Tag Archives: aristotel

Care e de fapt treaba cu Aristotel si Etica lui nicomahica?

Acum aproape 10 ani Gramo-boy avea de discutat niste texte cu cativa studenti, la un seminar de Introducere in teoria cunoasterii stiintifice. La inceputul semestrului nu era in tara, asa ca a inceput discutiile pe o lista de discutii. In fiecare saptamana era trimis pe lista un text, dupa aceea se discuta.

Dupa incheierea discutiilor respective, lista a ramas activa, pana cand administratorii serverului pe care era gazduita au sters adresele de mail ale tuturor abonatilor de acolo, dintr-un motiv necunoscut. Dupa o vreme au fost sterse, tot fara motiv, si arhivele filos-teor (asa se chema lista; puteti totusi vedea mesajele postate acolo aici).

Continue reading

Aristotel, Etica nicomahica – Ce-a inteles Gramo (52)

[textul e aici; pagina proiectului ‘Etica Nicomahica’ e aici; gata, am terminat cu “restantele” si am intrat in vacanta]

Aristotel spune ca pentru a intelege natura intelepciunii practice trebuie sa ne uitam la oamenii pe care ii consideram intelepti. Si nu e prima data cand face asta. Dar nu ar fi mai interesant sa ne uitam la oamenii care trec drept intelepti dar se dovedesc a fi foarte prosti si sa vedem ce le lipseste?

Continue reading

Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (52)

V

O modalitate de a intelege natura intelepciunii practice este aceea de a-i observa cu atentie pe cei pe care-i consideram intelepti. Se pare ca pe omul intelept il caracterizeaza capacitatea de a delibera corect in legatura cu ceea ce este bun si util pentru el, nu sub un aspect particular (cum ar fi ceea ce favorizeaza sanatatea sau vigoarea fizica), ci in general, pentru atingerea unui mod de viata fericit. Dovada ca atribuim intelepciunea practica si celor care, intr-un domeniu determinat, cumpanesc bine lucrurile cand urmaresc un scop deosebit in chestiuni ce nu tin de arta. Asadar, generalizand, putem spune ca intelept este omul capabil sa delibereze.

Continue reading

Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (51)

III

Reluand astfel lucrurile de la inceput, sa tratam in continuare despre aceste virtuti.

Sa admitem deci ca modalitatile prin care sufletul enunta adevarul sub forma de afirmatie sau negatie sunt in numar de cinci: arta, stiinta, intelepciunea practica, intelepciunea speculativa, intelectul intuitiv; caci supozitia si opinia ne pot induce in eroare.

Continue reading

Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (49)

Ok, a inceput cartea a VI-a. Povestea de pana acum, in mare, e asta: scopul vietii oamenilor e fericirea; fericirea e o activitate a sufletului in acord cu virtutile; nu te nasti cu virtuti, trebuie sa le inveti; sunt doua feluri de virtuti: etice si intelectuale (dianoietice); in cazul virtutilor etice, ca sa inveti o virtute tre’ sa incerci sa pastrezi in actiuni linia de mijloc; asa stau lucrurile cu curajul, cumpatarea, generozitatea, aspiratia spre onoare, blandetea, amabilitatea si altele; si la fel e si in cazul dreptatii, doar ca aici lucrurile sunt ceva mai complicate.

Continue reading

Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (50)

[comentariul la textul de dinainte o sa apara in curand]

II

Exista in suflet trei factori fundamentali, ce determina actiunea si adevarul: senzatia, intelectul, dorinta. Dintre acestia, senzatia nu este principiul nici unei actiuni; dovada ca animalele sunt dotate cu senzatie, dar nu participa la actiune. Continue reading

Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (48)

[textul e aici; pagina proiectului s-a mutat aici; textul pentru saptamana asta il punem dupa ce dormim 🙂 ]

N-am inteles de ce e atat de important pentru Aristotel sa sustina ca nimeni nu poate sa se nedreptateasca singur, dar e clar ca asta vrea sa spuna. Cazul sinuciderii era, probabil, un caz care ii ridica probleme. Cel care se sinucide, zice el, comite o nedreptate, fiindca incalca legea (e discutabila, totusi, afirmatia ca legea interzice tot ceea ce nu prescrie, dar in fine).

Continue reading