Pai e simplu. Am inceput sa realizam ca multe dintre lucrurile pe care speram ca o sa le putem realiza scriind pe blogul asta nu se pot realiza. Si am inteles mai bine, pe parcursul timpului, si de ce.

Sa luam un exemplu. Sa presupunem ca vrei sa discuti cu adevarat pe blog. Ei bine, insusi formatul blogului te impiedica sa faci asta. In privinta asta, blogging-ul mosteneste si superficialitatea presei traditionale, si caracterul inchis al jurnalului personal.

Discutiile pe marginea articolelor din presa sunt, in marea lor majoritate, superficiale. Asta daca e vorba de discutii, fiindca de multe ori nu e vorba decat de “le zici bine” sau “esti un bou” (sau “o proasta”, dupa caz).

Pentru o discutie ai nevoie de un dialog (nu doar intre autor si cititori). Un cititor nu revine, insa, de prea multe ori la acelasi articol de ziar. Iar daca o face, nu va avea rabdare sa citeasca toate comentariile. O sa se uite daca “autorul” i-a raspuns sau nu si o sa citeasca, probabil, doar cuvintele pe care acesta i le adreseaza in mod direct.

Dar chiar daca incepe o discutie, timpul e scurt. De la o zi la alta se publica alte articole. Ceea ce e azi interesant va fi peste cateva zile o “stire veche”. Exista o presiune, si pe bloguri, ca si in presa, de a scrie mereu ceva nou, ceva diferit. Doar ca majoritatea discutiilor mai consistente sunt lungi.

Pe blog am avut de foarte multe ori senzatia ca o discutie se stinge tocmai in momentul in care abia incepea sa fie mai interesanta. Iar partea cea mai rea era ca discutia nu mai putea fi continuata printr-un post nou, pe aceeasi tema. Chiar si oamenii care s-au gandit doar cateva minute la un subiect ajung, citind un blog sau un ziar, sa il considere familiar, invechit si plicticos, daca il reintalnesc mai tarziu.

Asa ca e greu sa iesi din schema “informatie (sau chestie funny sau intriganta) – reactie de moment (pozitiva sau negativa)”. Totul in pastile mici si usor de inghitit care se insira unele dupa altele, zi dupa zi, ca niste margele pe ata. Intr-un ritm alert, bineinteles.

Pe de alta parte, inrudirea blogurilor cu jurnalele personale e si ea de natura sa descurajeze orice discutie. Cititorul unui jurnal asista, cu permisiunea autorului, la descrierea unor experiente personale ale acestuia. Sigur, unele dintre ele pot fi si experiente intelectuale, dar nu pare sa aiba nici un rost sa reactionezi. In fond, autorul jurnalului nici nu cauta dialogul.

Si adevarul e ca unele dintre lucrurile pe care le-am scris aici semanau mai degraba cu niste inregistrari de jurnal.

Dar speram ca Gramo’s World poate fi, intre altele, si un spatiu virtual si pentru discutii interesante si civilizate. Probabil ca a fost, intr-o oarecare masura. Dar ne doream mult mai mult, iar acum e limpede ca nu se poate.

[sfarsitul primei parti]