Din punct de vedere practic - ceea ce conteaza in
ultima instanta -, mi se pare ca problema seamana cu aceea de a se decide daca
pe o strada trebuie circulat pe partea stanga sau pe partea dreapta. Istoric,
in Europa a ramas sa se circule intr-un fel, mai putin in Marea Britanie, unde
se circula invers. Au existat, desigur, motive anume care au determinat
practicile istorice respective, motive care acum nu mai au nici o importanta
pentru noi. Drept dovada, habar nu am de ce se circula pe dreapta in Europa.
In cazul he/she, putem banui ca spiritul patriarhal este la radacina traditiei
de folosire a pronumelor masculine acolo unde trebuia optat pentru o forma sau
alta.
Ati putea spune ca, spre deosebire de cazul
circulatiei pe strazi, motivele istorice ale practicii au inca relevanta
practica pentru noi in cazul s/he.
Cu alte cuvinte, ti se pare ca e o chestiune de
conventie (numai asa pot sa inteleg analogia cu condusul pe partea dreapta),
dar nu e o conventie obisnuita din moment de initial nu a fost deloc doar o
conventie care sa faca posibila exprimarea, ci si un mod de a
discrimina.
Nu cred ca ai dreptate. Ai avea dreptate daca cazul
pronumelor ar fi ca cel al adjectivului 'avar'. Istoric 'avar' are legatura cu
o populatie despre care se spunea probabil ca sunt zgarciti. Intre timp avarii
au disparut, asa ca nimeni nu ne poate acuza de discriminare sau de
prejudecati atunci cand folosim 'avar' pt 'zgarcit'. Dar ce ar fi daca as
folosi acum 'evreu' pentru 'afacerist lipsit de scrupule' sau 'tzigan' pentru
'hotz'? Ca atare 'conventia' nu e una nevinovata, ci una care a aparut ca
urmarea a unei discriminari si e pasibila de a asigura perpetuarea ei. Mai
mult decat atat, nu exista nici un motiv pentru care ar exista pronume de
genuri diferite, conventia asta nu urmeaza nici o justificare de utilitate.
Intrebarea e daca sa ne chinuim sa schimbam limbajul sperand ca se vor schimba
si alte chestii, sau sa incercam sa schimbam altceva sperand ca libmajul se va
modifica apoi de la sine sau va ajunge in situatia acelui 'avar'. Deci e
nevoie de discutia din paragraful urmator .
Cred ca aici este ceva de felul confuziei
intre vindecarea bolii si tratarea simptomelor bolii, dar nu pentru ca
discriminarile grave apar in alta parte. Indiferent de locul in care se
manifesta boala, trebuie sa vedem care-i modul ei potrivit de
vindecare.
Pai intr-un fel daca accepti analogia cu boala si
simptomele esti obligat sa accepti si ca discriminarile grave apar in alta
parte. Daca crezi ca nu exista relatii dinnspre practica respectiva inspre
prejudecata ca atare si celelalte manifestari ale ei, atunci trebuie sa
plasezi 'cauza prima' in alta parte (si evident si accentul de importanta). In
continuare in mail lasi sa se inteleaga ca cauza prima e ceva de ordinul unei
opinii si ca atare trebuie combatuta adecvat, cu argumente. Dar oare opinia ca
atare nu e rezultatul tuturor acestor practici care fiecar in parte pare
nevinovata? Nu cred ca foarte multi misogini au fost invatzati in mod explicit
sau au ajuns meditand la concluzia ca femeile n-au valoare, ca sunt prin
natura inferioara barbatilor, etc; in schimb au crescut intr-o societate in
care in mod general femeile erau gospodine si slugareau barbatii, in care 'om'
insemna si 'barbat', in care o pentru o fata e o virtute sa fie virgina iar
pentru un baiat sa nu fie si in care, nu in ultimul rand, se spune doar 'el'
si 'lui' cand e vorba de un individ in genere.
Tratamentul discriminarii se numeste
gandire critica, ori mai multe piedici ar fi puse gandirii printr-o decizie
academica de felul folosirii "hir" sau "s/he" decat ar fi incurajata gandirea
critica. Asta pentru ca gandirea critica ar trebui sa puna lucrurile la locul
lor, anume sa indice caracterul conventional al utilizarii pronumelor
masculine sau feminine, despartindu-le de problema respectului
persoanelor.
Din pacate a-ti schimba o opinie nu atrage imediat dupa
sine si a-ti schimba perceptiile, sentimentele, 'intuitile'. Poti sa convingi
pe cineva ca femeile au aceeasi valoare ca barbatii, dar nu poti doar prin
asta sa il faci sa nu i se mai para cand pui inainte pe 'el' lui 'ea' tot atat
de natural ca atunci cand faci combinatii de a si b si le aranjezi in ordinea
'aa, ab, ba, bb'. A spune 'eu, tu, ea, el' sau 'cineva a fost speriata' e ca a
manca cu stanga pentru dreptaci: se poate, dar e atat de incomod!
Si cred ca esti de acord ca suntem cu totii foarte
inclinati sa ne ascultam 'intuitiile' si 'perceptiile'.
As zice, in
final, ca ii astept pe ceilalti sa decida pe ce parte a strazii sa se
circule.
Inteleg... Pare foarte aiurea sa te apuci de unul singur
sau sa fii printre putinii care spun 'cineva va fi surprins sau
surprinsa', sa ai grija sa nu folosesti exemple heterosexiste de genul
'intr-un grup de 2 femei si 2 barbati se pot forma 4
cupluri posibile', etc. Pe de alta parte pare si cam las sa astepti sa nu mai
fie penibil sa se vorbeasca asa.
Stean
I.