E interesant de discutat despre statutul / rolul evaluarilor morale (“E rau sa furi.”). Pe de o parte, fiindca obiectul evaluarilor morale sunt de obicei actiunile. Pe de alta parte, fiindca daca privesti “afirmatiile morale” ca acte de vorbire, s-ar putea sa descoperi lucruri interesante.
Din perspectiva asta, cognitivistii morali poate ar spune ca e vorba despre acte de vorbire constatative, in timp ce emotivistii ar spune, probabil, ca este vorba despre expresive. Iar prescriptivistii ar putea spune ca este vorba despre directive.
Glosand pe marginea unor idei ale lui Aristotel (interpretat un pic wittgensteinian), eu as spune ca afirmatii de genul “Cauta sa eviti insuficienta si excesul in orice actiune.” (asta nu e o “afirmatie morala” in sens strict) sau “Cauta sa actionezi in asa fel incat sa produci mai multa fericire cator mai multi oameni (si cat mai putina nefericire).”, sau “Actioneaza tinand cont de faptul ca actiunile tale ar putea institui reguli de actiune.” pot fi utilizate pentru a realiza acte de vorbire diferite.
Intr-un caz, rolul lor este sa te ajute la formarea unor deprinderi de actiune (deci sunt un soi de directive, dar nu sunt comenzi). Altfel spus, astfel de evaluari nu servesc (in asemenea situatii) la justificarea actiunilor. Si nici nu iti ghideaza actiunile, in mod direct. Ele sunt mai apropiate de formulari de genul “Cand vorbesti limba engleza, ai grija la verbele neregulate.”, sau: “Incearca sa iti revezi in minte miscarile, dupa ce te-ai antrenat la sala.”.
Sunt, altfel spus, un soi de sfaturi menite sa iti usureze invatarea (in cazul acesta e vorba de formarea unor deprinderi de actiune).
Nu spun ca astfel de afirmatii n-ar putea fi utilizate si altfel (in activitati de deliberare sau justificare, de pilda, sau ca un soi de reactii de raspuns pe care i le dau cuiva pe parcursul unui antrenament). Dar cred ca modelul teoretic al actelor de vorbire ar putea produce mai multe lamuriri aici.
Al doilea lucru la care m-am gandit in ultimul timp e asta. Cineva mi-ar putea reprosa ca incercarea mea de a cauta conexiunile rationale dintre actiunile care formeaza o succesiune, orientata de un anumit scop, e lipsita de realism.
“In fond, nici una dintre actiunile noastre nu se inscrie cu adevarat intr-o astfel de succesiune. De cele mai multe ori, actiunile noastre apar pe fundalul unei retele de scopuri diferite, intre care exista convergente si tensiuni.”
Iar problema mai serioasa ar putea fi exprimata asa: “Intrucat asa stau lucrurile, trebuie sa distingi intre gandire (deliberare in vederea actiunii sau justificare a actiunilor) si actiune.”
Cred ca trebuie sa ma gandesc la un raspuns la problemele astea. Am cateva lucruri in minte, dar inca nu s-au decantat suficient.