Era la un muzeu, intr-un borcan cu un lichid urat mirositor. Se zvonea ca fusese al unui mare om de stiinta sau ceva de genul asta, dar el habar n-avea. Singurii oameni pe care-i vazuse vreodata erau cei care veneau la muzeu. Si era cumva clar ca nu era creierul niciunuia dintre ei.

Intr-o zi s-a petrecut un accident in care a fost implicat si creierul din povestea noastra.

Un experiment cu particule subatomice a iesit prost. Din aceasta cauza, la cativa kilometri de un mic orasel macedonean a aparut o gaura neagra care a inghitit tot Pamantul. A fost inghitit si muzeul in care era creierul nostru si, bineinteles, a disparut si el fara urma.

Dar dupa multe miliarde de ani niste fiinte inteligente au reusit sa construiasca un calculator foarte puternic, care avea o putere de procesare uriasa. Pe acest calculator rula o simulare fizica a universului, realizata pana la nivelul tuturor particulelor elementare. In aceasta simulare au fost generate toate configuratiile cerebrale posibile.

Era ca si cand un calculator care sparge parole ar genera toate combinatiile posibile de litere. Oricat de complicata ar fi parola, daca nu e nesfarsit de lunga, atunci calculatorul o sa o genereze la un moment dat.

Pe scurt, in simularea respectiva au fost produse absolut toate creierele posibile, iar printre acestea se afla si creierul nostru. In ciuda faptului ca disparuse, acum era reprodus perfect, pana la nivelul particulelor subatomice din care fusese format pe vremea cand se afla in borcanul din muzeu.

Dar acum nu se afla in nici un borcan. Se afla, dintr-un motiv necunoscut, pe o pajiste inverzita, simulata si ea de calculatorul cu putere de procesare aproape infinita. In lumea reala, universul se inchidea in sine si disparea intr-o ultima gaura neagra, dar asta nu avea prea multa importanta pentru lumea simulata.

Acolo timpul nu depindea decat de viteza cu care putea fi rulata simularea. Iar pe masura ce universul se apropia de sfarsit, energia de care dispunea Marele Calculator era tot mai mare, iar viteza sa de procesare chiar tindea catre infinit. Timpul din simulare se dilata tot mai mult, devenind o eternitate.

Toate fiintele inteligente care existasera vreodata puteau fi readuse la viata, intr-o varianta imbunatatita, urmand sa traiasca la nesfarsit.

Pe pajistea inverzita, creierul astepta sa vada ce o sa se intample. Aparu o vaca si incepu sa-l molfaie intre dinti. Avea niste dinti de fier. Il inghiti si se tolani pe iarba. Apoi il regurgita si il mai rumega o vreme, dupa care il inghiti la loc.

SFARSIT

p.s.: Cartea despre care vorbeam in titlu este asta.

p.p.s.: Nu stiu daca povestirea asta se incadreaza in seria povestirilor scrise mai demult de Ramona si Gigi. Adica nu stiu daca e ok sa o adaug pe lista de acolo. Poate ar face nota discordanta…