred că asta este treaba, cînd e ceva făcut original şi frumos, poate fi asimilat şi de neofiţi şi de dezinteresaţi, exact cum ai pune Beethoven vacilor ca să dea mai mult lapte, nu lăcrimează de emoţie ca un dirijor bătrîn, dar rumegă mai relaxat.

E mai importanta autenticitatea decat subiectul? Intr-o lume lipsita de autenticitate, in contextul in care nu umbli dupa ultra-mega-performante culturale, ci vrei, pur si simplu, sa te destinzi, poate ca da. Noi recunoastem: ascultam Beethoven ca sa rumegam mai relaxat.

O multime de bloggeri comenteaza faza cu plecarea lui Traian Ungureanu de la Cotidianul (Comanescu a postat ceva despre asta inca de vineri). Nimic foarte interesant (pentru noi, cel putin).

La Zoso am gasit un link catre articolul asta. Stiam ca suntem varza atunci cand e vorba de coruptie si mita si stiam si ca in sistemul sanitar lucrurile stau ingrozitor. Nu stiam ca pe bloguri romanesti s-au postat si “tarifele” la care trebuie sa fie mituiti doctorii pentru diverse interventii medicale. De fapt, pana nu vedem un post de genul asta, ne e greu sa credem asa ceva, indiferent ca o spun cei de la The New York Times.

In fine, Metropotam anunta ca organizeaza un foto-something in week-end, dar toata povestea pare deja atat de formala (confirmare, rezervare, traseu, bleah) incat ne-a pierit cheful sa mergem. Daca e frumos, o sa iesim si noi la un photowalking, la sfarsitul saptamanii, cu niste prieteni.

Gramo se gandeste sa adopte un ONG

Cine nu si-a dorit sa isi aleaga un ONG mic si necajit si sa-l ia pe blogul lui si sa-l promoveze? 🙂

Proiectul Adopta un ONG e interesant. Ce-o sa iasa din relatia dintre bloggeri si ONG-uri?

Are cineva de pierdut? Dar de castigat? Pai,… poate societatea ar avea de castigat. Asa ca, in fine, am zis ca merita o incercare.

Dar inca n-am reusit sa alegem un ONG. Unele ne-au facut cu ochiul: Romani Criss, ARAS, APD, Salvati Copiii, ANOSR s.a.

Mai ne gandim, mai ne informam, poate ne dati si voi sugestii,… 🙂

Sa-l intelegem pe parintele artei conceptuale

Tineti minte ca vorbeam mai demult despre conceptual art, nu? Daca vreti sa intelegeti mai multe despre ce a avut parintele artei conceptuale, Marcel Duchamp, in cap, atunci site-ul asta “e un trebuie” (click pe imagine):

[via Boing Boing]

p.s. A, si daca aveti timp si chef, puteti sa va intoarceti dupa aia aici sa discutam. 🙂