In ziua urmatoare pe Bastroe l-a inghitit un peste mai mare, care a pornit inot cu el in burtica pana in largul oceanului. In burtica pestelui cel mare Bastroe redevenise, bineinteles, iepuras, dar nu despre asta voiam sa va povestim.

Dupa ce s-a plimbat o vreme prin largul oceanului, pestele cel mare s-a apropiat de mal, unde a fost pescuit de oamenii dintr-un trib. Acestia pescuiau dintr-o barcuta construita de ei.

Dupa ce-l pescuira pe pestele cel mare, il pusera in barcuta si se intoarsera cu el la mal. Acolo ii despicara burta si ii scoasera maruntaiele. Printre ele, il recunoscura pe iepurasul Bastroe. Adica, in fine, recunoscura un iepuras, fara sa stie ca e vorba de Bastroe. In fine, toate aceste nuante nu sunt importante.

Pe Bastroe il spalara bine, il curatara de toata murdaria care se prinsese de blanita lui in stomacul pestelui si apoi il pusera pe un stalp aflat in mijlocul satului. Devenise, pasamite, totem.

Altfel spus, pentru bastinasii din satul respectiv Bastroe era acum cel care le facea legatura cu stramosii lor morti. El ii reprezenta, intr-un fel, pe toti acesti stramosi. Dar asta nu fiindca stramosii i-ar fi semanat in vreun fel lui Bastroe (in afara faptului ca erau si ei morti, bineinteles).

Stramosii oamenilor acelora nu fusesera iepuri. Si nici nu avusesera urechile foarte lungi. Si nici nu fusesera fricosi. Bastroe nu ii reprezenta in virtutea vreunei asemanari sau a vreunei trasaturi asociate conceptului de “iepure”, asa cum ar putea crede anumiti antropologi structuralisti europeni. El devenise, pur si simplu, un simbol.