raspuns celor doi Stefani

[Teodor Gugiu <tgugiu@k.ro>]

   Am decis sa va raspund amandurora intr-un singur mail pentru ca una
dintre problemele pe care le ridicati este comuna. Cea privitoare la
interpretarea de re. In esenta raspunsul e simplu: e relevanta
interpretarea de re pentru problema mea pentru ca in interpretarea de re
propozitia initiala (aparent simpla) este tradusa printr-o propozitie
compusa, mai precis printr-o conjunctie in care valoarea de adevar a primei
propozitii nu depinde de ce crede S. Intr-adevar prezentarea mea initiala a
distinctiei era at best vaga, expresia cea mai nefericita fiind "relatia
lui S cu alte obiecte". E vorba despre relatia dintre doua propozitii,
dintre care una este exclusiv despre x, iar a doua este exclusiv despre ce
crede S. Este evident insa ca e vorba de o relatie logica (propozitia
compusa este functie de adevar de valorile de adevar ale propozitiilor
componente) si nu de o relatie in sensul de predicat diadic. Cum e
relevanta aceasta interpretare pentru problema noastra? Este relevanta
pentru ca in interpretarea
de re in prima propozitie Superman este substituibil cu Clark Kent, iar in
a doua S crede ceva despre un x, cunoscut "by acquaintance", cum ar zice
Russell, nu printr-o descriptie (Russell considera ca numele proprii din
limbile naturale sunt disguised descriptions). Aceasta ultima observatie
cred ca lamureste in mare si observatia 2) a lui St. Cojocaru. Distinctia
poate fi triviala, cum zice el (desi am indoieli asupra acestui fapt), dar
ea exista si poate fi chiar utila. Insa, asa cum v-am spus, exista un
argument in Word and Object prin care Quine arata ca interpretarea asta nu
e deloc triviala, ba mai mult, ca ea duce la consecinte absurde. Poate il
intelegeti voi insa si mi-l explicati si mie (se afla in cap. "Vagaries of
reference").
Aceasta lamurire cred ca este suficienta si pentru lichidarea problemei cu
Graalul pe care o ridica St. Iancu. Putem construi propozitii de existenta
false despre obiecte inexistente. Iar in cazul in care aceste propozitii
apar in conjunctii cu altele, indiferent de forma acestora din urma,
propozitiile compuse sunt si ele false. Deci ne ajuta oricum aceasta
interpretare atata vreme cat ea ne permite substituirea identicilor. Ne
ajuta pentru ca sub aceasta interpretare propozitiile au conditii de adevar
diferite de cele de dicto. Problema ramane pentru cazul cand interpretam
aceste ascriptii ca ascriptii de dicto, dupa cate imi dau eu seama.
   Apoi St. Iancu mai spune ca motivul pentru care un rationament de tipul
I (cu prima premisa fara "S crede ca-") nu este valid este altul decat
motivul pentru care un rationament de tipul II (similar lui I, dar cu "S
crde ca-" prefixat primei premise) nu e valid. Aici intr-adevar nu i-am
raspuns direct, dar un raspuns indirect i-am dat in raspunsul catre Mircea
T. Aici sunt doua probleme pe care nu le-am luat in considerare de la
inceput (senzatia mea de nesiguranta din primul mail!) si dintre care una
ameninta sa dizolve problema ca "fara sens". (De fapt eu inclin sa cred ca
deja a dizolvat-o!) Prima, asadar, cea mai importanta, datorata lui Mircea
T. este ca nu se poate vorbi de validitate in mod riguros decat intr-un
sistem axiomatic determinat. Si exista sisteme de logica epistemica, insa
nu stiu sa spun mare lucru despre ele. Prin urmare aici discutia trebuie
suspendata "din lipsa de probe". A doua este ca daca optam sa discutam in
continuare la nivelul intuitiilor logice "naturale" se poate observa
totusi ca un rationament de tipul I nu poate fi valid daca nu este unul de
tipul II. Adica rezolvarea lui II este o conditie necesara pentru
rezolvarea lui I, desi poate nu si suficienta. In acest sens Stefan I.
sustine ca rezolvarea lui II nu este nici macar necesara pentru rezolvarea
lui I, pentru ca putem privi enunturile componente ca independente de ce
crede S, probabil ca de re ascriptions (exemplul lui cu durerea
abdominala). Aici sunt perfect de acord, cu rezerva pe care am spus-o deja,
privind acel argument al lui Quine. Totusi cum ramane cu interpretarea de
dicto? Intuitia pe care o am eu este ca interpretarea de re este oarecum
artificioasa si ca de fapt ceea ce avem in vedere cand folosim acest tip de
enunturi este interpretarea de dicto.
Teodor


------------------------------
K Free E-mail http://www.k.ro/
by KappaNet http://www.kappa.ro/