Am observat ca in unele tari, cum ar fi Romania, oamenilor le pasa mai putin unii de altii decat in alte tari, cum ar fi Germania sau Olanda, pentru a lua niste exemple la intamplare.

Aici majoritatea soferilor care lucreaza pentru transportul in comun conduc de parca biciclistii n-ar exista. Daca esti in dreptul statiei, de pilda, nenea (sau tanti) cu troleul nu asteapta sa depasesti statia, ci isi trage magaoaia in dreptul tau si deschide usile.

Sunt multi oameni care nu-si invata copii ca e urat sa urli, sau sa asculti muzica tare, sau sa puti, fiindca ii deranjezi pe cei din jur. Iar copiii se fac mari, se reproduc si totul continua in acelasi fel.

Iar daca e vorba de felul in care sunt impartiti banii publici, fiecare “bun cetatean” doreste sa ia cat mai mult. Ceilalti pot sa crape.

Nu vreau sa bat apa in piua cu toate chestiile astea si nu cred ca are rost sa vorbesc despre lucruri mai “subtile”, cum ar fi lipsa de punctualitate (mie mi se pare ca asta arata ca nu-ti pasa de timpul irosit al omului care te asteapta).

Habar n-am de ce stau lucrurile asa si cum pot fi schimbati oamenii astia. Speculatia mea are alt subiect. Va spun imediat. Am observat o chestie interesanta la cei de aici, prin contrast cu atitudinea oamenilor din tari mai civilizate. Multi isi doresc “sa fie cineva”.

Ce inseamna “sa fii cineva”? Nu sa ai niste calitati reale, sa-ti faci bine treaba, sa realizezi ceva util pentru ceilalti s.a.m.d. Mai degraba, sa fii un om pe care ceilalti nu-si pot permite sa-l imbranceasca in tramvai sau sa-l lase sa astepte o ora atunci cand are o intalnire. Un om ai carui vecini nu pun muzica tare. Pe scurt, un om care ii face, intr-un fel sau altul, pe ceilalti sa le pese de el (sau de ea).

Cred ca “sa fii cineva” inseamna sa ai putere, nu sa realizezi ceva de valoare. Si m-as aventura sa speculez ca motivul pentru care atatia romani isi doresc mai degraba “sa fie cineva” decat sa faca intr-adevar ceva fain cu viata lor e tocmai asta – celor din jur nu le pasa suficient de ei.