[textul pentru saptamana asta o sa apara maine, acum suntem morti de oboseala si nu mai putem nici unul sa stam sa-l transcriem; sry!]
Cea mai mare problema pe care am avut-o in capitolul asta a fost urmatoarea: de ce spune Aristotel ca “echitabilul, desi este drept, nu se identifica cu dreptul pozitiv, ci este un amendament al acestuia”? Ce vrea sa spuna cu asta? Si de ce spune ca aici e vorba de o aporie?
X
Ramane sa tratam in continuare despre echitate si despre ceea ce este echitabil si, de asemenea, sa determinam raporturile dintre echitate si dreptate, dintre ceea ce este echitabil si ceea ce este drept.
Aristotel se intreaba mai intai daca un om poate sa suporte un lucru nedrept fiindca vrea sa suporte asa ceva, propunandu-si (probabil) sa faca asta. Si se intreaba si daca se poate face un act de dreptate in mod involuntar.
IX
S-ar putea pune intrebarea daca am adus suficiente precizari referitoare la suportarea nedreptatii si la comiterea ei, in primul rand daca lucrurile stau ca in straniile cuvinte ale lui Euripide:
“Ca sa vorbesc pe scurt, mi-am ucis mama.”
“Ai facut-o oare de bunavoie si cu consimtamantul ei, sau impotriva vointei tale si a vointei ei?”
In capitolul VII Aristotel distinge intre drept natural si drept pozitiv, fara sa arate insa ca exista drepturi naturale, adica legi care nu se bazeaza doar pe obiceiuri ale unei societati. Doar spune ca exista si atat.
VII
Dreptul politic cuprinde doua specii: dreptul natural si dreptul pozitiv. Natural este cel care pretutindeni isi pastreaza valabilitatea, indiferent de opiniile pe care le suscita. Pozitiv este cel care, indiferent de orientarea sa originara, odata instituit se impune; de exemplu, obligatia de a plati o mina pentru rascumpararea unui prizonier, sau de a sacrifica o capra si nu doua oi, ca si toate celelalte dispozitii particulare privitoare la cazuri particulare, cum ar fi aceea de a aduce sacrificii in onoarea lui Brasidas [general spartan ucis in timpul razboiului peloponesiac] si tot ce se prescrie sub forma de decret.
[textul e aici]
“Care sunt actele nedrepte pe care trebuie sa le comita cineva ca sa fie nedrept?” – am stat un pic pana am inteles intrebarea asta. Un om care nu se poate abtine si, din cauza unui impools de moment, baga in buzunar un bec si pleaca din Carrefour cu el fara sa-l plateasca, nu e neaparat un hot.
[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara cu o mica intarziere]
VI
Dat fiind insa ca cineva poate comite un act nedrept fara sa fie neaparat un om nedrept, se pune intrebarea: care sunt actele nedrepte pe care trebuie sa le comita cineva ca sa fie nedrept in fiecare forma de nedreptate, de pilda pentru a fi un hot, un om vinovat de adulter sau un talhar? Sau poate ca nu in natura actului sta deosebirea?
V
Dupa unele opinii, dreptatea consta pur si simplu in reciprocitate, asa cum au afirmat pythagoreii; ei defineau ceea ce este drept prin simplul fapt de a suferi la randul tau raul pe care l-ai facut altcuiva.
[am facut o pauza de o saptamana]
Recitind capitolul IV mi-a fost mai limpede ce ma deranja la afirmatia ca “dreptatea e o proportie”. Cand Aristotel vorbea, in capitolul III, despre impartirea dreapta a bunurilor intre membrii unei comunitati, era mai greu de vazut unde e problema. Acum, cand vorbeste despre ceea ce numeste el “dreptatea corectiva”, a fost mai usor.