[textul e aici]
Mi se pare interesant ca Aristotel vorbeste despre “sa-ti placa ce se cuvine”. E ca si cand ar lasa sa se inteleaga ca placerile ar putea fi educate. Pe de alta parte, tot el spune ca educatia se realizeaza prin feedback pozitiv si negativ, adica prin chestii placute si neplacute.
N-am gasit reclama la sucurile Teddy pe net, dar probabil ca o tineti minte. Ma gandesc ca melodia originala e de fapt asta:
Cum vi se pare?
Trebuie sa existe o legatura intre pixelii colorati pe care ii vedeti acum si lumea inconjuratoare, nu? Altfel, ce rost ar mai avea sa vorbim sau sa scriem? Noi presupunem de obicei ca intre limbaj si realitate exista o legatura si ca toate cuvintele noastre au un inteles. Asta distinge ceea ce am scris pana acum de o expresie precum “ghdjlk fosm gldkj odsaiufg oiu eoiu”.
In prezentarea de astazi o sa fie vorba despre felul in care au incercat filosofii sa inteleaga in ce consta legatura dintre limbaj si realitate si ce inseamna ca o expresie lingvistica are un inteles.
[textul e aici]
Aristotel a ajuns la concluzia ca trebuie sa ai prieteni ca sa ajungi o persoana fericita. Acum intrebarea e: “Ok, e bine sa ai prieteni, da’ cati?” Iar raspunsul tine si de tipul de prietenie despre care e vorba.
[textul e aici]
Cred ca un om care e dezamagit de prieteni ar putea sa ajunga sa se intrebe daca are rost, in viata, sa incerci sa-ti faci prieteni. N-ai putea avea o viata implinita si fara prieteni? Asta e felul in care inteleg intrebarea lui Aristotel din capitolul IX.
In varianta realizata ceva mai profesionist stirea apare aici. Pentru comparatie, stirea de pe CNN are surse mai putin apropiate de eveniment, da o serie de informatii eronate, exagereaza diferenta de varsta dintre fata si barbatul cu care era casatorita etc.
Despre variantele tabloide nu prea imi vine sa vorbesc. Acolo accentul cade pe tot ceea ce poate sa incite spiritele si sa inflameze. Se afirma direct ca fata a murit in timp ce facea sex, se insista pe descrierea organelor ei genitale s.a.m.d.
E vorba despre o intamplare dramatica, bineinteles, dar cred ca e interesant de vazut ce fel de morala incearca sa extraga diferiti oameni din intamplarea asta si daca incercarile sunt justificate.
De fapt, de ce mi-ati raspunde la o astfel de intrebare? In genere, de ce sa-i raspunzi cuiva care te intreaba ce mai faci? Chiar ii pasa? Chiar vrea sa stie ce mai faci? Nu te intreaba, de fapt, din politete?
Intrebarea e prea vaga ca sa fie pe bune. Iar daca n-ai mai vorbit de ceva timp cu persoana respectiva, e clar ca nu poti sa-i spui cu adevarat tot ce-ai mai facut. Cineva care chiar vrea sa stie ceva despre tine iti pune intrebari mai precise.
Deci nu trebuie sa-mi raspundeti. 🙂
Tineti minte, probabil, ca va intrebasem ce ati alege, intre un cont de Facebook si un blog, daca n-ati avea voie sa aveti si una si alta. M-am mai gandit la toata povestea. In orice caz, presupunerea mea era ca alegerea depinde si de ce anume vrei sa faci mai mult pe net. Acum, cel putin.
Hai sa lasam la o parte problema daca oamenii au dreptul sa-i ia viata altui om! Sa zicem ca nu vorbim despre o pedeapsa cu moartea pusa in aplicare de oameni. Omul care e “pedepsit cu moartea” pateste un accident, fara sa intervina nimeni. Poate e mana divinitatii, poate nu, dar nu conteaza.
Ideea e urmatoarea. Sa presupunem ca Universul ar putea fi facut in asa fel incat daca un om face o anumita fapta, atunci o sa i se intample un accident si o sa moara. Anumite fapte vor duce in mod inevitabil la moartea celor care le fac. Si sa mai presupunem ca toti ar considera ca moartea survenita prin accidentele alea e un fel de pedeapsa pentru fapta respectiva.
De pilda, intr-un Univers de genul asta toti oamenii care nu returneaza la timp cartile imprumutate de la biblioteca ar putea muri fulgerati la vreo saptamana dupa ziua in care ar fi trebuit sa duca inapoi cartile. Iar cei din jur ar spune: “Pai da, asta a fost o pedeapsa!”.
Daca ati putea sa alegeti ce fapte sa duca intotdeauna la accidente mortale (pentru cei care le fac), ati alege ceva? Ce anume? Si de ce?
“Ultimul val al socializarii online pare sa accentueze o dimensiune a comunicarii caracterizata indeobste de functia fatica a limbajului, in detrimentul continutul informational. Tendintele dominante, constatabile chiar si in urma unei examinari superficiale a fenomenului, converg catre acelasi numitor comun, si anume exacerbarea gratularilor inutile sau a reactiilor, la fel de gratuite, menite sa produca disconfort psihologic, dar fara un subiect de conversatie consistent.
Aceste consideratii ne conduc in mod inevitabil spre o atitudine pesimista cu privire la capacitatea acestei forme de interactiune de a stimula exprimarea reala a personalitatii actantilor in cadrul unui dialog constructiv sau, cel putin, autentic.”
Traduc: “Pe feisbuc, tuiter, iutub, dig si altele lumea nu discuta mai nimic. E ca si cand toti s-ar saluta la nesfarsit, si-ar face cu ochiul, s-ar bate pe umar sau s-ar stramba unii la altii. Fara sa spuna mare lucru in the mean time. Si oricine poate sa observe asta. Si e nashpa.”
Afirmatia e exagerata, nu trebuie sa va bateti capul cu ea. Vreau sa spun, de fapt, un singur lucru. Mi-a luat fix un minut sa produc primul text si cinci minute sa-l traduc, asta in conditiile in care imi era destul de clar de la inceput care-i ideea. Nu e greu sa scrii “elevat”. Oricine poate sa invete cateva jargoane si sa le remixeze un pic dupa aia. E greu sa ai ceva de spus pe bune si sa te exprimi simplu, clar si concis.