[textul e aici, pagina proiectului e aici, deocamdata avem un pic de recuperat, “lectura” o sa mearga inainte incepand de saptamana viitoare]
Se pare ca am fost pe aceeasi lungime de unda cu Aristotel ultima data. Ziceam ca intre lucrurile pe care le cred oamenii despre stapanire de sine si tarie de caracter exista o contradictie care ar trebui eliminata – oamenii nestapaniti fac lucruri rele stiind, totusi, ca sunt rele. Ceea ce inseamna ca au intelepciune practica. Deci e posibil sa ai intelepciune practica si totusi sa nu te poti stapani, dar asta se bate cap in cap cu opinia ca intelepciunea iti da si stapanire de sine.
Asa ca acum Aristotel trebuie sa explice “cum este posibil ca cineva care judeca corect sa aiba o conduita lipsita de stapanire”. Si asta si face.
Socrate parea sa spuna ca lipsa de stapanire nu poate sa provina decat din ignoranta. Dar din asta ar reiesi, de pilda, ca nici un fumator nu stie (sau nu crede cu adevarat) ca fumatul iti pune in pericol sanatatea, ceea ce e aberant. E clar ca exista oameni care au vicii si stiu ca au vicii.
Dar e imposibil, zice Aristotel, sa acceptam si ca un om intelept (sau dotat cu intelepciune practica, ma rog) ar putea fi nestapanit. Asta fiindca intelepciunea practica, zice tot el, vine automat impreuna cu toate celelalte virtuti (iar una dintre virtutile etice era cumpatarea).
Relatia dintre stapanire de sine si cumpatare e si ea interesanta. Iata un exemplu. Unui om cumpatat nu-i vine sa bea si al doilea pahar de vin la masa. Unui om care are stapanire de sine i-ar putea veni, dar n-o sa bea. Asta se leaga de ce spuneam mai sus. Daca ai intelepciune practica, deci ai si celelalte virtuti, atunci esti cumpatat, si nici macar n-ai nevoie de stapanire.
Probabil solutia ar putea fi data pe linia: nu ai nevoie de intelepciune practica (in sensul in care vorbeste Aristotel despre asta) pentru a sti, pur si simplu, ca un lucru e rau, sau ca e un viciu. Stiu ca fumatul imi pune viata in pericol, ca da dependenta, etc. dar asta nu inseamna ca sunt intelept, ci doar ca sunt informat. Intelept nu sunt, fiindca daca as fi, n-as mai fuma.
Dar Aristotel nu se ocupa acum de asta, ci trece la alte probleme care apar in legatura cu stapanirea de sine. Una ar fi ca stapanirea care te impiedica sa te arunci si sa accepti o idee noua, inovatoare etc. ar putea fi rea, iar asta contrazice parerea ca stapanirea de sine e un lucru bun intotdeauna.
Alta ar fi o aporie construita de niste sofisti. Sa presupunem ca un om e lipsit de ratiune si crede ca lucrurile rele sunt bune. Crede ca e bine sa furi, sa jignesti s.a.m.d. Dar fiind nestapanit, nu reuseste sa faca nimic din lucrurile pe care le considera bune – nu fura, nu jigneste, nu violeaza etc., facand in schimb lucruri pe care le considera rele (din cauza ca n-are ratiune) – da bani la saraci, ajuta batranelele sa treaca strada and so on. De aici ar reiesi ca lipsa de stapanire la pachet cu lipsa de ratiune ar fi ca un fel de virtute, ceea ce e superweird.
Alta problema e ca din punct de vedere practic, un workaholic e mai bun decat un angajat care munceste cu daruire fiindca impartaseste “filosofia firmei”. Asta fiindca al doilea si-ar putea schimba convingerile, in timp ce primul nu se poate stapani sa nu munceasca. Iar de aici ar reiesi iarasi ca lipsa de stapanire poate fi uneori un lucru bun.
Si mai e o problema. N-are sens sa spui despre un om ca n-are talent, punct. Trebuie sa spui la ce anume n-are talent – la desen, la sex, whatever. In schimb, pare sa aiba sens sa spui despre un om ca nu e inteligent, pur si simplu, fara sa fie nevoie sa specifici in ce domeniu nu e inteligent. So, lipsa de stapanire e ca lipsa de talent sau ca lipsa de inteligenta?
Cam asta ar fi, care va sa zica, lista de probleme filosofice cu privire la stapanire si lipsa de stapanire care ar trebui sa fie rezolvate. Dupa Aristotel, desigur. Nici el nu pretinde ca lista e completa, dar ar fi interesant de gasit alte probleme. Daca va vine vreo idee, you know what to do. 🙂
Nu vad de ce un workaholic nu isi poate schimba convingerile mai usor decat cineva ca imbratiseaza “filosofia firmei”, din contra, cred ca e mai predispus sa si le schimbe si chiar mai radical tocmai fiindca probabil nu s-a gandit demult la ele timpul fiindu-i ocupat de alte dependente…Asta daca nu cumva “filosofia firmei” inseamna “dogma / brainwashing-ul firmei”.
Voiam sa spun de fapt ca poate merita construit un pic aici contraexemplul, poate duce la o discutie separata.
Mie lipsa de stapanire imi suna mai degraba a lipsa de inteligenta in masura in care inteleg lipsa de inteligenta ca referindu-se la un context anume in care cineva a dat dovada de lipsa de inteligenta (context care apoi poate fi descris mai in amanunt) si nu direct si general la o trasatura a cuiva.
@Ana: In cazul workaholicului nu conteaza daca isi schimba convingerile, tot n-o sa se poata stapani sa nu munceasca. Si nu e vorba de un contraexemplu.
Legat de ultimul paragraf: si oamenii inteligenti pot avea vicii.
@gramo: the workaholic: ok, asa e. N-au legatura convingerile cu ce facem efectiv ca obisnuinta. Dar oricum, din tot ce facem in fiecare clipa indiferent daca la baza actiunii sta o obisnuinta (mai virtuaosa sau mai vicioasa) mi se pare ca rezulta ceva (bun sau rau; si putem sa discutam la infinit daca a rezultat ceva bun sau ceva rau).
legat de oamenii viciosi si inteligenti: ok, ma voi gandi si mai mult la problema de mai sus
@Ana: noi nu ne gandeam la workaholic ca la un om care, pur si simplu, s-a obisnuit cu munca, ci ca la un om care a devenit dependent de munca si nu se poate stapani sa nu munceasca.
@gramo: am recitit antepenultimul paragraf din text, dar atunci mie despre workaholicul care pur si simplu nu se poate stapani sa nu munceasca desi stie ca nu ar trebui sa munceasca (in anumite momente)mi s-a parut ca Aristotel spune ca nu e de preferat celui care face lucrurile din convingere.
despre inteligentii cu vicii: pai e chiar o problema.:) poate la un moment dat ii va “salva” de ei insisi stiinta, tot are sens sa parieze pe ea