raspuns lui Stefan

[Teodor Gugiu <tgugiu@k.ro>]

  Reformulez  ce  zice  Stefan:

1.ce relevanta are  discutarea  unui rationament de tipul
(i')  S crede ca  x=y
(ii) S crede ca  x este P
(iii)S crede ca  Y este P
pentru unul de tipul 
     (i)  x=y
     (ii) S crede ca  x este P
     (iii)S crede ca  y este P ?

2.statutul presupozitiei rationalitatii. Este necesar adevarata,
contingenta sau pur si
 simplu falsa?

3.daca  acceptam  ca  enunturile care atribuie atitudini propozitionale
vorbesc despre caracteristici fizice ale subiectilor atunci  primul
rationament de mai sus  nu este valid pentru ca  (iii) nu  decurge din (i)
si (ii) decat daca este adaugata legea  fizica care asociaza  in creierul
lui S pe (i) si (ii). Daca am cunoaste  o asemenea  lege si am sti si ca
ori de cate  ori S are opinia descrisa de (i) si pe cea  descrisa de (ii)
el este constrans sa creada si ce  zice (iii), am sti si ca (iii) e
adevarata. Nu sunt sigur ca am inteles bine daca asta era  ideea.
 
(1)Ce relevanta are?
Mie mi se pare ca are destula relevanta, atata vreme  cat  in general se
presupune ca motiuvul pentru care (iii) nu decurge din al doilea
rationament de mai sus este acela ca  in a doua premisa si in concluzie  x
si y se afla sub jurisdictia sintagmei "S crede ca-" pe cand  in prima
premisa  nu. Si eu zic ca, chiar daca prefixam "S crede ca-"  primei
premise , (iii) tot nu decurge. Asadar  se pare  ca  problema pentru care 
x si y nu sunt intersubstituibili nu se datoreaza  faptului ca  S nu crede 
ca x =y, ci unui alt motiv, mai general. Care e acela?

(2)Dupa  parerea  mea este mai putin important  daca asumptia suplimentara
care trebuie adaugata primului rationament ca sa decurga (iii) este un
enunt necesar adevarat, contingent sau fals... Ceea ce conteza este ca este
nevoie de o asemenea asumptie suplimentara. Aci este problema. Adica  nu
este suficient sa adaugam celui de al doilea rationament  asumptia ca  S
crede ca  x=y ca sa facem rationamentul valid. Si nu e vorba nici de 
faptul ca  S are cele doua opinii descrise de premise la momente diferite
de timp. Putem presupune si ca el le are  in acelasi timp si tot nu decurge
concluzia (de pilda daca  S are o boala mintala care  il impiedica sa faca
rationamente). Problema este ca adevarul concluziei nu depinde doar de
adevarul premiselor,  ci si de faptul daca S a facut sau nu rationamentul.
S are o anumita  libertate  in a face  enuntul de la (iii) adevarat  sau
fals. Mi se pare important acest  aspect pentru  logica enunturilor cu
atitudini propozitionale. Cel putin el spune ceva  despre ce fel de relatie
este  "-crede ca-", daca  este  in genere o relatie!

(3)Este de asemenea  irelvant daca  adoptam o pozitie fizicalista sau  nu
pentru problema asta. Este o problema de logica, mai precis de analiza
logica a limbajului natural. Legea  care  lipseste  pentru a face  primul
rationament corect  poate foarte bine sa nu fie angajata fata de nici o
teorie asupra  mintii, desi rationamentul poate sa nu fie independent de
anumite presupozitii cu privire la ce este in genere  o opinie, indeosebi
de  ce  fel de conditii de adevar  trebuie sa  asociem  enunturilor  de
opinie. Si asta mi se pare intr-adevar o problema.  Pentru ca cineva  poate
spune ca  de fapt aceste enunturi nu vorbesc despre ce crede S ci pur si
simplu despre relatile lui S cu alte obiecte, indiferent de numele sub care
 le consideram  pe acestea. Asta se cheama , cred, "de  re  (relational)
propositional ascriptions", in opozitie cu  cu modul cum au fost
considerate de mine (de dicto). Nu stiu daca am fost suficient de clar.
Distinctia o face Russell pentru prima data, cred, in "On denoting".
Diferenta dintre cele doua  interpretari ale enunturilor cu atitudini tine
de  domeniul de jurisdictie al sintagmei "-crede ca-". Astfel, un enunt de
tipul "Lois crede  ca  Superman  poate  sa  zboare" poate fi inteles ca 
spunand doua lucruri diferite: 
a) individul desemnat de "Superman" este  considerat de catre Lois ca 
zburator (aici avem  o ascriptie de re, adica Lois crede despre acel
individ, indiferent cum s-ar numi el, asta  si in acest context "Superman"
este substituibil cu "Clark Kent");
b) Lois  crede  ca  este  adevarata  propozitia  "Superman  poate sa 
zboare" (asta e o ascriptie de dicto. In cazul asta Lois poate sa considere
 falsa  propozitia "Clark Kent poate sa  zboare" si, deci, numele nu sunt
substituibile salva veritate. 

In general stiu ca exista un argument  care  arata ca  daca  interpretam 
enunturile de opinie ca ascriptii de re  il putem  face sa creada  orice pe
S. Nu stiu insa cum decurge 
asta. Eu l-am intalnit in Word and Object dar nu l-am inteles. 
Cam atat pentru azi. 

Teodor





------------------------------
K Free E-mail http://www.k.ro/
by KappaNet http://www.kappa.ro/