Nu m-as imprieteni niciodata cu o persoana care-mi spune asta. Va spun si de ce, daca aveti rabdare umpic. Ideea e simpla.

Oamenii ajung sa se imprieteneasca pe bune in mai mult timp, dupa ce se cunosc mai bine, se apreciaza reciproc s.a.m.d. Nu discuta “in meta” despre asta. Nu-si propun sa fie prieteni. Ajung sa fie, pur si simplu. Si nici nu se intreaba daca sunt sau nu prieteni. Daca sunt, stiu asta. N-au nevoie sa discute despre asa ceva.

Daca mi-ar propune cineva deodata sa fim prieteni, m-as gandi imediat ca nu da doi bani pe prietenie. I-as spune: “Daca prietenia ar conta cu adevarat pentru tine, atunci nu te-ai repezi sa te imprietenesti cu o persoana pe care nu o cunosti prea bine.”

O sa-mi spuneti ca unii oameni n-au nevoie de prea mult timp ca sa se cunoasca si sa-si dea seama ca ar putea fi prieteni.

Eu nu cred asta. Intr-un timp scurt poti sa vezi, cel mult, daca un om are o personalitate placuta sau nu. Nu poti vedea daca are aceleasi interese ca si tine, daca vede viata la fel ca tine, daca i se par importante lucrurile care ti se par si tie importante s.a.m.d.

O sa trec, insa, peste asta. Ok, hai sa presupunem ca o persoana a ajuns sa ma cunoasca si sa ma aprecieze cu adevarat intr-un timp scurt! So what?

Nu exista prietenie fara reciprocitate. Trebuie sa ajung si eu sa o apreciez pe persoana aia. Adica sa o cunosc. Iar eu chiar ca nu pot sa imi dau seama prea repede daca vreau sau nu sa ma imprietenesc cu un om.

Dar o sa presupun ca as putea face si asta. Altfel spus, o sa presupun ca exista “prietenie la prima vedere”. Nu cred ca exista, dar, in fine, o sa presupun ca ar exista. Desi nu-mi place ideea. 🙂

Anyway, daca ar exista prietenie la prima vedere, atunci n-ar mai fi nevoie de nici un heirupism de genul “hai sa fim prieteni”. Doi oameni care simt foarte repede ca ar putea fi prieteni incep sa se poarte ca niste prieteni. Sau pe linia aia. Si vad ca se poarta asa, bineinteles.

“Dar poate unul nu observa si are nevoie de confirmari.” – Ok, am un raspuns si la asta. O sa ma gandesc la cazul mai general: doi oameni sunt dispusi sa devina prieteni; la un moment dat unul ii propune celuilalt sa devina prieteni. Nu conteaza de ce. In momentul asta, din punctul meu de vedere, totul s-a terminat.

Uitati-va la o analogie! Sa zicem ca ar veni cineva necunoscut sa va ceara din senin bani (imprumut). Vi s-ar parea aiurea, nu? De fapt, cererea ar fi aiurea si daca ar veni din partea unei persoane cunoscute, dar nu foarte apropiate.

[aici vine un scurt intermezzo]

“Si ce-i asa de aiurea?” – Pai, faptul ca ma pui intr-o situatie delicata. Ma fortezi sa te refuz, intr-un context in care nici macar nu trebuia sa se puna problema asta intre noi.

“Si daca ai accepta sa-mi imprumuti bani?” – Pai n-o sa accept, tocmai fiindca incerci sa-mi fortezi mana. Nu cred ca e ok sa-mi ceri bani imprumut daca nu te-am imprumutat in trecut.

“Si cum ai ajuns sa ma imprumuti in trecut, daca nu ti-am cerut eu bani imprumut?” – Simplu. Mi-ai vorbit despre situatia ta. Era limpede ca ti-ar prinde bine un imprumut, iar eu m-am oferit sa te imprumut.

“Si oferta ta n-a fost intruziva si nepoliticoasa?” – Nu. Nu e nepoliticos sa te oferi sa ajuti pe cineva.

[gata]

Cam asa e si in cazul asta. E nepoliticos si intruziv ca o persoana sa-mi ceara sa fim prieteni. Iar eu nu ma imprietenesc cu oamenii nepoliticosi.

Poate o sa spuneti ca e vorba de o chestie personala, ca vad lucrurile asa fiindca sunt de pe alta planeta. Ganditi-va, totusi: e vorba despre un om care nu mai are rabdare sa vada cum evolueaza in mod natural relatia dintre noi si doreste sa forteze lucrurile.

Daca a facut asta acum, probabil ca o sa faca la fel in diferite alte situatii. Chiar daca nu ar fi nepoliticos sa fortezi pe cineva sa-ti raspunda la “cererea de prietenie”, tot se vede ceva nashpa – cererea vine din partea cuiva care n-are rabdare (sau n-are inteligenta sociala, in cazul in care eram deja prieteni si n-a observat asta si avea nevoie de o confirmare).

Rabdarea e o calitate importanta intr-o prietenie (si la fel e si inteligenta sociala).

Iar acum cred ca e timpul sa readuc pe scena lucrurile la care renuntasem. Vine un om cu “Hai sa fim prieteni!”. Cum i-as face portretul? As spune ca probabil e o persoana care n-are rabdare sa-i cunoasca pe cei din jur cu adevarat. Si ca nici nu tine cont suficient de oameni, astfel incat sa evite sa-i puna intr-o situatie jenanta.

Dupa cum spuneam, eu nu m-as imprieteni cu o astfel de persoana. Dar nu mi se pare ca asta inseamna ca am pretentii exagerate fata de oameni. Pot sa am relatii amicale cu oamenii nerabdatori, lipsiti de un interes autentic pentru a-i cunoaste pe cei din jurul lor s.a.m.d. N-o sa fim prieteni, atata tot. 🙂