Imi voi permite sa comentez, punctual, urmatoarele doua argumente:
Despre primele doua premise ale argumentului a spus cate ceva Stefan Iancu. Gasesc ca are dreptate - nu este in regula sa reducem educatia la business, chiar daca, macar in parte, universitatile functioneaza ca intreprinderi.
In legatura cu a treia premisa, ma intreb insa in ce fel foloseste Dragos cuvantul "finantator"… Statul nefiind creator de capital, ci numai redistribuitor sau consumator de resurse, putem spune despre el ca finanteaza educatia numai in sens metaforic. Statul colecteaza impozite cu care "finanteaza" educatia publica - este numai indirect un "finantator". Nu as m-as grabi sa spun nici despre cetatenii impozitati ca finanteaza, propriu-zis, educatia, cata vreme intentia lor, in momentul in care isi platesc taxele si impozitele, nu este sa alimenteze educatia publica. Oricum, in cele din urma, ca vor sau nu, eforturile cetatenilor impozitati – si nu cele ale Guvernului – sprijina educatia publica. Asadar, studentii se afla la un capat al unui sistem redistributionist, educatia publica; la capatul celalalt al aceluiasi sistem sunt cetatenii romani. Pe parcursul circuitului redistributionist, functionarii publici, construnctorii cladirilor universitare, personalul nedidactic, profesorii etc. sunt angajati de stat sa mentina intrega masinarie. Ca angajati ai Statului, atat profesorii, cat si functionarii Ministerului Educatiei se situeaza pe acelasi plan in raport cu sursa concreta de finantare; de ce ar trebui atunci Guvernul sa decida folosirea banilor si nu profesorii, cu atat mai mult cu cat profesorii sunt mai aproape de studenti decat functionarii si, prin urmare, le pot evalua performantele? (Raspunsul usor ar fi: "Pentru ca Guvernul cu asta se ocupa.")
Desigur, intr-un sens, presupunand ca ne aflam intr-un cadru universitar strict privat, spunem ca un consumator – in speta, un student platitor (direct) al pretului serviciului de scolarizare – este "stapan" pe piata. Pe o piata (perfect) libera, intreprinzatorii – actionarii unei universitati private - procedeaza astfel incat sa satisfaca preferintele consumatorilor. De aici nu decurge insa ca cel care controleaza sau trebuie sa controleze intreaga organizare a afacerii este consumatorul. Consumatorul este "suveran" in masura in care poate alege intre diferite produse, nu in calitate de sfatuitor al intreprinzatorului. Este posibil ca exigentele pietei sa legitimeze scheme de organizare care, la prima vedere, sunt suspecte in ochii consumatorului. Asa se intampla pentru ca, la urma urmelor, de cele mai multe ori, consumatorii nu se pricep – nici nu pot, obiectiv - sa-si satisfaca singuri preferintele. (Nu ma indoiesc ca strictetea regulilor celor mai faimoase universitati sau departamente occidentale l-ar contraria pe Dragos Bucurenci.)
Stefan Cojocaru