[textul e aici]
Chestia cu mania care e ca un caine, de la inceputul capitolului, mi s-a parut poetica. Diferenta dintre manie si ratiune ar fi, se pare, asta. Mania asculta, totusi, de ordinele ratiunii, asa cum asculta un caine de ordinele stapanului. Dorinta, in schimb, nu asculta de nici un fel de ordine.
Am mai putine comentarii de facut in legatura cu capitolul asta (adica asta). Primul lucru care mi-a sarit in ochi a fost ca Aristotel pare sa ii puna in aceeasi galeata pe oamenii care isi gatesc copiii si ii mananca (si pe cei care isi mananca mamele) cu oamenii care isi rod unghiile.
[textul e aici]
Analogia de aici mi s-a parut foarte interesanta. Rolul ei este sa sprijine o afirmatie din capitolul anterior – nu poate exista virtute fara intelepciune practica. Cu primii doi termeni ai analogiei am inteles cum stau lucrurile. Poti sa ai, de pilda, bune abilitati de vanzator, dar sa nu ai intelepciune practica in domeniul vanzarilor.