produce capitalismul bunastare?

["Silviu Mihai" <silviu_mihai@hotmail.com>]

Din cauza diferentei de fus orar sau de program personal, cred, nu mai ajung 
sa raspund eu la ce scrie Stefan C., pentru ca Stefan I. o face inaintea mea 
:-) Deci, la distinctia dintre un criteriu obiectiv si unul subiectiv al 
bunastarii as raspunde in linii mari cum raspunde si Stefan I.
Vreau sa spun, in continuarea aceleiasi discutii, ca _oricum_, chiar daca nu 
e adevarat ca bunastarea nu poate exista decat gratie unei ideologii 
consumeriste, ideea ca capitalismul produce bunastare (daca prin capitalism 
se intelege numai un sistem de drepturi) ramane o minciuna. Si asta pentru 
ca e clar ca un sistem de drepturi formale nu poate garanta rezultate. A 
introduce aici o distinctie intre o bunastare obiectiva si una subiectiva, 
chiar daca e, poate, o miscare corecta teoretic, e in orice caz o miscare 
foarte necinstita in contextul in care toata lumea vehiculeaza sloganul ca 
capitalismul genereaza bunastare (si, cu siguranta, nu au in vedere o 
bunastare definita formal). Deci, vorba lui Stefan, ar trebui spus raspicat 
macar atata lucru de catre cine vrea sa vanda politic capitalismul ca sistem 
de drepturi: 'Dragi cetateni, ce va oferim noi e o masinarie din care ceea 
ce rezulta depinde de ceea ce intra. Noi nu va putem garanta nimic in ceea 
ce priveste rezultatele. Iar experienta istorica arata ca, cel putin pana 
acum, ceea ce voi vreti ca rezultate, adica bunastarea in sens obiectiv, a 
fost obtinut aproape intotdeauna cu conditia crearii unor tipuri umane sau 
sociale infecte.'.
Si chiar aceasta declaratie politica mai putin ipocrita decat cele curente 
ar trebui amendata, pentru ca bunastarea din ultima fraza e impartita 
ciudat, dar voi reveni la asta in alt mail.
Legat de discutia asta inca astept un raspuns cu privire la ce s-ar intampla 
intr-o societate libertariana in care sunt insa boicotate toate tipurile 
alea de firme. Florentina, esti de acord cu ce scria Stafn C. pe tema asta? 
Uite, dau un exemplu mai concret. Imi aduc bine aminte de un argument din 
Hoppe care mergea in felul asta: e prost ca statul sa impuna un salariu 
minim prin lege, din cauza ca o asemenea masura nu isi poate atinge scopul. 
Nu isi poate atinge scopul, pentru ca a impune un salariu minim prin lege 
genereaza in mod necesar inflatie (deci scaderea nivelului de trai), si 
anume pentru ca patronul (despre care se considera ca se poarta ca un 
computer) isi va urmari in continuare atingerea scopului propus (un anumit 
profit), majorand preturile de vanzare a produselor pentru a compensa 
diferenta pe care trebuie sa o plateasca pentru salarii. Intrebare: nu se va 
intampla exact acelasi lucru daca facem o manifestatie prin care convingem 
pe toata lumea sa nu se angajeze sub un anumit salariu? Daca nu se va 
intampla acelasi lucru, atunci e ceva foarte ciudat la mijloc: si anume, 
rezulta ca patronul nu majoreaza preturile decat daca costurile de productie 
suplimentare ii sunt impuse de catre stat, adica rezulta ca pe patron il 
intereseaza sursa modificarii costurilor de productie, ceea ce ne scoate din 
modelul rationalitatii economice etc. Daca se va intampla acelasi lucru, 
atunci am mai multe intrebari. Intai, de ce economistii liberali insista 
atat ca statul sa nu intervina, din moment ce, in principiu, aceleasi efecte 
perturbatoare pot aparea nu numai ca introduse de stat, ci de catre oricine? 
Cu alte cuvinte, de ce ni se spune numai o parte din 'adevar', si anume ca e 
rau ca statul sa intervina, si nu ni se spune tot 'adevarul', si anume ca 
nivelul de trai actual nu poate fi in principiu depasit (din moment ce orice 
marire de salariu va fi anulata de o crestere a inflatiei)? In al doilea 
rand, cum se explica acest ciudat fatalism care functioneaza mereu astfel 
incat raportul dintre banii patronului si banii muncitorilor (i. e. 
inegalitatea) se mentine constant? In al treilea rand, de ce ceea ce e mereu 
constant in modelul asta e ca patronul isi propune mereu sa aiba acelasi 
profit si chiar are acelasi profit, indiferent daca muncitorii cer la 
angajare un salariu mai mare sau nu? De ce, cu alte cuvinte, nu e invers: de 
ce cel care trebuie sa 'inteleaga' rationalitatea economica nu e niciodata 
patronul si cei care isi propun un anumit venit si il obtin, indiferent ce 
s-ar intampla, nu sunt muncitorii? De ce faptul ca patronul isi propune an 
de an profituri din ce in ce mai mari nu se 'anuleaza' producand inflatie?

Silviu

_________________________________________________________________
Téléchargez MSN Explorer gratuitement à l'adresse 
http://explorer.msn.fr/intl.asp