Dizolvare?

[Teodor Gugiu <tgugiu@k.ro>]

  mircea tobosaru <mircea_tobosaru@yahoo.com> wrote:
  >> (2) si (B)sunt oarecum independente. (2) spune ca
  >> "cine crede ca p crede si ca crede ca p", in timp ce
  >> (B)spune mult mai mult, si anume ca un subiect a
  >> crede
  >> toate consecintele opiniilor sale. Ceea ce mi se
  >> pare
  >> mie ca are efectiv legatura cu problema mea este
  >> (B)si
  >> nu (2). Un subiect poate foarte bine sa creada ca
  >> crede..., fara ca prin asta sa traga si concluziile
  >> din ce crede (adica sa creada ce rezulta din ce
  >> crede). (2) mi se pare mult mai slaba decat (B) cel
  >> putin pentru discutia de fata. 
  >> Asadar nu mi se pare deloc evident ca daca acceptam
  >> (2),acceptam si (B).
  >
  >In primul rand,amintesc regula R:daca T este o teza a
  >sistemului atunci CT este deasemenea o teza a
  >sistemului .Deci daca T=Cap atunci avem si
  >Cap-->CaCap,adica 2. B este in legatura cu 2 caci imi
  >spune ca asa cum p-->p tot asa din Cap obtinem
  >CaCap.Dar B,amintesc ,este o presupozitie a
  >sistemului,nu face a efectiv parte din sistem.Din ea
  >nu se deduce 2,2 fiind o axioma.Dar B face posibila
  >2.Daca nu acceptam B nu putem accepta nici pe 2.B este
  >o exemplificare a lui B.2 este axioma a unui sistem
  >care are pe B ca presupozitie a constructiei sale ,asa
  >ca e clar ca daca nu acceptam axioma ,acceptam si B.B
  >este traducerea lui 2 si a unei alte axiome ,adica
  >alui 4( Ca(p-->q)-->(Cap-->Caq)).
  Daca 4 este axioma a sistemului eu nu faceram decat sa spun ca 4 mi se
pare
  mult mai tare decat 2. In acest moment nu mai conteaza presupozitiile
  implicite ale sistemului. Altminteri nici nu cred ca un sistem trebuie sa
  aiba "presupozitii" substantiale in felul in care spui tu. In orice caz
ce
  spuneam eu se reduce la a spune ca 4 este indezirabila, in timp ce 2 este
  oarecum independenta de problema mea.
  >>
  >> Obiectia mea nu a fost
  >> ca
  >> rationamentele de tipul lui (II) sunt false pentru
  >> ca
  >> S nu crede ca crede, ci pentru ca pur si simplu nu
  >> isi
  >> da seama ca decurge ceva din opiniile lui. Prin
  >> urmare
  >> eu neg ca (CaCax=y&CaCaPx)-->CaCaPy. Din cauza asta
  >> am
  >> spus ca daca se poate arata ca (II) decurge din (2)
  >> mi
  >> se pare realmente o solutie, pentru ca (2) mi se
  >> pare
  >> foarte de bun simt. In schimb (B) nu mi se pare
  >> deloc
  >> astfel pentru ca ea implica realmente o idealizare
  >> imensa: ca subiectul despre care se vorbeste sa nu
  >> aibe nici o pereche de opinii independente dar logic
  >> conectabile. Asta nu mi se pare o premisa deloc
  >> plauzibila pentru un sistem de logica epistemica, in
  >> schimb formularea ta cu modalitati mi se pare ok,
  >> dar
  >> nu mi se pare ca rezolva problema.
  >
  >
  >iarasi,nu am sugerat ca 3 poate fi derivat din 2.3 are
  >cum sa fie derivabila din doi.3 este derivabila din
  >Cax=y si CaPx prin regula eliminarii
  >identitatii(desigur,presupunand ca am definit ce
  >inseamna deductia naturala pentru acest
  >sistem).singura legatura a lui 2 cu 3 este ca 2 este
  >axioma a unui sistem care se bazeaza pe B ,la fel cum
  >regula substitutiei ,facand parte din sistem,se
  >bazeaza pe B.Repet:a se baza nu inseamna ca ceva poate
  >fi dedus din B.B este presupozitie neformala,dar care
  >"se vede" din R ,2,si 4.Ma mir ca 2 ti se pare de bun
  >simt, fara sa iti dai seama ca astfel accepti si
  >presupozitia pe care e construita,adica B .Daca nu 
  >accepti B atunci de ce ai accepta 2? Din R si Cap "am
  >otinut" CaCap ,adica 2.Dar R si 2 nu sunt
  >independente.daca accepti 2 accepti ca daca a crede p
  >atunci ,conform regulii R crede si ca crede p,adica
  >accepti ca trage toate consecintele din credinta sa
  >initiala(Cap).Deci e evident ca daca accepti pe 2
  >accepti pe B.
  Nu mi se pare deloc evident ca daca accept 2 trebuie sa accept si B. 2
  vorbeste despre ce se poate deriva dintr-o singura propozitie in timp ce
B
  vorbeste despre ce se poate deriva din cel putin doua propozitii. Eu
  contest in continuare B. In paranteza fie spus ca 2 nici nu spune ce se
  poate deriva dintr-o propozitie. Dintr-o propozitie nu se poate deriva
  decat ea insasi atunci cand nu e considerata in conexiune cu altele. Din
  Cap ar trebui stricto sensu sa derivam, banal, Cap, insa asta nu ne-ar fi
  de nici un ajutor pentru construirea unui sistem axiomatic de logica
  epistemica. Nu ne-ar fi utila ca axioma Cap-->Cap pentru ca axiomele
  trebuie sa introduca o informatie cat de cat relevanta despre operatorii
cu
  care lucram. De aceea spuneam ca H. considera Cap-->CaCap un fel de
  definitie implicita (sau o parte a def. implicite, daca mai luam in
  considerare si alte axiome) a lui "Cap".

  >putem sa obtinem o infinitate de consecinte :
  >(8)Cap
  > Cap-->CaCap (care este 2 si exprima R)
  > deci CaCap 
  >apoi 
  > CaCap(obtinut mai sus )
  > CaCap-->CaCaCap (obtinuta din CaCap si R)
  >deci CaCaCap
  >si se poate continua asa la infinit obtinand ceva de
  >genul CaCaCaCaCaCaCaCaCaCap ,care este un fbf ,conform
  >
  >lui 2,R si presupozitiei initiale ca Cap.
  >Deci poate te mai gandesti si imi spui cum de poti
  >accepta 2 ,fiind impacat cu consecintele sale de mai
  >sus,care reprezinta in fond exact ce spune B.
  Eram constient de consecintele de mai sus, care intr-adevar sunt
  indezirabile, dar ele decurg din 2 prin R, prin urmare nu este vinovata
  pentru aceasta consecinta nedorita doar 2. Asta e o problema generala
care
  apare in toate logicile "neclasice" (filosofice) legata de repetitia
  operatorilor specifici. Cand afirmam ca mi se pare OK 2 ma refeream doar
la
  legatura lui 2 cu problema pe care o discutam. Daca eliminam reguala R
tot
  nu e suficient pentru ca ramane 2 care poate fi folosita pentru derivarea
  unor asemenea teoreme din alte teoreme. Nu stiu ce sa zic de asta. Poate
ca
  ar trebui sa eliminam chiar 2. Insa pentru problema mea imi mentin
parerea
  ca 2 nu este o rezolvare. Este nevoie de ceva de felul lui 4 (in plus
fata
  de eliminarea identitatii) pentru ca 3 (II) sa devina teorema. In plus nu
  cred ca in derivarea lui 3 este nevoie de 2.
  > De pilda este greu de crezut ca un sistem
  >> > > axiomatic care contine ca axioma sau in care
  >> este
  >> > > derivabila (3) poate fi
  >> > > considerat o descriere sau o reconstituire
  >> acurata
  >> > a
  >> > > modului cum folosim
  >> > > efectiv enunturile de opinie in limbajul
  >> natural.
  >
  >3 nu ar avea cum sa fie o axioma.Dar trecand peste
  >asta, nu stiu de ce spui ca nu este o descriere justa
  >a modului cum folosim enunturile de opinie.Eu unul
  >daca cred ca x=y si ca Px cred si ca Py.Si am
  >pretentia ca cineva caruia ii spun ce premise cred si
  >la ce concluzie am ajuns sa fie de acord ca am
  >rationat corect.Daca mi-ar spune ca nu este corect cum
  >am rationat l-as privi suspect.Vezi,e o diferenta
  >intre a spune ca cineva face sau nu face o anumita
  >conexiune intre credintele sale si a spune ca un
  >rationament nu e valid.daca eu iti spun ca am o noua
  >credinta obtinuta pe baza altor doua credinte,tu nu o
  >sa-mi poti spune ca nu am facut un rationament valid
  >doar pentru ca "ai fi putut sa nu faci conexiunea
  >asta".
  Aici cred ca tu faci o confuzie. Pentru ca tu sa ajungi la o concluzie
din
  opiniile tale este suficient sa folosesti un sistem axiomatic clasic, nu
  unul epistemic. Inca odata observ ca tu consideri ca un sistem de logica
  epistemica "oglindeste" un sistem clasic, in sensul ca oricarei teoreme
al
  unui asemenea sistem clasic ii corespunde o teorema in sistemul epistemic
  (prin prefixarea operatorului "Ca-" teoremei din cel clasic). Asta
rezulta
  si din presupozitia A. Mie mi se pare ca nu este deloc indiferent daca
  spunem p-->q sau Ca(p-->q). Nu este deloc indiferent daca atribuim
  proprietati logice operatorilor epistemici sau nu. In orice caz pentru
  contraexemplul tau este suficient ca tu sa folosesti un sistem clasic
(fara
  modalitati epistemice). In acest caz, sigur, oricine ar fi de acord cu
  tine. Insa nu acelasi lucru se intampla cand vorbesti desptre opiniile
  cuiva, inclusiv despre opiniile tale. Este o contingenta ca tu esti atat
de
  rational incat sa crezi si ce rezulta din ce crezi. Insa nu este o lege
  logica sa fie asa, deci nu este o lege logica (4),
Ca(p-->q)-->(Cap-->Caq),
  in timp ce (p-->q)-->(p-->q) este! Inca odata te intreb, daca "S crede ca
  p" e adevarat cand S chiar crede ca p cum poti spune ca 4 este o lege
  logica? 4 spune tocmai ca daca a crede o implicatie si crede si
  antecedentul ei el va crede si consecventul implicatiei! Ori este evident
  ca in realitate nu este asa pentru nici unul dintre noi. Nu este deloc
  evident ca "Ca-" este distributiv fata de o implicatiue, asa cum zice 4.
Eu
  neg ca 4 exprima situatia epistemica reala. Se pare insa ca daca nu
accepti
  4 este imposibl sa accepti un sistem de logica epistemica nebanal. De
aceea
  am spus in mail-ul precedent ca problema pe care am ridicat-o pare sa
arate
  ca nu este posibil sa construim un sistem de logica epistemica, adica sa
  atribuim proprietati logice operatorilor epistemici.
  >adevarate sa obtii o concluzie falsa.Dar cum poti sa
  >spui ca in 3 concluzia este falsa doar pentru ca
  >cineva nu trage concluzia? Daca cineva nu trage
  >concluzia ,nu inseamna ca ea e falsa.Inseamna ca nu
  >mai avem nici un rationament si nu se mai pune
  >problema validitatii sau invaliditatii lui 3.3 spune
  >ca daca cineva crede Py pe baza lui credintei in x=y
  >si a lui Px .atunci el a rationat corect.Daca crede
  >~Py si ne spune ca crede asta pe baza credintelor sale
  >anterioare in x=y si in Px atunci vom spune sigur ca
  >nu a facut un rationament valid.Dar daca nu ajunge sa
  >creada nici ca Py nici ca ~Py ,atunci nu mai avem nici
  >un rationament si nu se mai pune problema daca 3 e
  >valid sau invalid.In rezumat:daca cineva nu ajunge sa
  >aiba credinta ca Py(pe baza...) nu inseamna ca 3 este
  >invalid ,ci ca nu mai avem un rationament care sa fie
  >valid sau invalid,pentru ca nu mai avem nici o
  >concluzie.Deci daca avem (3*)(Cax=y & CaPx) --> Ca~Py
  >,3 e invalid.Daca avem numai (3**)(Cax=y & CaPx) --> 
  > nu mai avem nimic,nu se mai pune problema
  >validitatii.Si in ultimul rand,daca avem (Cax=y &
  >CaPx) --> ~CaPy ea nu poate sa insemne decat 3* sau
  >3**,pentru care am dat daja o analiza mai sus.Consider
  >ca asta e dizolvarea problemei tale.
  >Eu nu consider deloc ca problema e dizolvata astfel. Eu neg ca CaPy este
  consecinta SEMANTICA a lui (Cax=y & CaPx), cu alte cuvinte afirm ca se
  poate ca a sa creada x=y si Px si sa nu creada Py, in timp ce tu sustii
ca
  daca CaPy este derivabil SINTACTIC din (Cax=y & CaPx), atunci ar trebui
sa
  fie si consecinta semantica. Cu alte cuvinte parerile noastre sunt
  divergente in privinta relevantei acestui sistem axiomatic pentru
sistemul
  de opinii al oricarui individ a, sau, altfel spus, tu crezi ca sistemul
de
  credinte al oricarui individ a este un model pentru un asemenea sistem pe
  cand eu neg asta. Teodor
  >Mirceamircea tobosaru <mircea_tobosaru@yahoo.com> wrote:
  >> (2) si (B)sunt oarecum independente. (2) spune ca
  >> "cine crede ca p crede si ca crede ca p", in timp ce
  >> (B)spune mult mai mult, si anume ca un subiect a
  >> crede
  >> toate consecintele opiniilor sale. Ceea ce mi se
  >> pare
  >> mie ca are efectiv legatura cu problema mea este
  >> (B)si
  >> nu (2). Un subiect poate foarte bine sa creada ca
  >> crede..., fara ca prin asta sa traga si concluziile
  >> din ce crede (adica sa creada ce rezulta din ce
  >> crede). (2) mi se pare mult mai slaba decat (B) cel
  >> putin pentru discutia de fata. 
  >> Asadar nu mi se pare deloc evident ca daca acceptam
  >> (2),acceptam si (B).
  >
  >In primul rand,amintesc regula R:daca T este o teza a
  >sistemului atunci CT este deasemenea o teza a
  >sistemului .Deci daca T=Cap atunci avem si
  >Cap-->CaCap,adica 2. B este in legatura cu 2 caci imi
  >spune ca asa cum p-->p tot asa din Cap obtinem
  >CaCap.Dar B,amintesc ,este o presupozitie a
  >sistemului,nu face a efectiv parte din sistem.Din ea
  >nu se deduce 2,2 fiind o axioma.Dar B face posibila
  >2.Daca nu acceptam B nu putem accepta nici pe 2.B este
  >o exemplificare a lui B.2 este axioma a unui sistem
  >care are pe B ca presupozitie a constructiei sale ,asa
  >ca e clar ca daca nu acceptam axioma ,acceptam si B.B
  >este traducerea lui 2 si a unei alte axiome ,adica
  >alui 4( Ca(p-->q)-->(Cap-->Caq)).
  Daca 4 este axioma a sistemului eu nu faceram decat sa spun ca 4 mi se
pare
  mult mai tare decat 2. In acest moment nu mai conteaza presupozitiile
  implicite ale sistemului. Altminteri nici nu cred ca un sistem trebuie sa
  aiba "presupozitii" substantiale in felul in care spui tu. In orice caz
ce
  spuneam eu se reduce la a spune ca 4 este indezirabila, in timp ce 2 este
  oarecum independenta de problema mea.
  >>
  >> Obiectia mea nu a fost
  >> ca
  >> rationamentele de tipul lui (II) sunt false pentru
  >> ca
  >> S nu crede ca crede, ci pentru ca pur si simplu nu
  >> isi
  >> da seama ca decurge ceva din opiniile lui. Prin
  >> urmare
  >> eu neg ca (CaCax=y&CaCaPx)-->CaCaPy. Din cauza asta
  >> am
  >> spus ca daca se poate arata ca (II) decurge din (2)
  >> mi
  >> se pare realmente o solutie, pentru ca (2) mi se
  >> pare
  >> foarte de bun simt. In schimb (B) nu mi se pare
  >> deloc
  >> astfel pentru ca ea implica realmente o idealizare
  >> imensa: ca subiectul despre care se vorbeste sa nu
  >> aibe nici o pereche de opinii independente dar logic
  >> conectabile. Asta nu mi se pare o premisa deloc
  >> plauzibila pentru un sistem de logica epistemica, in
  >> schimb formularea ta cu modalitati mi se pare ok,
  >> dar
  >> nu mi se pare ca rezolva problema.
  >
  >
  >iarasi,nu am sugerat ca 3 poate fi derivat din 2.3 are
  >cum sa fie derivabila din doi.3 este derivabila din
  >Cax=y si CaPx prin regula eliminarii
  >identitatii(desigur,presupunand ca am definit ce
  >inseamna deductia naturala pentru acest
  >sistem).singura legatura a lui 2 cu 3 este ca 2 este
  >axioma a unui sistem care se bazeaza pe B ,la fel cum
  >regula substitutiei ,facand parte din sistem,se
  >bazeaza pe B.Repet:a se baza nu inseamna ca ceva poate
  >fi dedus din B.B este presupozitie neformala,dar care
  >"se vede" din R ,2,si 4.Ma mir ca 2 ti se pare de bun
  >simt, fara sa iti dai seama ca astfel accepti si
  >presupozitia pe care e construita,adica B .Daca nu 
  >accepti B atunci de ce ai accepta 2? Din R si Cap "am
  >otinut" CaCap ,adica 2.Dar R si 2 nu sunt
  >independente.daca accepti 2 accepti ca daca a crede p
  >atunci ,conform regulii R crede si ca crede p,adica
  >accepti ca trage toate consecintele din credinta sa
  >initiala(Cap).Deci e evident ca daca accepti pe 2
  >accepti pe B.
  Nu mi se pare deloc evident ca daca accept 2 trebuie sa accept si B. 2
  vorbeste despre ce se poate deriva dintr-o singura propozitie in timp ce
B
  vorbeste despre ce se poate deriva din cel putin doua propozitii. Eu
  contest in continuare B. In paranteza fie spus ca 2 nici nu spune ce se
  poate deriva dintr-o propozitie. Dintr-o propozitie nu se poate deriva
  decat ea insasi atunci cand nu e considerata in conexiune cu altele. Din
  Cap ar trebui stricto sensu sa derivam, banal, Cap, insa asta nu ne-ar fi
  de nici un ajutor pentru construirea unui sistem axiomatic de logica
  epistemica. Nu ne-ar fi utila ca axioma Cap-->Cap pentru ca axiomele
  trebuie sa introduca o informatie cat de cat relevanta despre operatorii
cu
  care lucram. De aceea spuneam ca H. considera Cap-->CaCap un fel de
  definitie implicita (sau o parte a def. implicite, daca mai luam in
  considerare si alte axiome) a lui "Cap".

  >putem sa obtinem o infinitate de consecinte :
  >(8)Cap
  > Cap-->CaCap (care este 2 si exprima R)
  > deci CaCap 
  >apoi 
  > CaCap(obtinut mai sus )
  > CaCap-->CaCaCap (obtinuta din CaCap si R)
  >deci CaCaCap
  >si se poate continua asa la infinit obtinand ceva de
  >genul CaCaCaCaCaCaCaCaCaCap ,care este un fbf ,conform
  >
  >lui 2,R si presupozitiei initiale ca Cap.
  >Deci poate te mai gandesti si imi spui cum de poti
  >accepta 2 ,fiind impacat cu consecintele sale de mai
  >sus,care reprezinta in fond exact ce spune B.
  Eram constient de consecintele de mai sus, care intr-adevar sunt
  indezirabile, dar ele decurg din 2 prin R, prin urmare nu este vinovata
  pentru aceasta consecinta nedorita doar 2. Asta e o problema generala
care
  apare in toate logicile "neclasice" (filosofice) legata de repetitia
  operatorilor specifici. Cand afirmam ca mi se pare OK 2 ma refeream doar
la
  legatura lui 2 cu problema pe care o discutam. Daca eliminam reguala R
tot
  nu e suficient pentru ca ramane 2 care poate fi folosita pentru derivarea
  unor asemenea teoreme din alte teoreme. Nu stiu ce sa zic de asta. Poate
ca
  ar trebui sa eliminam chiar 2. Insa pentru problema mea imi mentin
parerea
  ca 2 nu este o rezolvare. Este nevoie de ceva de felul lui 4 (in plus
fata
  de eliminarea identitatii) pentru ca 3 (II) sa devina teorema. In plus nu
  cred ca in derivarea lui 3 este nevoie de 2.
  > De pilda este greu de crezut ca un sistem
  >> > > axiomatic care contine ca axioma sau in care
  >> este
  >> > > derivabila (3) poate fi
  >> > > considerat o descriere sau o reconstituire
  >> acurata
  >> > a
  >> > > modului cum folosim
  >> > > efectiv enunturile de opinie in limbajul
  >> natural.
  >
  >3 nu ar avea cum sa fie o axioma.Dar trecand peste
  >asta, nu stiu de ce spui ca nu este o descriere justa
  >a modului cum folosim enunturile de opinie.Eu unul
  >daca cred ca x=y si ca Px cred si ca Py.Si am
  >pretentia ca cineva caruia ii spun ce premise cred si
  >la ce concluzie am ajuns sa fie de acord ca am
  >rationat corect.Daca mi-ar spune ca nu este corect cum
  >am rationat l-as privi suspect.Vezi,e o diferenta
  >intre a spune ca cineva face sau nu face o anumita
  >conexiune intre credintele sale si a spune ca un
  >rationament nu e valid.daca eu iti spun ca am o noua
  >credinta obtinuta pe baza altor doua credinte,tu nu o
  >sa-mi poti spune ca nu am facut un rationament valid
  >doar pentru ca "ai fi putut sa nu faci conexiunea
  >asta".
  Aici cred ca tu faci o confuzie. Pentru ca tu sa ajungi la o concluzie
din
  opiniile tale este suficient sa folosesti un sistem axiomatic clasic, nu
  unul epistemic. Inca odata observ ca tu consideri ca un sistem de logica
  epistemica "oglindeste" un sistem clasic, in sensul ca oricarei teoreme
al
  unui asemenea sistem clasic ii corespunde o teorema in sistemul epistemic
  (prin prefixarea operatorului "Ca-" teoremei din cel clasic). Asta
rezulta
  si din presupozitia A. Mie mi se pare ca nu este deloc indiferent daca
  spunem p-->q sau Ca(p-->q). Nu este deloc indiferent daca atribuim
  proprietati logice operatorilor epistemici sau nu. In orice caz pentru
  contraexemplul tau este suficient ca tu sa folosesti un sistem clasic
(fara
  modalitati epistemice). In acest caz, sigur, oricine ar fi de acord cu
  tine. Insa nu acelasi lucru se intampla cand vorbesti desptre opiniile
  cuiva, inclusiv despre opiniile tale. Este o contingenta ca tu esti atat
de
  rational incat sa crezi si ce rezulta din ce crezi. Insa nu este o lege
  logica sa fie asa, deci nu este o lege logica (4),
Ca(p-->q)-->(Cap-->Caq),
  in timp ce (p-->q)-->(p-->q) este! Inca odata te intreb, daca "S crede ca
  p" e adevarat cand S chiar crede ca p cum poti spune ca 4 este o lege
  logica? 4 spune tocmai ca daca a crede o implicatie si crede si
  antecedentul ei el va crede si consecventul implicatiei! Ori este evident
  ca in realitate nu este asa pentru nici unul dintre noi. Nu este deloc
  evident ca "Ca-" este distributiv fata de o implicatiue, asa cum zice 4.
Eu
  neg ca 4 exprima situatia epistemica reala. Se pare insa ca daca nu
accepti
  4 este imposibl sa accepti un sistem de logica epistemica nebanal. De
aceea
  am spus in mail-ul precedent ca problema pe care am ridicat-o pare sa
arate
  ca nu este posibil sa construim un sistem de logica epistemica, adica sa
  atribuim proprietati logice operatorilor epistemici.
  >adevarate sa obtii o concluzie falsa.Dar cum poti sa
  >spui ca in 3 concluzia este falsa doar pentru ca
  >cineva nu trage concluzia? Daca cineva nu trage
  >concluzia ,nu inseamna ca ea e falsa.Inseamna ca nu
  >mai avem nici un rationament si nu se mai pune
  >problema validitatii sau invaliditatii lui 3.3 spune
  >ca daca cineva crede Py pe baza lui credintei in x=y
  >si a lui Px .atunci el a rationat corect.Daca crede
  >~Py si ne spune ca crede asta pe baza credintelor sale
  >anterioare in x=y si in Px atunci vom spune sigur ca
  >nu a facut un rationament valid.Dar daca nu ajunge sa
  >creada nici ca Py nici ca ~Py ,atunci nu mai avem nici
  >un rationament si nu se mai pune problema daca 3 e
  >valid sau invalid.In rezumat:daca cineva nu ajunge sa
  >aiba credinta ca Py(pe baza...) nu inseamna ca 3 este
  >invalid ,ci ca nu mai avem un rationament care sa fie
  >valid sau invalid,pentru ca nu mai avem nici o
  >concluzie.Deci daca avem (3*)(Cax=y & CaPx) --> Ca~Py
  >,3 e invalid.Daca avem numai (3**)(Cax=y & CaPx) --> 
  > nu mai avem nimic,nu se mai pune problema
  >validitatii.Si in ultimul rand,daca avem (Cax=y &
  >CaPx) --> ~CaPy ea nu poate sa insemne decat 3* sau
  >3**,pentru care am dat daja o analiza mai sus.Consider
  >ca asta e dizolvarea problemei tale.
  >Eu nu consider deloc ca problema e dizolvata astfel. Eu neg ca CaPy este
  consecinta SEMANTICA a lui (Cax=y & CaPx), cu alte cuvinte afirm ca se
  poate ca a sa creada x=y si Px si sa nu creada Py, in timp ce tu sustii
ca
  daca CaPy este derivabil SINTACTIC din (Cax=y & CaPx), atunci ar trebui
sa
  fie si consecinta semantica. Cu alte cuvinte parerile noastre sunt
  divergente in privinta relevantei acestui sistem axiomatic pentru
sistemul
  de opinii al oricarui individ a, sau, altfel spus, tu crezi ca sistemul
de
  credinte al oricarui individ a este un model pentru un asemenea sistem pe
  cand eu neg asta. Teodor
 
>Mircea


------------------------------
K Free E-mail http://www.k.ro/
by KappaNet http://www.kappa.ro/