Mi-am citit ultimul email, "Artisti si
caritate", si am gasit acolo doua lucruri neplacute. Primul un dezacord - o
scapare: "atunci cand sugereaza ca o estetica neescapista si o stare estetica
obiectiva ar trebui sa fie posibila" -, al doilea, mai grav, o ironie prosteasca
- "Desigur, impresionist, efectele caritatii pot fi comparate cu cele ale
impozitarii/redistribuirii chiar de la inaltimea biroului unui
functionar-artist-socialist." - care, ma tem, ar putea fi interpretata
chiar mai ofensiv decat este; nu stiu de ce am adaugat-o la sfarsit... Imi cer
scuze pentru asta.
In plus, imi dau seama ca
argumentul meu initial, cel aminitit de tine in primul paragraf de mai jos
era cel putin insuficient, pentru ca, mergand pe o logica a efectelor urmarite
indeaproape, nu indica decat in ultima instanta - acolo unde tot invocam
subiectivitatea valorii economice - dificultatea argumentului combatut, si asta
destul de vag. Problema era ca pe o mare bucata de drum, argumentul meu
functiona in logica argumentului vostru. Cred acum ca ar fi fost mult mai bine
daca as fi pomenit ce am scris abia in ultimul mesaj, anume
ca o comparatie a caritatii vu impozitarea in termenii
eficientei - raportarea mijloacelor la scop - este impiedicata de absenta
oricarui mijloc de comparatie (comparatia nu este facuta in acelasi sistem,
astfel incat sa avem la dispozitie un mijloc de comparatie pus la indemana de
sistemul insusi; aici este vorba mai degraba de o comparatie a
sistemelor). In felul asta, asa cum corect a semnalat Bogdan,
motivul este inrudit cu cel pentru care planificarea este
imposibila.
Stiu ca o replica
imediata ar fi ca efectele caritatii pot fi masurate, desi
nu exact, relativ la cele ale impozitarii, ele fiind
vizibile "cu ochiul liber": o interventie guvernamentala ar fi mult mai
rapida decat una privata, mai ales pentru ca cei bogati tin de regula mai
mult la averile lor decat cei mai saraci. Nu sunt sigur
ca intotdeauna lucrurile ar sta asa, dar sunt de
acord ca se poate intampla ca interventia guvernamentala,
cu fonduri impozitate, sa rezolve probleme urgente, in timp ce caritatea sa
se manifeste mai lenes, cu toate ca, in functie de cum arata structura
economica a statului respectiv - si asta este legat de efectul de sistem -,
lucrurile ar putea sta si invers, sau chiar mai rau: in comunismul nord-coreean
nici caritatea, nici impozitarea nu au nici un fel de eficienta. Fireste ca, la
prima vedere, caritatea este inceata. Oamenii nu isi dau seama decat foarte
greu ca au o datorie morala de felul asta si inca si mai greu isi dau seama
ca astfel nu pierd nimic cu adevarat important. Interventia guvernamentala
nu este insa ferita de dificultatile de felul asta. Nu vad de ce guvernamentalii
nu ar fi capabili sa deturneze fonduri oficial alocate saracilor.
Fata morgana din sustinerea
ta si a lui Silviu, cea care acopera efectul de sistem, consta in centrarea
discutiei pe un anumit scop in legatura cu care a fost pusa
impozitarea: ajutorarea saracilor. Dincolo de faptul ca asta, la urma
urmelor, este un scop destul de general pentru a suscita dispute cu privire la
alocari specifice - ce este mai important, sa platim din fondurile
de stat foarte costisitorul tratament cu chitostatice al unui elev
eminent dar sarac, intretinerea decenta intr-un azil al
unor nonagenari uitati de rude sau educatia unor tineri din
satul de munte Valea Mare? -, trebuie sa vedem ca ceea ce discutam este o
comparatie a sistemelor, nu una a unor instrumente aparte, caracterizabile in
sistem si, in consecinta, ca este ceruta, in fond, o justificare principiala a
impozitarii. Daca impozitarea este ok pentru un scop, de ce nu ar fi
mai nimerita pentru orice tip de scop decat mijloacele pietei? Aici ajung,
in fine, la efectele de sistem si la cealalta observatie a lui Bogdan. Prin
recurgerea la impozitare se paseste in afara unui sistem continand un instrument
rational de masura a efectelor unor decizii economice. Redistribuitorii
guvernamentali nu pot adopta decat decizii arbitrare, intrucat prin insusi
caracterul noului mijloc de actiune, impozitarea, ei se rup de raportul la
alte mijloace. (Din nou, in masura in care
impozitarea-redistribuire este prezentata ca mijloc in vederea unui scop, ea trebuie sa apartina unei
intreprinderi de stat, ori astfel de masuri nu pot in principiu constitui
investitii (intr-o intreprindere). Investitiile sunt strict legate de evaluarea
concreta a mijloacelor cu ajutorul unui instrument obiectiv (care reflecta
preferintele individuale intersubiectiv), banii.) Efectul de sistem este
irationalitatea, arbitrarietatea. Parte din asta, cum scria Bogdan, este ca
nu stim pana unde sa mergem cu impozitarea pentru a atinge un scop
anume.
Silviu ar obiecta probabil aici
ca datorez multe, in ce am spus mai sus, unei perspective confuze asupra
naturii umane, cea liberala, care se razboieste pe de o parte cu ideea de
natura umana, iar pe de alta parte afirma o natura umana negativa,
neparticipativa, in esenta antisociala - altfel nu as avea pe ce sprijini
observatia asupra irationalitatii masurilor impozitare/redistribuire. Eu nu
am recomandat totusi un tip de natura umana (in privinta asta fac un pariu
numai cu mine insumi). Nu cred ca sistemul capitalist formal reflecta
sau stimuleaza in mod necesar atitudini negative. Indiferent cum
se privesc oamenii pe ei insisi la un moment dat, sistemul capitalist
formal lasa loc unei transformari atat de substantiale a raporturilor
economice (materiale), incat el insusi sa devina superflu. Imi pot imagina in
felul asta capitalism la azteci, al caror ethos era desigur diferit de cel al
antreprenorului contemporan (desi nici astia nu pot fi redusi la un numitor
comun).
In alta ordine de idei, mesajul
tau pe estetica/ontologie a cuprins insight-uri excelente; cred ca merita
rumegat indelung ce ai scris acolo. Ma grabesc insa sa scriu ceva, poate mai
mult o sugestie decat o parere bine cantarita. Iti inteleg nedumerirea in
privinta distinctiei roman/canapea. Sub un anumit aspect este cat se poate de
legitima. Ma gandesc totusi ca Silviu ar fi putut spune altceva. Noi, in
general, nefiind tocmai producatori de arta, privim arta in calitate de
"consumatori de arta". Asta presupune, precum in actul creatiei artistice,
o participare din partea noastra. Pentru noi insa, arta are un caracter mai
mult expresiv decat global-semnificativ, ea constituie numai o poarta catre un
alt raport fata de lume - asta-i o sintagma destul de nesuferita mie: am
tot intalnit-o in contexte "verificationiste"; suntem in afara lumii
si verificam daca suntem in acord cu lumea -, in felul asta, ea este
oarecum abstrasa din lume (natura). Cand spun "opera artistica" este numai o
poarta nu ma refer neaparat la o estetica escapista. Artistul priveste in
general lumea cu totul sub raportul care determina expresia particulara in
opera. Starea lui estetica este poate in mai mare masura continua, cu toate
ca nu cred ca ea poate fi vreodata permanenta. Silviu vorbea, banuiesc, intr-un
fel, de o estetica "non-artistica", in care sa nu mai fie distinse ca atare
opere de arta de altceva, ci in care toate actiunile sa fie reflectate estetic
si, inevitabil, simbolic, in efectele lor materiale. Poate ca asta aduce
mai mult cu o stare - desigur, nu o stare tranzitorie - religioasa.
(Activitatea mestesugarilor societatilor traditionale era afectata de credintele
lor religioase si, daca vrei, estetice; tot asa, a face canapele astazi reflecta
credinta contemporana in noii zei - stiinta si bunurile de consum - si,
corelativ, estetica minimalista, proasta: logica
confortului.)
Stefan C
----- Original Message -----
Sent: Friday, January 04, 2002 10:01
AM
Subject: Re: Re: back on track
Mi-am citit ultimul email, "Artisti si
caritate", si am gasit acolo doua lucruri neplacute. Primul un dezacord -
o scapare: "atunci cand sugereaza ca o estetica neescapista si o stare
estetica obiectiva ar trebui sa fie posibila" -, al doilea, mai grav, o ironie
prosteasca - "Desigur, impresionist, efectele caritatii pot fi comparate
cu cele ale impozitarii/redistribuirii chiar de la inaltimea biroului unui
functionar-artist-socialist." - care, ma tem, ar putea fi interpretata
chiar mai ofensiv decat este; nu stiu de ce am adaugat-o la sfarsit... Imi cer
scuze pentru asta.
In plus, imi dau seama ca
argumentul meu initial, cel aminitit de tine in primul paragraf de mai
jos era cel putin insuficient, pentru ca, mergand pe o logica a efectelor
urmarite indeaproape, nu indica decat in ultima instanta - acolo unde tot
invocam subiectivitatea valorii economice - dificultatea argumentului
combatut, si asta destul de vag. Problema era ca pe o mare bucata de drum,
argumentul meu functiona in logica argumentului vostru. Cred acum ca ar fi
fost mult mai bine daca as fi pomenit ce am scris abia
in ultimul mesaj, anume ca o comparatie
a caritatii vu impozitarea in termenii eficientei - raportarea
mijloacelor la scop - este impiedicata de absenta oricarui mijloc de
comparatie (comparatia nu este facuta in acelasi sistem, astfel incat sa
avem la dispozitie un mijloc de comparatie pus la indemana de sistemul
insusi; aici este vorba mai degraba de o comparatie a
sistemelor). In felul asta, asa cum corect a semnalat Bogdan,
motivul este inrudit cu cel pentru care planificarea este
imposibila.
Stiu ca o replica
imediata ar fi ca efectele caritatii pot fi masurate, desi
nu exact, relativ la cele ale impozitarii, ele fiind
vizibile "cu ochiul liber": o interventie guvernamentala ar fi mult mai
rapida decat una privata, mai ales pentru ca cei bogati tin de regula mai
mult la averile lor decat cei mai saraci. Nu sunt sigur
ca intotdeauna lucrurile ar sta asa, dar sunt de
acord ca se poate intampla ca
interventia guvernamentala, cu fonduri impozitate, sa rezolve
probleme urgente, in timp ce caritatea sa se manifeste mai lenes, cu toate ca,
in functie de cum arata structura economica a statului respectiv - si
asta este legat de efectul de sistem -, lucrurile ar putea sta si invers, sau
chiar mai rau: in comunismul nord-coreean nici caritatea, nici impozitarea nu
au nici un fel de eficienta. Fireste ca, la prima vedere, caritatea este
inceata. Oamenii nu isi dau seama decat foarte greu ca au o datorie
morala de felul asta si inca si mai greu isi dau seama ca astfel nu pierd
nimic cu adevarat important. Interventia guvernamentala nu este insa
ferita de dificultatile de felul asta. Nu vad de ce guvernamentalii nu ar fi
capabili sa deturneze fonduri oficial alocate saracilor.
Fata morgana
din sustinerea ta si a lui Silviu, cea care acopera efectul de
sistem, consta in centrarea discutiei pe un anumit scop in legatura cu
care a fost pusa impozitarea: ajutorarea saracilor. Dincolo de
faptul ca asta, la urma urmelor, este un scop destul de general pentru a
suscita dispute cu privire la alocari specifice - ce este mai
important, sa platim din fondurile de stat foarte costisitorul
tratament cu chitostatice al unui elev eminent dar
sarac, intretinerea decenta intr-un azil al
unor nonagenari uitati de rude sau educatia unor tineri
din satul de munte Valea Mare? -, trebuie sa vedem ca ceea ce discutam este o
comparatie a sistemelor, nu una a unor instrumente aparte, caracterizabile in
sistem si, in consecinta, ca este ceruta, in fond, o justificare principiala a
impozitarii. Daca impozitarea este ok pentru un scop, de ce nu ar fi
mai nimerita pentru orice tip de scop decat mijloacele pietei? Aici
ajung, in fine, la efectele de sistem si la cealalta observatie a lui
Bogdan. Prin recurgerea la impozitare se paseste in afara unui sistem
continand un instrument rational de masura a efectelor unor decizii economice.
Redistribuitorii guvernamentali nu pot adopta decat decizii arbitrare,
intrucat prin insusi caracterul noului mijloc de actiune, impozitarea, ei se
rup de raportul la alte mijloace. (Din nou, in masura in care
impozitarea-redistribuire este prezentata ca mijloc in vederea unui scop, ea trebuie sa apartina unei
intreprinderi de stat, ori astfel de masuri nu pot in principiu constitui
investitii (intr-o intreprindere). Investitiile sunt strict legate de
evaluarea concreta a mijloacelor cu ajutorul unui instrument obiectiv
(care reflecta preferintele individuale intersubiectiv), banii.) Efectul
de sistem este irationalitatea, arbitrarietatea. Parte din asta, cum
scria Bogdan, este ca nu stim pana unde sa mergem cu impozitarea pentru a
atinge un scop anume.
Silviu ar obiecta probabil
aici ca datorez multe, in ce am spus mai sus, unei perspective confuze
asupra naturii umane, cea liberala, care se razboieste pe de o parte cu
ideea de natura umana, iar pe de alta parte afirma o natura umana negativa,
neparticipativa, in esenta antisociala - altfel nu as avea pe ce sprijini
observatia asupra irationalitatii masurilor impozitare/redistribuire. Eu
nu am recomandat totusi un tip de natura umana (in privinta asta fac
un pariu numai cu mine insumi). Nu cred ca sistemul capitalist formal
reflecta sau stimuleaza in mod necesar atitudini negative.
Indiferent cum se privesc oamenii pe ei insisi la un moment dat, sistemul
capitalist formal lasa loc unei transformari atat de substantiale a
raporturilor economice (materiale), incat el insusi sa devina superflu. Imi
pot imagina in felul asta capitalism la azteci, al caror ethos era desigur
diferit de cel al antreprenorului contemporan (desi nici astia nu pot fi
redusi la un numitor comun).
In alta ordine de idei,
mesajul tau pe estetica/ontologie a cuprins insight-uri excelente; cred ca
merita rumegat indelung ce ai scris acolo. Ma grabesc insa sa scriu ceva,
poate mai mult o sugestie decat o parere bine cantarita. Iti inteleg
nedumerirea in privinta distinctiei roman/canapea. Sub un anumit aspect este
cat se poate de legitima. Ma gandesc totusi ca Silviu ar fi putut spune
altceva. Noi, in general, nefiind tocmai producatori de arta, privim arta in
calitate de "consumatori de arta". Asta presupune, precum in actul
creatiei artistice, o participare din partea noastra. Pentru noi insa,
arta are un caracter mai mult expresiv decat global-semnificativ, ea
constituie numai o poarta catre un alt raport fata de lume - asta-i
o sintagma destul de nesuferita mie: am tot intalnit-o in contexte
"verificationiste"; suntem in afara lumii si verificam daca suntem in
acord cu lumea -, in felul asta, ea este oarecum abstrasa din lume
(natura). Cand spun "opera artistica" este numai o poarta nu ma refer neaparat
la o estetica escapista. Artistul priveste in general lumea cu totul sub
raportul care determina expresia particulara in opera. Starea lui estetica
este poate in mai mare masura continua, cu toate ca nu cred ca ea poate
fi vreodata permanenta. Silviu vorbea, banuiesc, intr-un fel, de o estetica
"non-artistica", in care sa nu mai fie distinse ca atare opere de arta de
altceva, ci in care toate actiunile sa fie reflectate estetic si, inevitabil,
simbolic, in efectele lor materiale. Poate ca asta aduce mai mult cu o
stare - desigur, nu o stare tranzitorie - religioasa. (Activitatea
mestesugarilor societatilor traditionale era afectata de credintele lor
religioase si, daca vrei, estetice; tot asa, a face canapele astazi reflecta
credinta contemporana in noii zei - stiinta si bunurile de consum - si,
corelativ, estetica minimalista, proasta: logica
confortului.)
Propun sa eliminam cu totul cuvintele
'eficienta' si 'bunastare' din discutie.
Ceea ce am spus de la inceput a fost ca
potrivit libertarienilor masuri care vizeaza redistributia precum
impozitarea, subventionarea, etc nu isi ating scopul de a ridica nivelul de
viata al categoriilor defavorizate. Intrebarea e daca caritatea isi atinge
scopul.
De ce nu isi atinge impozitarea scopul?
Intuitiv pare ca impozitarea duce la un foarte simplu transfer
bani: luam de la bogati si dam la saraci. Deci, daca scopul nu e atins, e
din pricina a ceva ce am putea sa numim 'efect de sistem'.
Pana acum am auzit cateva argumente diferite
dar inrudite care incearca sa descrie efectul de sistem: tu ai spus ca toate
preturile se ridica si capitalul dispare, apare inflatie, etc, Bogdan a spus
ca motivul e inrudit cu cel pentru care planificarea nu e posibila, din
Mises am inteles ca situatia in care nu impozitezi e cumva pareto-superioara
fata de o situatie prezenta (unde e vorba nu de indivizi - evident intr-o
economie libera unii pierd- ci de categorii sociale: dintr-o piata libera
toate categoriile castiga in timp, in vreme ce intr-una controlata de stat
toate pierd).
Orica ar fi 'efectul de sistem', vreau sa vad
daca el apare si in cazul unei practici caritabile
generalizate.
La primul argument comparatia cu caritatea era
facuta de Silviu: preturile se vor ridica pentru ca patronii necaritabili
vor dori sa beneficieze de banii primiti de saraci. M-am gandit cu Bogdan la
un contra-argument la asta: patronii vor ridica preturile penru ca vor
observa cererea marita de anumite produse, de unde Silviu spune ca vor
incasa banii primiti de saraci. Dar daca profiturile cresc in industria de
paine, de exemplu, noi patroni vor fi atrasi catre afacere si preturile isi
vor reveni, deci saracii vor beneficia de banii primiti.
Bogdan acum recunoaste ca in privinta lui "isi
atinge scopul" nu exista nici o diferenta intre caritate si impozitare.
Spune ca pe moment amandoua isi ating scopul, de exemplu daca e vorba de a
salva astazi de la foame un sat unde a avut loc o calamitate, e evident ca
amandoua pot sa faca asta, iar pe termen lung amandoua se reduc la o
dilema intre a consuma acum si a investi, numai ca in cazul impozitarii
decizia asta e luata de stat, ceea ce nu e bine, pentru ca statul nu poate
lua decizii competente in sensul asta. Deci Bogdan sustine ca atat caritatea
cat si impozitarea genereaza efecte de sistem, dar in cazul impozitarii
statul nu poate decide limita peste care este periculos sa consumi acum (sa
dai bani saracilor)
|