Nu e ciudat ca oamenii folosesc acelasi cuvant pentru cele mai importante planuri de viitor pe care si le fac, dar si pentru intamplarile care nu tin deloc, de obicei, de vointa lor si prin care par sa treaca uneori atunci cand dorm?
Oare cum au ajuns ei sa vorbeasca asa?
Pai simplu, nimeni nu vorbeste asa 🙂
Nimeni nu zice “vis” la plan, si viceversa. Visul este mereu telul final, iar planul este eventual drumul pe care il parcurgem ca sa ajungem acolo (dar la fel de bine se poate sa avem un vis si fara vreun plan).
Iar cele doua, visul ca dorinta importanta/fierbinte, si visul ca ceva ce ni se intampla noaptea, sunt mai similare decat pare la prima vedere, pentru ca sunt la fel de lipsite de fundament la un moment dat in timp.
Gen, daca eu visez sa fiu, nu stiu, un doctor. Sigur ca mi-am facut planul pe urmatorii X ani (sa presupunem ca sunt la liceu), cum sa fac sa intru la facultatea respectiva. Dar un plan nu e o certitudine, asa ca pana ajung sa chiar fiu admisa la facultatea respectiva dorinta mea ramane doar la stadiul de vis — ceva ce nu exista in realitate.
Si mai este si chestia ca visele (cele din somn) sunt influentate de lucrurile la care ne gandim in timpul zilei, iar daca ceva e important pentru noi ne gandim la el des, si intens, asa ca un vis de-asta “de zi” de obicei ajunge sa devina si vis “de noapte” in acelasi timp 🙂
Nu stiu daca are rost sa discutam despre exprimare. Oamenii folosesc “plan” si pentru a vorbi despre ce isi doresc sau ce isi propun – “Planul meu e sa fiu doctor.”, “Planul meu e sa fiu bogata in 5 ani” etc. Poate ca ei se exprima gresit (si atunci ne exprimam si noi gresit), dar nu despre asta era vorba acum.
“sunt la fel de lipsite de fundament la un moment dat in timp” – visele sunt, de destule ori, absurde, contin intamplari irealizabile s.a.m.d.; sigur, si oamenii isi doresc uneori lucruri irealizabile, dar de multe ori, atunci cand vorbesc despre planurile lor de viitor, au in vedere lucruri pe care cred ca le pot realiza;
“daca ceva e important pentru noi ne gandim la el des, si intens, asa ca un vis de-asta “de zi” de obicei ajunge sa devina si vis “de noapte” in acelasi timp” – inca nu se vede, de aici, de ce isi numesc oamenii si visele si telurile prin acelasi cuvant; de fapt, din ceea ce spui pare sa reiasa ca oamenii ar fi trebuit sa-si numeasca visele “dorinte” 🙂
În psihanaliză, visul (din timpul somnului) reprezintă realizarea în inconștient a unei dorințe conștiente nerealizate. De exemplu, “visez” să sărut o fată sau să conduc o limuzină pentru ca apoi, în timpul somnului, să “visez” că sărut fata respectivă sau că conduc limuzina respectivă.
Așa privite, cele doua utilizări ale cuvântului ”vis” au legătură.
Dar n-ar fi ciudat ca oamenii sa inventeze mai intai un cuvant pentru visele din timpul zilei si abia apoi sa puna un nume (acelasi) experientelor lor din timpul somnului? Cele din urma par sa fie mai “primitive”, mai “organice” (si animalele viseaza, dar nu par sa aiba idealuri, planuri de amploare pentru viitor etc.).
N-ar trebui ca visul de noapte sa fie originalul, iar reveria din timpul zilei sa fie copia? Si atunci, nu originalul e primul numit, iar copia poarta acelasi nume doar fiindca seamana cu originalul?
Cred că lucrurile stau invers – dacă și animalele au vise, trebuie că oamenii, când și-au modificat starea animalică, aveau deja experiența visului de noapte. Pentru care au pus un nume. Apoi au numit fantasmarea / planificare conștientă cu același nume. Pentru că fantasmarea din timpul zilei este similară – prin faptul că e irealizabilă inițial – cu visul de noapte.
Visul de noapte însă este anterior celui conștient pentru că este mai răspândit – îl au și oamenii, și animalele. Drept urmare, da, visul de noapte este originalul iar cel de zi este copia.
Diferenta intre plan si vis o face dimensiunea finala, probabilitatea de realizare. Un plan nu e decat rareori utopic el continand elemente stricte, un algoritm deci pasi bine definiti, insa un vis are o uriasa doza de nebunie, de irealizabil. Cand visul e prea mic devine plan. Sau invers, daca planul tinde sa devina unul de anvergura i se alipeste doza respectiva de nebunie si devine vis. Un plan nerealizat descurajeaza mai putin decat un vis nerealizat.
De acord cu toate cele spuse. Dar problema noastra era asta: intamplarile visate in somn au un aer de fatalitate – in vis esti ca un actor care joaca intr-o piesa scrisa de altcineva. Cand oamenii si-au numit marile lor planuri de viitor tot “vise”, erau fatalisti? Credeau ca implinirea visurilor lor nu depinde de ei, ci doar de soarta? Isi vedeau viata ca pe o piesa de teatru scrisa de altcineva?
Sau credeau, pur si simplu, ca visele din timpul somnului iti arata viitorul? Ce era in mintea lor? De ce au folosit acelasi cuvant pentru doua lucruri atat de diferite?