Ideea e, sper, simpla. Toti concurentii trebuie sa rescrie o povestire, sub forma unui comentariu la acest post, pana diseara (la 9). Toti cei care lasa un comentariu pana atunci, indiferent daca participa la concurs sau nu, au drept de vot. Apoi votam si vedem cine e castigatorul.
Iar povestirea pe care trebuie sa o rescrieti arata asa:
[start here]
N-ati auzit niciodata o poveste despre o ridiche taiata in patru, nu? Ei bine, atunci trebuie sa aflati povestea asta. Sau nu trebuie, ma rog. De fapt, faceti cum vreti. In orice caz, daca n-o sa aflati povestea, n-o sa stiti ce pierdeti.
Ceea ce inseamna ca nu o sa va para rau. Deci ar trebui mai intai sa o cititi, ca sa vedeti ce ati fi pierdut daca n-ati fi citit-o. Dar si in cazul asta n-ar avea cum sa va para rau, fiindca o veti fi citit deja.
Ok, mai bine va spun povestea.
Se facea ca era o ridiche taiata in patru. Si s-a intalnit cu un print care calarea un cal fermecat. Asta de obicei, fiindca in momentul respectiv nu era calare. Iar printul a intrebat-o: “Vrei sa fii nevasta mea?”. Dar ridichea n-a raspuns nimic.
Dupa care printul a spus: “Pesemne ca esti tare mofturoasa. Dar eu tot vreau sa te iau de nevasta. Ei, ce zici?”. La care ridichea iar n-a raspuns. Ceea ce era, daca stam sa ne gandim, destul de normal. Ridichile nu pot iubi pe nimeni, nici macar in povesti. Ele pot fi, in cel mai bun caz, foarte mari, dar nici atunci nu ajung sa se casatoreasca, ci doar sa fie mancate de toata familia, impreuna cu animalele de companie.
Printul insa s-a infuriat. Isi stricase toata pofta de mancare. Se simtea respins si batjocorit. Si nu stia ce ar trebui sa faca. Sa-i arate ridichii cat de mult o iubeste, ca sa-i castige bunavointa, sau sa o pedepseasca pentru obraznicie?
In primul caz ar fi trebuit sa afle, mai intai, ce anume trece drept semn de iubire in fata unei ridichi. Chiar asa, cand simte o ridiche ca e iubita? Stiinta e neputincioasa in fata unei asemenea intrebari. Si oricum, printul nostru nu prea era familiarizat cu activitatea de cercetare stiintifica.
Pe scurt, printul a ales sa o pedepseasca pe micuta ridiche. “Cele patru sferturi ale tale,” – spuse el, “nu se vor mai intalni niciodata! Fiecare dintre ele va putrezi acoperit de rusine. Te trimit in cele patru colturi ale tarii, ca sa te inveti minte sa mai fii nepoliticoasa!”
Zis si facut. Ridichea ajunse in cele patru colturi ale tarii. Nu putea iubi pe nimeni, dupa cum spuneam, si nu putea nici sa se casatoreasca din interes, dar asta n-o impiedica sa reflecteze la situatia in care se afla.
“Ceea ce mi se intampla e nedrept”, isi spuse ea. “Dar nu fiindca as suferi in vreun fel. In fond, orice ridiche e mancata sau putrezeste sau e taiata in bucati si asa mai departe. Decizia printului nu m-a facut sa sufar nici un pic. Dar a fost o pedeapsa. Si e nedrept sa fiu pedepsita pentru ca n-am facut un lucru pe care nu-l pot face.”
In timpul acesta, printul isi dadu si el seama ca fusese nedrept. Porni calare sa ii ceara iertare frumoasei ridichi. Ajunse in capatul din nord al tarii si gasi primul sfert de ridiche pe un dulap, intr-o casa care nu iesea in evidenta prin nimic. Ii ceru iertare, dupa care porni val-vartej inspre sudul tarii.
Dupa ce traversa de la un capat la altul tot tinutul, ajunse si la al doilea sfert, care paru sa ii accepte scuzele. Apoi porni catre est, unde se intalni cu al treilea sfert de ridiche intr-un local satesc.
Pe drum avu tot felul de peripetii minunate, pe care nu vi le mai povestesc, fiindca banuiesc ca sunteti nerabdatori sa aflati cum se termina povestea.
Iar povestea se termina asa. Printul ajunse, cu chiu cu vai, si in coltul de vest al tarii, dar al patrulea sfert de ridiche fusese mancat de un porc.
Iar daca ai gresit in fata unui sfert de ridiche, e un pic ciudat sa-ti ceri scuze de la un porc, nu?
Printul se intoarse mohorat la palat. In urmatoarele luni de zile, fiind coplesit de disperare, se stradui sa-si readuca in suflet buna dispozitie pedepsindu-se singur pentru nereusita sa. Pedeapsa consta de obicei in amputarea unei parti a corpului mai iesita in evidenta.
Asa ramase printul fara nas, degete, maini, picioare, o tumoare canceroasa care ii crescuse pe umarul drept, urechi, organe genitale si celelalte. O servitoare il confunda intr-o zi cu o perna si incerca sa-l aseze la capul patului, de-a latul. Ii puse si o pernuta mica pe piept, fiindca in paturile regale perna mica sta peste perna mare.
Dupa aceasta intamplare printul hotara se se sinucida. Ceru sa fie despicat in patru bucati dupa moarte, si fiecare bucata sa fie ingropata in cate un colt al tarii, dar adversarii sai politici (adica sustinatorii fratelui sau vitreg la tron) interpretara ideea unui astfel de gest ca fiind de o aroganta extrema. Ca si cand printul ar fi vrut sa arate, prin ritualul sau funerar bizar, ca el e “una cu tara”, sau ca vegheaza asupra tarii sale si dupa moarte, la toate hotarele.
Asa ca printul nu se mai sinucise. Spre norocul lui, o vrajitoare iscusita il ajuta sa-si recapete toate partile corpului (mai putin tumoarea canceroasa). Apoi cunoscu o fiinta extraordinar de frumoasa, se casatori si trai fericit pana pe la nouazeci de ani.
Cat despre ridiche, ea era moarta inca de cand fusese taiata in patru, asa ca lipsa ei de raspuns la intrebarea printului chiar nu fusese o impolitete (ba dimpotriva – la morti se considera ca e nepoliticos sa raspunzi atunci cand iti vorbeste cineva).
Dupa cateva luni de la moarte, ridichea se transforma in vrajitoare si cunoscu pentru prima data iubirea, care in cazul vrajitoarelor poate duce la tot felul de urmari nefericite. Dar intrucat o vrajitoare se poate transforma in orice doreste, ridichea alese sa devina o fiinta omeneasca obisnuita.
[end here]
Si fiindca o sa existe un castigator, o sa existe si un premiu. Simbolic, bineinteles. 🙂 Arata asa:
Dar in realitate o sa fie mai mic, ca sa incapa pe coloana din dreapta (in genul asta), sub forma de banner cu link catre blogul castigatoarei (sau al castigatorului). Pentru o luna de zile.
Succes! 🙂
[Imaginea pe baza careia am realizat bannerul pentru premiu se gaseste aici si e realizata de Joan M. Borràs (ebrenc)]
Imi place foarte mult povestea.
Dar nu am inteles ceva. Trebuie sa comentam povestea sau sa scriem noi ceva asemanator…? Sau sa scriem inca o data povestea si sa modificam unele lucruri?
Mulţi ani mai târziu, în faţa plutonului de execuţie, prinţul avea să-şi amintească ziua în care tatăl său îi arătase o ridiche.
Era complet roşie şi avea fundul alb, şi în ochii prinţului se aprinsese acea lumină ciudată ce s-a putut vedea în ochii tuturor urmaşilor săi, ceea ce i-a atras şi supranumele de Zbanghiul, căci toţi îl credeau saşiu din naştere, doar mama sa, Dona Mariana, îşi aducea aminte că era o vreme când încercase să-i pună ochelari speciali. Pe loc se dusese atunci la părinţii ridichei, să o ceară în căsăstorie, tatăl ridichei, o ridiche şi el, a fost foarte onorat, dar a spus că măcar să aştepte până ce ridichea va fi niţel mai coaptă, ceea ce a şi făcut, apoi a curtat-o îndelung timp de zece ani, petrecând seri lungi în care ea croşeta şi el mânca seminţe de goyabe, şi când a cerut-o în sfârşit în căsătorie, ea îşi puse în poală plasa de legume la care lucra, îşi ridică ochii blânzi ca de oaie şi şopti uşor: nu voi fi niciodată a ta, prinţe, nici dacă îmi vei dărui Salata de pe cer, şi atunci prinţul s-a înfuriat, ne amintim cu toţii de el, negru de supărare în spatele perdeluţelor limuzinei princiare, şi chiar în acea noapte, generalul Neptuno Mentos, mâna sa dreaptă, ce dormea de obicei pe preş în faţa balconului regal în care păşteau vacile, s-a înfăţişat la casa ridichei şi a hăcuit-o cu maceta, împărţind-o în 4 bucăţi.
Dar ridichea, ce cândva trăsese toate firele Revoluţiei, şi în ochii căreia sclipea războiul, nu putea să iubească, nici să sufere, doar să urască, aşa că s-a refugiat în deşert şi acolo a întemeiat o sectă braziliană a Sfârşitului Zarzavaturilor, şi s-a postat în cele patru zări.
În acest timp, prinţul, răpus de durere, i-a ordonat lui Neptuno Mentos să-i taie toate proeminenţele, şi Neptuno împreună cu un pluton de execuţie i-a tăiat din greşeală şi capul, şi prinţul a fost declarat sfânt şi i s-a ridicat o statuie şi moaştele sale făceau miracole pe tot teritoriul ţării, orbii auzeau iar, surzii puteau să meargă, iar cei grei de cap scăpau de mătreaţă. Şi praful şi pulberea se alese de regat, căci toţi credeam că prinţul a murit, dar de fapt era doar sosia lui, şi, când a venit primăvara, s-a întors, deşi trecuseră o sută şaptezeci şi cinci de ani şi nimeni nu-l mai ţinea minte, doar bătrâna lui bonă, o purcică ce mâncase, ca să-l răzbune pe prinţ, o bucată din ridichea profetă.
Şi prinţul s-a îndrăgostit de purcică, care locuia cu călugăriţele, şi a trebuit exorcizată, şi din gât i-a sărit bucata de ridiche, care se transformă într-o fiinţă omenească obişnuită care s-a îndrăgostit de generalul Mentos. Mulţi ani mai târziu, când din regat nu mai rămăseseră decât ruine pustii pe o câmpie moartă de nisip, încă te puteai împiedica de jucăriile puradeilor lor.
@roxana Pai,… uite un exemplu. Burattino e (pana la un punct) un fel de repovestire a cartii despre aventurile lui Pinocchio.
Oricine aude (sau citeste) o poveste o poate repovesti sau rescrie cu propriile sale cuvinte. Noul povestitor si poate aduce aminte povestea altfel sau chiar mai poate adauga detalii de la el, bineinteles.
Despre asta e vorba aici. 🙂
@Mahalagiul Deocamdata nu pot sa spun decat… Wow!!!! 🙂
Odata un print nebun s-a indragostit de ridichea din farfuria lui, la masa de pranz. A vrut s-o ia de nevasta, dar ridichea nu i-a raspuns, fiindca era moarta si taiata in patru.
Printul s-a infuriat si a pedepsit ridichea, dupa care i-a parut rau. S-a dus in toate cele patru colturi ale tarii, unde izgonise sferturile de ridiche (asta fusese pedeapsa), sa-si ceara iertare.
Dar n-a reusit, fiindca o bucata de ridiche fusese mancata de un porc, asa ca a devenit megadeprimat si a inceput sa se automutileze si chiar voia sa se sinucida, dar a renuntat, din motive politice, dupa care ridichea s-a transformat in vrajitoare si l-a facut bine si dupa aceea ridichea s-a transformat intr-o printesa si s-a casatorit cu printul, fiindca descoperise iubirea si se indragostise de el.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
N-am blog, cum pot sa primesc premiul?
Am inteles. Imi adun cuvintele si repovestesc si eu 🙂
@roxana: Cool! Astept sa citesc!
@kolonum: “N-am blog, cum pot sa primesc premiul?” – Pai,… daca n-ai blog (si daca primesti cele mai multe voturi si castigi) primesti si un blog. 🙂 Gazduit aici, pe stefanov.go.ro/gramo.
@all: Acelasi lucru e valabil pentru toti concurentii fara blog.
Intr-o dimineata nebuna un print desucheat tara in spate ca exercitiu aleator de incalzire cerebrala o ridiche ajunsa la o varsta precara. Mergand el cu ridichea in spate spre adunarea de consilieri plictisiti de inceputurile de zi, auzi soptite cateva cuvinte. Acestea sunau asa: “Eu, ridichea, sunt cea sortita tie. Taie-ma in patru bucati, imprastie-ma in patru zari si cutreiera tara in lung si in lat pana ma vei gasi si reintregi; abia apoi ma vei putea lua de nevasta.” Printul se consulta in dimineata fatidica cu sfetnicii sai si decise, in ciuda protestelor surde ale acestora, sa urmeze intocmai indemnurile celei ursite.
Peste cativa ani, pe cand printul tocmai dadea de urma ultimei bucati de ridiche (care se pare ca fusese mancata de un porc din provincia Northumbria), i se nazari ca nu fusese foarte intelept din partea lui sa isi cioparteasca aleasa in patru. O vrajitoare aparu tocmai in momentul de regret amar al printului si ii confirma temerile privind proba sucita la care fusese supus de necoapta ridiche. Si, deoarece numai un zambet putea reface echilibrul pierdut dintre print si suicida printesa, vrajitoarea il transforma intr-un zambet de ridiche, iar printul trai soptind cuvinte ce te fac sa zambesti (de ex: “nu toti porcii zburatori se mananca”) pana la adanci batranete.
@Ana Multumesc pentru (re)povestire! Peste mai putin de 2 ore votam castigatorul!
– N-ati auzit niciodata o poveste despre o nevasta taiata in patru, nu? Ei bine, atunci trebuie sa aflati povestea asta.
Ok, mai bine va spun povestea.
Se facea ca un muncitor si-a gasit nevasta taiata in patru. Si el calarea un tractor automat. Asta de obicei, fiindca in momentul respectiv nu era pe tractor. Iar muncitorul a intrebat-o: “Fa, esti moarta???!” [pauza de tacere adanca] “Vrei sa fii in continuare nevasta mea?”. Dar nevasta n-a raspuns nimic.
Dupa care muncitorul a spus: “Pesemne ca esti tare moarta si ai inceput sa puti a carne dulce in putegrai. Dar eu tot vreau sa fii in continuare nevasta mea si sa fac dragoste cu tine. Ei, ce zici?”. La care nevasta iar n-a raspuns. Ceea ce era, daca stam sa ne gandim, destul de normal. Nevesta era un maldar de carne ciopartit de ucigasul ei. Asemenea femei pot fi, in cel mai bun caz, foarte mari si grase, dar nici atunci nu ajung sa se casatoreasca, ci doar sa fie mancate de toti prietenii ucigasului live pe internet, iar oasele sa le dea animalelor de companie.
Muncitorul insa s-a infuriat. Isi stricase toata pofta de mancare sii venea sa vomite dar nu peste ramasitele nevestei lui. Se simtea respins si batjocorit. Si nu stia ce ar trebui sa faca. Sa-i arate nevestei cat de mult o iubeste, fancand dragoste cu ea, sau sa o pedepseasca pentru obraznicie?
In primul caz ar fi trebuit sa afle, mai intai, ce anume trece drept semn de iubire in fata unui hoit. Chiar asa, cand simte o nevasta moarta ca e iubita? Stiinta e neputincioasa in fata unei asemenea intrebari. Si oricum, muncitorul nostru nu prea era familiarizat cu activitatea de medicina legista.
Pe scurt, muncitorul a ales sa o pedepseasca pe micuta nevasta. “Cele patru sferturi ale tale,” – spuse el, “nu se vor mai intalni niciodata! Fiecare dintre ele va putrezi acoperit de rusine. Te trimit in cele patru colturi ale tarii, ca sa te inveti minte sa mai fii nepoliticoasa!”
Zis si facut. Hoitul nevastei ajunse in cele patru colturi ale tarii. Nu putea iubi pe nimeni, dupa cum spuneam, si nu putea nici sa se casatoreasca din interes, fiindca era moarta, duh.
“Ceea ce mi se intampla e nedrept”, isi spuse ea in viata de apoi care nu exista. “Dar nu fiindca as suferi in vreun fel. In fond, orice nevasta care arata bine si face trotuarul ca sa isi hraneasca cei 4 copii e mancata sau putrezeste sau e taiata in bucati si asa mai departe. Decizia sotului nu m-a facut sa sufar nici un pic. Dar a fost o pedeapsa. Si e nedrept sa fiu pedepsita pentru ca n-am facut un lucru pe care nu-l pot face.”
In timpul acesta, muncitorul isi dadu si el seama ca fusese nedrept. Porni tractorul sa ii ceara iertare frumoasei neveste. Ajunse in capatul din nord al tarii si gasi primul sfert de nevasta pe un dulap, intr-o casa care nu iesea in evidenta prin nimic. Ii ceru iertare si saruta balta de putregai uman, dupa care porni val-vartej inspre sudul tarii.
Dupa ce traversa de la un capat la altul tot tinutul, ajunse si la al doilea sfert, toaracele, care paru sa ii accepte scuzele printr-un grohait cauzat de gazele de putrefactie care ieseau prin diversele orificii. Apoi porni catre est, unde se intalni cu al treilea sfert de nevasta, picioarele, intr-un local satesc.
Pe drum avu tot felul de peripetii minunate, pe care nu vi le mai povestesc, fiindca banuiesc ca sunteti nerabdatori sa aflati cum se termina povestea.
Iar povestea se termina asa. Muncitorul ajunse, cu chiu cu vai, si in coltul de vest al tarii, dar al patrulea sfert de nevasta fusese mancat de un porc.
Iar daca ai gresit in fata unui sfert de nevasta…? Ce??
Muncitorul se intoarse mohorat la garsoniera din ferentari. In urmatoarele luni de zile, fiind coplesit de disperare, se stradui sa-si readuca in suflet buna dispozitie pedepsindu-se singur pentru nereusita sa. S-a aruncat de la etajul 8 si si-a pus capat zilelor.
Pentru ProTV sunt Roxana Bratu, inapoi in studio.
– Multumim, Roxana. [se uita la alta camera] Si-a vazut moartea cu ochii, dupa ce fiul sau a vrut sa il omoare din gelozie ca acesta facea sex cu nevasta sa.
Am adunat cateva cuvinte si o sa incerc sa le pun cap la cap pentru a repovesti o poveste despre o ridiche ciudata.
In timp ce toate legumele traiesc pentru a fi mancate, si din cauza asta au o atitudine foarte simpla si resemnata, o ridiche s-a trezit sa schimbe lucrurile.
Se nascuse handicapata, si in general legumele nu o placeau, pentru ca nu isi dadeau seama ce leguma este. Nu era decat o ridiche taiata in patru din nastere.
Ea nu era de acord ca legumele sa fie mancate. Considera asta o crima. Nicio leguma nu a fost de acord cu ea, asa ca au alungat-o din lumea lor.
Asa a ajuns ea in lumea oamenilor.
Acolo a fost descoperita de un print ciufulit si cam betiv.
El s-a indragostit de ea si a cerut-o de nevasta. Ea nu a fost de acord din cauza obiceiului acestuia de a se incalta vreme de un an intreg cu aceeasi pereche de sosete.
El a devenit furios din cauza refuzului, a separat cele 4 bucati ale ridichiei, le-a pus in perechea lui de sosete intarite, si le-a azvarlit la est sau la vest.
Peste o vreme, printul si-a dat seama ca vrea inapoi perechea lui de sosete si s-a dus in cautarea ei.
Dupa o luna de cautari, a gasit sosetele in gura unui porc pofticios.
Si-a dat seama ca fara alte sosete nu poate trai, si a incercat sa se sinucida cu sabia. Dar o doamna roscata si vesela a observat asta, si l-a salvat. In aceeasi zi s-au casatorit si au trait mult timp impreuna.
Ajunsa in burta porcului, ridichea s-a amestecat cu acidul si cu cojile de cartofi, si s-a transformat intr-o vrajitoare afurisita. A spart burta porcului si si-a facut un barbat pe masura, din piatra seaca. Au trait si ei mult timp sanatosi pentru ca mancau ridichi in fiecare dimineata pe stomacul gol.
Vestitul arheolog Factorium străbătu ţinutul mânat de o dorinţă, nu voia decât să demonstreze urmaşilor că pe locurile acelea trăise odată o ridiche uriaşă ce creştea într-o oră cât altele în şapte.
Frunzele ei verzi nu se ofileau niciodată iar rădăcinile, ei bine rădăcinile, înfipte adânc în pământ nu fuseseră scoase niciodată la suprafaţă.
Tocmai de aceea magicianul Fantomă dispăruse val-vârtej să amestece ierburile culese într-o noapte de sânzâiene, lăsate special la macerat un secol în urmă pentru ridichea minune ce devenise acum mândreţea ţinutului şi pe care toţi supuşii o iubeau.
Am uitat să vă povestesc cum exista într-o grădină fermecată un loc ascuns ce adăpostea clona ridichei, uriaşă şi frumoasă, de care se îngrijise atâta vreme Fantomă împreună cu ucenicii săi. Poarta grădinii era păzită de gardieni neînfricaţi şi neînvinşi până atunci de nicio specie de bacterieni, tranchilizau într-o secundă atacurile hoardelor de baccilococi.
Pe mormoloci îi returnau ţinutului Macronilor dăunători de rădăcini la seminarii cu durată nedeterminată. Doar, doar se vor învăţa minte, pe veci să nu mai atace rădăcinile plantelor sănătoase.
Clopotul uriaş aşezat la răscruce de drumuri era locul unde se întâlneau vânturaticii lumii. Acolo venea un spiriduş luminat pe nume Miez-de-noapte care îşi dăduse întâlnire cu Zâna vegetalelor, o mândreţe de fată ce purta un ulcior fermecat din care izvorau poveştile veşnice. Amândoi veneau dintr-o pădure a poveştilor, din umbra nemuritoare de brazi, de stejari, mesteceni şi alte specii de arbori, prin urmare ştiau totul despre plante, dar aveau şi un secret pe care nu-l aflase nimeni niciodată.
Cum se sfătuiau ei acolo să schimbe cursul poveştii într-o noapte cu lună, auziră câţiva paşi.
Era Factorium ce bolborosea şi lustruia artele facte descoperite: jumătate din mână, o ureche ba chiar şi un cercel al vrăjitoarei trecute în nefiinţă.
-Prea puţin zise el, cred că renunţ la toată munca mea, nu pot să demonstrez că vrăjitoarea asta a existat şi pace.
Aşa că dragii mei, povestea cu prinţul nu existase nici ea, dar nu fiţi trişti oricum el trăia fericit şi îşi vedea de săbiile sale, după ce mâncase jumate de ridiche împărţită în şapte care crescuse la loc peste noapte.
Dar dacă o rescrieţi voi înseamnă că trebuie sa fi existat ceva pe acolo.
{deadline}
Eu ofer castigatorului o camera video, revin cu detalii. Gramo da-mi un email. 🙂
@Buciuman, @roxana, @mariana: Va multumesc pentru povestiri, sunt foarte frumoase!
@Dani: Imi cer scuze, dar e vorba despre un concurs organizat de mine. Regulile sunt cele din post, iar premiul e anuntat tot acolo.
@Gramo imi pare rau. Credeam ca fac o fapt buna. Era pur si simplu o recompensa. Gata, tac!
@All: E ora noua. Concurentii (in ordinea in care au scris) sunt:
– @Mahalagiul
– @kolonum
– @Ana
– @Buciuman
– @roxana
– @mariana
Fiecare persoana care a lasat un comentariu la acest post are dreptul la un vot. Deci fiecare concurent poate vota. In plus, mai pot vota:
– @Dani
– @gramo
Voturile se numara dupa ce termina toata lumea de votat, dar nu mai tarziu de miezul noptii. Altfel spus, la miezul noptii aflam care e castigatorul, chiar daca n-a votat toata lumea care avea drept de vot.
One more time, succes tuturor concurentilor!
Ca elena Basescu, eu votez cu mine. Deci:
@Buciuman
@Dani Nu e nici o problema. Daca stabileam ceva impreuna inainte de inceperea concursului, era ok, dar odata ce regulile si premiul au fost anuntate, eu prefer sa nu mai fac modificari.
Si te rog sa nu taci, fiindca trebuie sa votezi! 🙂
@Buciuman: Oooo, cat narcisisim!!! 🙂 Ok, am numarat.
Ok.
@Mahalagiul a scris foarte frumos si expresiv. Mi-a placut si @Mariana!
Votez pentru @Mahalagiul. Din expunerea lui disting usor : inceputul, cuprinsul si incheierea. Bafta !
Mi-a placut kolonum 🙂 Are putin piper si putina sare.
Nu e narcisism, nu ti se pare normal sa votezi cu tine intr-un concurs?
Daca nu as vota cu mine ar fi ipocrizie. Doar am stat acolo juma de ora scriind ceva care sunt convins ca e mai bun ca al celorlalti, altfel nu mai trimiteam textul.
Sigur este posibil sa votezi si cu altul atunci cand chiar stii ca textul tau e o duda totala fiidnca l-ai scris la misto si se vede de la un km, dar asta e exceptia de la regula. Cine isi pierde timpul scriind 2 pagini la misto?
@Dani: Am notat, iti multumesc pentru vot!
@roxana: Deci votul tau e pentru @kolonum? Intreb fiindca formularea “mi-a placut X” nu spune, totusi, acelasi lucru cu “il votez pe X”.
@Buciuman Aaaa, dar glumeam cu narcisismul! 🙂 Eu cred ca multi oameni pot face evaluari impartiale chiar si in situatii in care sunt implicati ei insisi.
Suntem la jumatatea votarii (a trecut o ora si jumatate de la noua, mai avem o ora si jumatate pana la 12). Rezultatele partiale sunt astea:
– @Mahalagiul – 1 vot
– @kolonum – 1 vot
– @Ana – 0
– @Buciuman – 1 vot
– @roxana – 0
– @mariana – 0
Eu votez pentru @rozana. Nu fiindca ea a ales povestirea mea. Pur si simplu mi-a placut cel mai mult ce a scris ea.
Scuze, voiam sa spun @roxana, dar m-am grabit. 🙁
Eu votez cu Mahalagiul, e cea mai frumoasa (re)povestire.
L-am votat pe @kolonum.
@kolonum: Ok, am retinut. Sa stii ca timp de cinci minute dupa ce ai scris un comentariu il mai poti edita, daca vrei sa corectezi ceva la el.
@Ana, @roxana: Am notat!
@all: Mai e cam o jumatate de ora pana la inchiderea urnelor. 🙂 Sau pana voteaza @mariana si @Mahalagiul (eu am vrut sa votez la sfarsit ca sa nu influentez pe nimeni). Situatia arata asa:
@Mahalagiul – 2 voturi
@kolonum – 1 vot
@Ana – 0
@Buciuman – 1 vot
@roxana – 1 vot
@mariana – 0
Vot pentru @Mahalagiul
mi-a placut sa va intalnesc in lumea lui stefanov.go.ro/gramo
Aduc o urna 🙂 sau doua?
Felicitari!
@mariana Hihi, deja avem o prezenta la vot de 75%!!! Si inca mai sunt doua minute pana la inchiderea urnelor! 🙂
Omg, trebuie sa ma grabesc, mai e un minut pana la ora 12! Deci,…
Povestea @marianei mi s-a parut interesanta, dar n-am prea reusit sa o inteleg. In plus, n-am prea vazut legatura dintre povestea ei si povestea scrisa de mine.
@kolonum, pe de alta parte, doar a rezumat povestea mea. E drept, mi s-a parut ca a inteles cateva lucruri pe care eu le-am lasat neexplicite in povestea mea – ca vrajitoarea care il face bine pe print e chiar ridichea si ca tot ea e cea care cu care se casatoreste la sfarsit printul (desi eu n-am specificat sexul fiintei in care se transforma vrajitoarea).
Povestea @Anei mi-a placut si ea, desi incepe cu niste formulari cam alambicate. Dar povestea ei se termina trist (sau cel putin asa mi s-a parut mie).
@roxana a scris o povestire simpatica. Cred ca mi-a placut mult si fiindca stilul ei e mai apropiat de stilul meu. Dar ea a introdus in povestire si unele absurditati gratuite (cum ar fi partea cu pusul celor patru bucati de ridiche, dupa ce au fost separate una de alta in doua sosete – cum pot sta separat una de alta patru bucati de ridiche in doua sosete?).
Cel mai greu mi-a fost sa aleg intre povestile scrise de @Mahalagiul si de @Buciuman. Dupa parerea mea, primul a scris un text foarte interesant din punct de vedere literar, cu mult stil, in timp ce al doilea a scris o povestire foarte amuzanta.
M-am gandit mult, dar la un moment dat mi-a fost limpede cum sa aleg. Pur si simplu mi-am dat seama de un lucru. Textul lui @Buciuman nu e o reistorisire a povestii scrise de mine, ci o parodie. Una bine scrisa si amuzanta, dupa gusturile mele, dar o parodie e totusi altceva.
Textul @Mahalagiului, in schimb, e o repovestire. E drept, arata ca o repovestire dupa cateva sute de ani, timp in care s-au schimbat multe lucruri, multe amintiri s-au incetosat sau chiar s-au pierdut si multe intamplari au fost interpretate altfel, dar e totusi o repovestire.
Mi-a parut un pic rau ca nimeni nu a acordat atentie moralei povestirii mele, dar lucru acesta e usor de inteles, fiindca in povestirea mea morala nu apare la sfarsit, ci la mijloc, atunci cand ridichea spune ca o pedeapsa nedreapta ramane nedreapta chiar daca nu-ti produce nici o suferinta.
Anyway, votul meu merge la @Mahalagiul.
Gata, e 12! Rezultatele finale si definitive sunt urmatoarele:
@Mahalagiul – 4 voturi
@kolonum – 1 vot
@Ana – 0
@Buciuman – 1 vot
@roxana – 1 vot
@mariana – 0
Prin urmare, a castigat singura persoana care nu a votat! 🙂 Eu cred, totusi, ca absenta de la vot a @Mahalagiului nu se datoreaza lipsei sale de interes pentru micul nostru concurs.
p.s.: Decernarea premiului se va face imediat, in cadrul festiv al unui post nou. 🙂
Pingback: Iar premiul Quill Worthy merge la… « Gramo`s World
Felicitari castigatorului si participantilor!
Gramo, multumesc pentru critica.
Amanuntul cu ridichea in sosete mi-a scapat complet.
@roxana Iti multumesc ca ai participat!
Pingback: Vacanta, vacanta, da’ trei sa rezolv cu Quill Worthy pe luna iulie « Gramo`s World