Aceasta este prima propozitie pe care o scriu aici. Iar aceasta este a doua. Si as putea continua asa la nesfarsit, scriind, bineinteles, doar propozitii adevarate. Fiecare propozitie ar fi diferita de cea anterioara, in ciuda asemanarii dintre ele. Iata o schema foarte simpla prin care poate fi produs un sir infinit de adevaruri.

Deci nu e greu sa spui lucruri adevarate. Mai greu e sa spui lucruri adevarate care sa fie si interesante. Sa incercam sa vedem cum functioneaza treaba asta.

In primul rand, sa observam ca nu e suficient sa spui adevaruri pe care nu le-a spus nimeni inaintea ta. Sa luam, de pilda, propozitia: “Fie doi plus doi fac patru, fie Adolf Hitler s-a nascut intr-o pivnita din Focsani.” Probabil ca nimeni n-a mai spus-o vreodata pana acum. In plus, e adevarata (fiindca o disjunctie e adevarata daca un disjunct e adevarat, iar primul disjunct e adevarat). Cu toate astea, propozitia nu exprima un adevar interesant.

Am putea adauga: “partea din propozitie datorita careia propozitia este adevarata trebuie sa nu fi fost spusa de nimeni”. Dar sa ne uitam acum la un alt exemplu: “In garsoniera in care locuiesc exista mai putin de un miliard de obiecte.” Propozitia e adevarata, n-are mai multe parti si probabil ca n-a mai fost spuna de nimeni pana acum. Dar nu spune nimic interesant.

Si e limpede, probabil, ca nu scapam daca zicem ca un adevar interesant nu e unul care n-a mai fost spus, ci unul la care nu s-a mai gandit nimeni. Sau daca nu e, uitati-va din nou la exemplul de dinainte, dar in loc de un miliard luati un numar oarecare format din zece cifre – 5108933245, sa zicem.

Nimeni nu s-a intrebat vreodata daca in camera lui sunt mai mult de 5108933245 obiecte sau nu. Nimeni nu s-a gandit la asta, desi, pentru majoritatea oamenilor care locuiesc in garsoniere, e adevarat ca nu au in casa mai mult de 5108933245 obiecte (si nu, nu vreau sa intram in vreo disputa stupida despre ce este si ce nu este un obiect; e vorba despre obiecte in sensul obisnuit).

Pe scurt, se pare ca “adevar original” nu inseamna neaparat “adevar interesant”. Dar poate va ganditi “ok, nu toate adevarurile originale sunt interesante, dar pentru ca un adevar sa fie interesant, trebuie sa fie original.”

Nu neaparat. Exista afirmatii care exprima adevaruri interesante si care n-au fost facute (sau gandite, ma rog) pentru prima data de catre cei care au aratat ca sunt adevarate.

Nu Copernic a fost primul care a spus ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui (vezi Aristarch din Samos s.a.). Altfel spus, Copernic n-a spus nimic original, dar a produs un adevar interesant.

Dar daca originalitatea nu e o trasatura a adevarurilor interesante, ce ne ramane?

Nu stiu. Hai sa o luam pe un alt drum. Sa pornim, de pilda, de la ipoteza ca adevarurile evidente nu sunt interesante. Asta nu inseamna ca n-ar putea exista adevaruri neinteresante care nu sunt evidente. Nu e evident ca ecranul eee pc-ului meu suporta o rezolutie maxima de 600×800 pixeli. Dar asta nu pare un adevar prea interesant.

Afirmatia insa era ca daca un adevar e evident, atunci nu are cum sa fie interesant. In fond, am folosit mai inainte ca exemple de adevaruri neinteresante doar afirmatii in mod evident adevarate – e evident ca prima propozitie pe care o scriu intr-un text este prima si ca urmatoarea e a doua si asa mai departe, e evident ca intr-o garsoniera nu au cum sa incapa un miliard de obiecte si e evident ca doi plus doi fac patru (desi unii oameni s-au apucat sa demonstreze asta).

Totusi, desi pentru noi e evident ca Pamantul e rotund, afirmatia ca asa stau lucrurile a reprezentat la un moment dat un adevar interesant.

E drept, la momentul respectiv nu era evident ca Pamantul e rotund. Am putea adauga precizarea: “un adevar e interesant daca nu este evident la momentul la care este rostit.”

Dar sigur e asa? E evident ca noi nu putem percepe doua culori diferite in acelasi punct din campul vizual, si e greu de conceput ca ar fi existat un moment in care lucrul asta sa nu fie evident. Dar cred ca va pot convinge ca asta e un adevar interesant.

De ce? Fiindca “un obiect nu poate avea in intregime doua culori in acelasi timp” nu e un simplu caz particular al unui principiu logic (principiul ar spune, probabil, ca “un obiect nu poate sa aiba in intregime culoarea X si sa nu o aiba”). Daca n-ar fi vorba de culori, ci de gusturi, de pilda, lucrurile ar sta diferit, fiindca un lucru poate avea doua gusturi diferite in acelasi timp (cafeaua poate fi dulce si amara, de pilda). Si e interesant de inteles de ce cazurile sunt diferite.

Long story short, se pare ca unele adevaruri evidente pot fi interesante. Dar atunci drumul se infunda. Adevarurile interesante nu se deosebesc de cele neinteresante nici prin originalitate, nici prin faptul ca nu sunt evidente. Ne-am intors in punctul de plecare.

Am mai putea incerca sa o luam si pe alte drumuri. Dar unele cu siguranta ca nu vor duce nicaieri. Caracteristica adevarurilor interesante nu e nici ca sunt utile, fiindca unele adevaruri considerate “foarte interesante” de catre matematicieni, de pilda, nu au nici o utilitate.

Si nu ne foloseste la nimic sa spunem ca adevarurile interesante sunt cele pe care majoritatea oamenilor le considera interesante sau cele care produc o “senzatie de profunzime”. In primul caz impresia ar fi ca ne invartim in cerc, iar in al doilea s-ar parea ca pierdem din vedere esenta adevarurilor despre care vrem sa vorbim, fiindca o “senzatie de profunzime” ti-o poate produce si o afirmatie falsa (sau o banalitate rostita pe o intonatie speciala).

Interesant, nu? In mod intuitiv, reusim sa distingem un adevar interesant de un adevar neinteresant in majoritatea cazurilor. In fond, am facut asta si pana acum, atunci cand am spus ca primele doua propozitii din acest text exprima niste adevaruri neinteresante. Problema apare daca vrem sa explicitam intuitia asta.

“Dar ce nevoie am sa explicitez intuitia?”, ar putea intreba cineva. Poate ca ma pot descurca si fara sa pot spune, efectiv, ce distinge adevarurile interesante de cele neinteresante, asa cum as putea vorbi corect gramatical si fara sa am notiuni de gramatica. Dar daca nu ma intereaza, pur si simplu, sa ma descurc, ci si sa inteleg cum functioneaza lucrurile, s-ar putea sa am nevoie.

Nota: Textul de mai sus cuprinde cateva “miscari de gandire” foarte simple (toate pot fi intalnite si in dialogurile scrise de Platon in tinerete) si n-a fost scris cu ambitii foarte mari, ci doar cu scopul de a va amuza (si de a va pune, eventual, pe ganduri).