Referinta e aici, iar asta ar fi un punct de pornire pentru o cautare, dar nu am acum timp sa ma ocup de treburile astea.
Oricum, ideea lui Dewey ca poti gandi utilizand un material oarecare sau un instrument mi se pare atragatoare si familiara. Vad, de pilda, ceea ce face un olar care modeleaza lutul drept un proces cognitiv, sunt tentat sa spun ca olarul “gandeste cu materialul”.
Nu stiu daca e mai greu sa potrivesti culori decat sa potrivesti cuvinte, asa cum pare sa creada Dewey, dar vad apropierea intre cele doua.
Problema e ca apasatul pe un intrerupator nu comunica nimic – desi ar putea comunica (vezi, de pilda, “butonul” cu ‘Like’ de pe Facebook) -, iar gandurile trebuie sa fie in principiu comunicabile (altfel spus, gandirea si comunicarea par sa fie legate conceptual).
Iau un alt exemplu: incerc sa fac o melodie. Lucrurile se vor desfasura in moduri foarte diferite daca folosesc instrumente muzicale diferite pentru asta. Intr-un fel, e ca si cand as “gandi in sunete” cu ajutorul instrumentului – asocierile intre anumite sunete depind si de particularitatile instrumentului folosit.
Daca as avea in fata o persoana care incearca sa compuna o piesa cantand diferite note cu ajutorul unui instrument, as fi curios sa o urmaresc. Cred ca as avea, intr-un fel, senzatia ca inteleg cum gandeste persoana respectiva “in termeni muzicali”. Sigur ca n-ar fi vorba doar de particularitatile instrumentului pe care il foloseste, ci si de reguli mai generale de compozitie, armonie, improvizatie s.a.m.d. Dar n-ar fi vorba acolo de comunicare, in sens propriu.
De ce? Fiindca sirul de sunete nu mi se adreseaza? Asa, n-ar fi vorba de comunicare nici daca as auzi cum o persoana incearca sa ia o decizie gandind cu voce tare. Sirul de cuvinte nu mi se adreseaza.
Pentru mine era importanta distinctia intre actiuni verbale (in cazul carora ar putea fi aplicata teoria actelor de vorbire) si actiuni non-verbale (in cazul carora ar putea fi aplicat acelasi model, prin extindere). In plus, mi se pare, simplificand lucrurile, ca “a gandi” e tot o actiune (asta in contra conceptiei vechi potrivit careia “una e gandul si alta e fapta”). Dar imi e greu sa spun ca gandirea e asociata strict cu actiunile verbale.
M-am indepartat de punctul de plecare.
Un alt lucru la care ma gandesc in ultima vreme este daca intotdeauna continutul unei actiuni trebuie sa aiba o structura (predicativa sau relationala sau altfel). De pilda: lovesc o minge cu un bat, salut o persoana, evit o baltoaca, injur.